Am fugit după un moment al copilăriei mele: Ostrovul Mare

Când aveam vreo 4 ani, dus de jobul tatălui, am stat o perioadă pe insula Ostrovul Mare, pe Dunăre, acolo unde s-a construit hidrocentrala Porțile de Fier 2. O scurtă bucată a timpului petrecut acolo a fost, poate, cea mai fericită parte a copilăriei mele și am vrut să trec, pentru prima și, foarte probabil, pentru ultima oară, prin acel loc.

Loc care, la fel ca și mine și sufletul meu, a ajuns părăginit și ruină. Cele mai prospere locuințe de acolo sunt sediul poliției vamale și al jandarmeriei. Restul este complet distrus, nu vezi țipenie de om, câteva mașini vechi prin fața celor câteva blocuri care mai supraviețuiesc.

Sincer, aș fi vrut să îmi plâng copilăria câștigată și pierdută acolo, dar eram cu Luna și îmi era rușine să îmi arăt slăbiciunile astfel. Mi-am înghițit lacrimile, am mers prin toate cotloanele, am văzut cu ochii minții puștiul mic și blond, plin de curiozitate ce eram atunci, i-am făcut cu mâna la revedere și am plecat. Încă o parte a mea a murit acolo.

Aleea de lângă blocul meu, alee care, ca și blocul, mi se părea uriașă, pe vremea aceea și care era, atunci, asfaltată. Îmi doream o trotinetă. Încă nu mi-am luat. O să îmi iau.


Pe pavilionnul 66 nu scria nimic. Merge și 67. Era vizavi de mine. Pe colțul acela făcea un vecin, în fiecare zi liberă, grătar.

Acolo erau niște magazine, un restaurant cu muzică live și alte chestii strălucitoare, pentru un copil de 4 ani. În unul in holurile acelea a fost pentru prima oară când o fetiță m-a provocat să ne arătăm unul altuia…chestiile. Tot pe acolo am fumat și prima țigară din viața mea.

Doar ruine.

Fostul meu loc de joacă.

Așa arată acum scara blocului. Apartamentul nostru era cel de sus, din dreapta. Jos stătea o femeie care, spre final, mă adăpostea noaptea când părinții mei uitau că îmi sunt părinți.

Locul unde am făcut vaccin și unde, drept răsplată, doctorița mi-a dat cea mai minunată gumă de mestecat, străină. Prima mea gumă de mestecat.

Casa mea. Smoala de pe bloc mi-a căzut pe mână, când o turnau, și mi-a lăsat un semn pe care îl am și acum. Când se răceau bucățile căzute, le scuturam și le împărțeam cu prietenii, spunând că e gumă de mestecat. În stânga era un bătător de covoare, locul unde am întrebat-o prima oară, pe mama, ce înseamnă moartea și dacă oamenii trăiesc măcar 100 de ani, să se sature de viață.

60 comentarii

  1. Îmi povesteau ai mei c-au plâns când au scufundat Ada Kaleh. cică cea mai bună înmghețată o făcea un turcalete. Și costa 50 de bani o caserolă de dimensiuni bunicele…
    Totul se schimbă. Însă nu-n bine.

    Thumb up 17
  2. #2

    acele momente în care îți dai seama că cele mai frumoase momente din viață au fost frumoase doar pentru că încă nu înțelesesei că oamenii sunt răi

    Thumb up 73
  3. #3

    Eu am trait aceleasi sentimente in buricul Bucurestiului. Cat de misto era in 89-90-91-92 cand ieseam de la liceu si ne plimbam in gașcă pe fostul Victoria Socialismului, cu chitara, bere si tigari cumparate la bucata… In fantanile de pe bulevard, se scaldau țiganușii, si cred ca prindeau si broaste… Ce mare era libraria de pe stanga, aproape de casa poporului, mi se pare ca se numea Luceafarul, si ce porcarie sinistra a ajuns… Intr-un gang, tot pe stanga, era un magazin cu CD-uri, casete si accesorii, Concord 90…. cand am revenit, dupa 15 ani, era acolo un magazin de materiale de constructii si gangul puțea a pișat… pavajul frumos, facut de Ceașca, cu mozaicuri si modele, ajunsese jalnic… Pina si Casa Poporului, cu toata urâțenia ei, alta data parca avea alt caracter, acum mi se parea intunecata, îmbâcsită, infioratoare. Barurile unde ne duceam cand chiuleam, acum nu mai exista… Zmorții mă-tii de tranziție…

    Thumb up 22
    • #4

      Ce, nu mai e Concordul? De-acolo luam tricoaie cu Metallica, tablă decupată în formă de Metallica, insigne cu Metallica, tot soiul de chestii.

