televizor-smart-android-sper-sa-crapi

Mai țineți mintea când râdeam de reviewurile de la televizorul cât un perete? Probabil cele mai haioase reviewuri de pe tot internetul și, din ce înțeleg, acum sunt și mai multe.

Atunci când a fost scris articolul, cineva a făcut o glumă și a comandat un televizor de acela (nu, nu s-a vândut niciunul, până acum, l-am întrebat pe Iulian Stanciu de la eMAG). Comisionul pentru vânzarea acelui televizor este de 8000 de lei.

Era mai mult decât evident că era o glumă, foarte reușită, de altfel (no offence, nu că ați fi săraci sau ceva :-)) ). Dar știți ce? Undeva, în mintea mea, nu reușeam să scap de un înșurubător Dar dacă? Și chiar am simțit inclusiv o urmă de dezamăgire când a fost anulat.

Cred că de fapt așa funcționează toate păcălelile din această lume. Se bazează pe acest Dar dacă? Parcă v-am spus că aveam un coleg de facultate, de altfel băiat deștept, care a primit SMS-ul acela vestit cu Ai câștigat un Logan, trimite 2 coduri a câte 20 de euro la numărul 07xxxxxx pentru a intra în posesia premiului. Și pur și simplu nu am reușit să îl conving că e doar un scam de internet. Argumentul suprem a fost că dacă e adevărat, o să regret toată viața, dacă nu, pierd 40 de euro, mare brânză.

Normal, nu i-a venit mașina niciodată, dar e material de studiu pentru tipologii comportamentale în caz de stres. Când spectrul durerii/mortii/câștigului/sex/iubire etc planează asupra minții, nu mai raționăm corect sau coerent și luăm cele mai ciudate decizii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.