La Melia era plin de arabi. Cred că jumătate de hotel era cu arabi, jumătate cu rromâni şi jumătate cu restul. Iar arabii aveau femei. Băi, frumoase femei sunt arăboaicele. Ai juca tangerine cu ele până ai leşina sau până te-ar prinde soţul arab.

Despre ce vreau să vorbesc. Despre halatele alea negre în care se înveşmântează doamnele respective. Pentru că am remarcat că, în acelaşi grup, erau femei care umblau normal, îmbrăcate normal, cu costum de baie normal etc şi femei care prefera jalabaua aia, care le acoperea faţa. Iar faza haioasă era când unul din soţii respectivi de la piscină încerca să îi explice soţiei arabe să se facă mai comodă, ba chiar a încercat să îi tragă uşor de voal. Moment în care tipa s-a ofuscat maxim, i-a şuierat nişte cuvinte, după care a decolat în altă direcţie.

De de am scris asta. Am văzut că în Belgia parcă se dă lege care să interzică portul jelabalei pe străzi, iar cine obligă o femeie să poarte aşa ceva, ia amendă şi închisoare.

Cred că e o campanie stupidă de îndoctrinare. Pentru că, aşa cum doamnele ţărănci de la sate poartă basma fără ca domnul ţăran să îi ardă 2 după ceafă, aşa şi doamnele respective aleg să poarte respectivul veştmânt. Ţine de tradiţia lor, de rasa lor şi de religia lor. Iar campania asta deşănţată împotriva religiei islamice este o ruşine pe faţa civilizaţiei.

Ca şi concluzie personală, eu sunt de acord cu interzicerea portului jelabalei pe străzi. Pentru că nici mie nu mi se permite să umblu cu mască de schior pe faţă ziua în amiaza mare, ba chiar se interzice în mod express. Plus de asta, dacă eu merg la arabi, trebuie să o pun pe nevastă-mea să îşi tragă iaşmak pe moacă, că aşa e legea.

No, legea are 2 tăişuri.