      Fix în perioada aia ieșeam și eu de la liceu prin zona aia, dar Victoria Socialismului nu mi s-a părut niciodată un loc frumos. Era o monstruozitate mare și urâtă. Acum arată mai bine, a mai crescut vegetația, mai acoperă din hâdoșenie. Preferam zona mai veche a orașului.

      Thumb up 13
    • #5

      La Eminescu am fost si eu incepand cu clasa 1, in 89. In 97, cand am trecut a 9 a ,tiganusii aia crescusera si ne buzunareau prin gangurile alea.

      Thumb up 9
  4. #6

    când părinții mei uitau că îmi sunt părinți.
    Oare cum putem trece peste asa ceva?

    Thumb up 32
  5. In poze este Colonia construita pentru muncitorii care au construit Portile de Fier (exact langa baraj). Satul Ostrovu Mare e putin mai jos, unde mi-am petrecut cateva veri.

    Toti tinerii din sate au plecat de cand nu mai au ce face (inainte multi lucrau pe vapor pe Dunare). Daca nu ai surse de venit, la ce sa stai la sat in conditii proaste? Doar ca sunt pepenii dulci la Ostrov?

    Thumb up 22
  6. Eu mai tânăr de fel nu înţeleg ideea de bătător de covoare, nu exista o bară în curte pe care să atârni un covor? Era un loc în care toţi veneau cu respectivele covoare şi le băteau? Sau era doar un pretext de a se aduna lumea?

    Thumb up 2
    • #11

      Exact, era un pretext de a se aduna lumea. Isi porneau toti aspiratoarele Roomba si ieseau la batator sa nu se plictiseasca.

      Thumb up 22
    • #12

      Nu aveai curte, ca era la bloc. Batatorul de covoare era o chestie ca un cadru de poarta de fotbal pe care fetitele se jucau de-a Nadia si gospodinele bateau covoarele. Era loc de adunare doar pt copii, nu pt adulti, ca incapea un singur covor.

      Thumb up 14
    • #13

      Doamne ce uram batatorul ala de covoare. De la un moment dat, adica de pe la 13-14 ani incolo, strangeam bani cu ceva timp inainte de a fi pus sa bat covoarele (cam inainte de craciun si inainte de pasti + dupa zugraveli) si plateam un vecin mai amarat de la parter sa mi le bata el.
      cand s-au prins ai mei ca fac treaba asta mi-am luat o scatoalca serioasa. :)

      Thumb up 4
    • Dat fiind acel arhaism am mers pe logica ca era o cladire, am dus asta mai la extrem şi mă gândeam că băieţii trăgeau compionatul de bătut covoare, de spart seminţe şi de băut, asa, serios, o simpla bara? Sudata mai mirific? Dezamagitor, bara respectiva, 2017, batator sau cum vreti voi #rezista.

      Thumb up 2
  7. #15

    Omule, am lacrimat si eu…putin mai in amonte, la fosta colonie Cozla am trait aceleasi sentimente, acelasi inceput de viata, o copilarie fericita in care grija zilei de maine nu era o preoucupare. Mai tarziu am inteles cat s-au chinuit ai mei pe acele nenorocite de santiere pentru ca noi, copiii, sa nu simtim nimic din durerea si frustrarile lor.

    Thumb up 30
  8. #16

    Unul dintre cele mai bune articole scrise in ultima vreme. Multumesc

    Thumb up 36
  9. #17

    Ca sa fac o comparatie „macabra”…zici ca e un fel de Cernobyl „personal”….trist rau.

    Thumb up 15
    • #18

      Exact aceeasi impresie am avut si eu privind fotografiile – un Cernobyl „personal”!

      Thumb up 9
    • #19

      De fapt e Pripyat!

      Thumb up 9
    • #20

      Tot la Pripyat ma gandisem. Si la multe alte orasele din rusia, foste orase monoindustriale, parasite acum si ideale pentru decoruri de Call of Duty etc

      Thumb up 0
    • #21

      sau mioveni, dupa ce pleaca dacia

  10. #22

    imi aduc aminte de copilaria anilor ’80 si inceput de ’90, cand mergeam cu Dacia 1300 a lui taica-meu, de o tot injura si blestema inainte sa porneasca cu greu. tin minte mirosul, portbagajul plin cu scule si piese de schimb, intalnirile cu furnizorii de gazolina – vremuri frumoase. acum are masina straina de abia isi aduce aminte ca trebuie schimbat uleiul din cand in cand. dar nici nu am mai fost impreuna la drum cu masina…din pacate.

    Thumb up 12
  11. #23

    Mda, acolo am facut armata, imediat dupa ce s-a ridicat embargoul. N-as putea spune ca a fost cea mai fericita perioada din viata mea.

