Mi-e frică de păianjeni. Bine, nu știu dacă poate fi numită neapărat frică. Mi-e scârbă de ideea de a-i atinge și mi-e și mai scârbă de senzația de a-i auzi cum pocnesc când îi strivești. Știți senzația aceea pe care o simți în testicule atunci când vezi un filmule cu un tip care ia un șut în locul respectiv? Așa mă simt și eu.

Și nu doar la păianjeni, ci și la restul de insecte. Dar cu diverse grrade. O muscă o pot ține în mână, dar nu o pot ucide, la fel, ideea de a simți cum pocnește când e zdrobită, mă termină nervos. În schimb, de gândaci de bucătărie mi-e mai scârbă decât de păianjeni, deși totuși, tot nu pot să îi omor. Reminiscențe din copilărie, când blocul în care stăteam colcăia de gândaci, în așa hal încât într-o noapte am băut unul, care se îneca în sticla de apă pusă la răcit în frigidaire.

Nu suport șerpii, nu pot să pun mâna pe șopârle, eram singurul copil din Mitocu-Dragomirnei care nu putea pune mâna pe broaște și să le umfle, băgându-le un pai în cur, sportul preferat vara în sat.

Nu îmi plac animalele marine, nu îmi place să simt pești pe la picioare, am călcat odată pe o meduză și aproape că am făcut pe mine de scârbă. Mi-e frică de rechini și alte mamifere mari, eram cu hidrobicicleta la Mamaia, când au început să se zbenguie vreo 3 delfini pe lângă mine. Era să fac infarct de frică, am pedalat la Armostrong până la mal.

Prin urmare, ziceți voi, cum aș putea eu să mă mut în Australia?