    Thumb up 4
  12. #24

    Multumesc Cetin! Mi-ai facut dor sa-mi revad locurile copilariei si o sa fac tot posibilul sa le revad vara asta.

    Thumb up 11
  13. #25

    Pantha rei

    Thumb up 3
  14. #30

    Bag *, mi s-au umezit ochii. RIP copilarie.

    Thumb up 8
  15. #31

    Tata e din Orşova. Şi-a copilărit în Orşova Veche, a trăit scufundarea Orşovei, a insulei Ada Kaleh, construcția barajului etc. E ca şi cum toată copilăria lui e sub ape – cumva, metaforic, e ca şi cum copilăria lui nu s-a dus, e doar sub ape, bine păstrată de Dunăre…

    Cândva am dus pe cineva la Herculane. Copilărise acolo, în splendoarea care-a fost cândva. A plâns…

    Eu, una, am fost fericită până acum 4 ani. Toată copilăria mea era intactă: satul, casa, bucuriile, nopțile de iarnă când veneam de la săniuş şi-aveam mere coapte-n cuptor, babele de pe drum. Ba mai trăia din copilărie şi vaca şi strânsul la fân, pe caniculă. Pân-a murit bunica mea…

    Thumb up 16
    • #32

      de aia erau atatia gugulani prin zona?:)

    • #33

      Pentru că istoric Orşova a făcut parte din Banat. Împărțeala comunistă a mutat-o-n Mehedinți.

      Thumb up 5
    • #34

      Am facut armata in Orsova. Soarele rasarea magnific din defileu dinspre Tekija. In 6 luni nu am vazut un rasarit identic.

      Thumb up 2
  16. #35

    si totusi, azi, altundeva pe lumea asta, un alt pusti blond de 4 ani, descopera lumea alaturi de parintii lui, stramutati temporar pe un santier de constructii :)

    eu nu ma uit cu tristete inapoi. numele fericirii se schimba zilnic! nu ne mai bucuram ca in copilarie, ci cu alte ocazii, mult mai complexe.

    cineva (Cioran?) spunea ca lumea e un nicaieri universal, de aceea nu ai unde sa te duci niciodata.

    basmul ala de petre ispirescu, tinerete fara batranete si viata fara de moarte, e o metafora foarte buna cum ca omul nu poate calatori inapoi in timp, nici sta pe loc in timp, ci doar inainte. chestia asta inceteaza a mai fi o platitudine atunci cand o simiti (asa cum ai descris-o aici).

    Thumb up 24
  17. #36

    Locul acela e locuit, nu? Vad doua antene satelit si o masina. Si o vaca. :)

    Thumb up 3
  18. #39

    am trait aceleasi sentimente acum cativa ani cand am trecut prin complexul de tabere de la Navodari. Eu mi-am petrecut acolo cateva vacante (clasa a 5-a, a 6-a, a-7 si a 9-a) plus inca una sau doua dupa revolutie. acum insa e la fel ca in pozele tale. si totusi pentru mine e locul unde am privit altfel o fata pentru prima data in viata, unde am ascultat Phoenix si Metallica prima data, e locul unde am invatat sa inot si unde astazi e o ruina plina de balarii.
    offff ce doare.

    Thumb up 12
    • #40

      Cutezătorii, Albatros, Perla,…, plaja de la Camping, evadarea la Hanul Piratilor, cel mai bun Pepsi ever!
      Toate inainte de 1989!

      Thumb up 15
    • #41

      Eu am avut bafta mai mult de Lebada 2 (unde am dormit si in cort). Plaja de la Camping… ooohooo.

      Thumb up 4
    • In halul asta au distrus Navodariul ???

      Thumb up 0
    • #43

      la Victoria, saracilor

      probabil ca tabara va fi rasa de pe fata plajei pentru a lasa loc cartierelor rezidentiale exclusiviste. le zice cineva de furnal si combinat?

      Thumb up 0
  19. #44

    Viața ta nu e ruina, bai fitil, dacă poți sa înșirui literele astfel.

    Esti doar un sensibil ( ca mine ) care are amintiri frumoase, deci împărtășeste-le, nu le tine doar pt tine.

    Thumb up 16
    • #45

      Hahahahah
      Lasa l bre sa o dea in poezie.
      Bre Arhi, mai ai pana la Bacovia, stai linistit. E bine:)

      Thumb up 0
  20. #46

    poate intrec masura ca-mi permit sa scriu asta, dar: „Loc care, la fel ca și mine și sufletul meu, a ajuns părăginit și ruină” – nu e foarte clar. familie normala fericita, cu banii nu par a fi probleme, astea deja-s preconditii pentru tot binele din lume, mai ales cu 2 copii.

    Thumb up 8
    • #47

      mda, cu tot dragul, ma tem ca simpaticul si glumetul Arhi nu e asa de bine pe dinauntru, diversele momente de apatie, cateva inflexiuni prea triste cum e acesta… ceva rani nevindecate, poate acei parinti care au uitat sa fie parinti…

      Nu comentez aproape deloc pe aici, dar te citesc aproape zilnic si te „simt”

      Thumb up 8
  21. #48

    O sa las asta aici:

    După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi
    unde-am fost prietenul mic al ţărînii din sat.
    Port acum în mine febra eternităţii,
    negru prundiş, eres vinovat.

    Nimeni nu mă cunoaşte. Vîntul, el singur, sau plopul
    de aur. Plop înălţat de-un fir nevăzut asemenea fusului.
    Nedumirit turnul se va uita două ore în urma mea
    pînă m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

    Totul cît de schimbat! Casele toate sînt mult mai mici
    decît le-a crescut amintirea.
    Lumina bate altfel în zid, apele altfel în ţărm.
    Porţi se deschid să-şi arate uimirea.

    Dar de ce m-am întors? Lamura duhului nu s-a ales,
    ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
    încă nu a bătut. Ceasul aşteaptă
    subt ceruri cari încă nu s-au clădit.

    (Lucian Blaga, Sat natal)

    Thumb up 9
  22. #49

    singura nostalgie pe care o am din copilărie este liniștea bucureștiului de dinaintea boomului de populație de după 90, pur si simplu prefer să stau în oraș când pleacă toți cu ocazia vreunei sărbători și să mă plimb pe jos, relaxat, ca în copilărie, merg până la doina, mănânc ceva și mă mai plimb și de-acolo spre herăstrău, era singura rutină care îmi plăcea în copilărie, înainte ca în familia noastră să se dezlănțuie jihadul, nu că n-ar fi fost deja, dar era oarecum suportabil, asta și pentru că erau ipocriți model. În rest, viața mea e mai frumoasă acum decât oricând înainte, e mai frumoasă ca în copilărie și nici nu am senzația că am trăit degeaba. Nu mi-am mai văzut rudele / părinții de la 16 ani și nici nu le duc dorul. Singura dată când am ajuns pe la ei a fost anul trecut, le era teamă că au început să moară și n-o să-i mai prind în viață – sunt aceleași jigodii la fel de mizerabile. Codlea arată mai bine decât în copilărie, dar tot nu mi-e dor de ea. Nu mi-aș petrece vreo vacanță de amintiri pe-acolo.

    Thumb up 7
  23. #50

    Hmmm, și eu am crescut tot pe malul Dunării, un pic mai în aval de tine.

    Thumb up 0
  24. #51

    Indraznesc sa ma aventurez intr-un tur al Romaniei, cu plecare din Cluj, cu masina. As vrea sa trec si prin Ostrovu Mare. Oare se poate campa undeva? Sau se poate gasi cazare acolo?

    Thumb up 0
  25. #53

    Oarecum ma regasesc in acest articol. Si eu am o particica din suflet uitata undeva, in campiile dintre Craiova si Vanju Mare, intr-o ceea ce era odata o garnizoana militara de care a inceput sa se cam aleaga praful.
    Sotia nu prea reuseste sa inteleaga de ce as vrea sa ma duc vreodata in mijlocul nicaieriului insa cred ca e chestia aia care iti aduce aminte de anii dulci in care erai mic si faceai o gramada de prostii.
    Sper ca, asemenea tie, sa mai ajung odata in locuri dragi mie, o ultima data inainte sa se aleaga praful si pulberea de ele.

    Thumb up 4
  26. #54

    Ou sont les neiges d’antan inteleg….dar….
    …blond?

    Thumb up 1
  27. #56

    O amintire frumoasa si o descriere pe masura!

    Thumb up 1
  28. #57

    Acum te intelegem !

    Thumb up 0
  29. Pentru ca ma incadrez si eu cu o plimbare, la un moment dat, prin locurile copilariei, de unde am ramas tot cu regrete si lacrimi in ochi, si vad si comentarii pe aici, vin si intreb : domne, da’ numai barbatii fac excursii din astea ?

    Thumb up 1
    • #59

      Nu.
      Diferenta e ca doamnelor si domnisoarelor nu le e rusine sa plinga pe loc , astfel incit , o data ajunse in fata calculatorului, momentul de catharsis e deja consumat.

      Thumb up 3
  30. #60

    Involutie, evolutie, stagnare.
    Important e sa pui amintirile in contextul potrivit.
    Cel mai bine e sa te uiti inainte. Ca doar asa vei avea mai multe amintiri.
    E ok sa revizitezi. E sanatos. Si eu mai am monente cand evadez in cautarea pasilor pierduti….case strazi etc.. imi hranesc sufletul, meditez si apoi imi reiau drumul.

    Thumb up 3