Ne-am dorit că Bucureştiul să aibă un buget mai mare, să alocăm bugete mai generoase către domenii precum sănătate, social, infrastructură, şi cultural. Suntem, însă, într-un an mai dificil din punct de vedere financiar.

Zice doamna Pandele, după ce și-a bătut joc de capitală, de locuitorii ei, de transportul în comun, ăla în care făcea revoluție, deși am impresia că a confundat revoluție cu prostituție, ocupații de bază în rândurile doamnelor PSD. Desigur, nu mă refer la prostituție cu organele intime, ci politică, sper că se înțelege, departe de mine să insinuez că femeile pesediste ar fi niște prostituate pe centură. În primul rând pentru că nu există încă centură pe lângă capitală.

Pentru că doamna Gabriela Vrânceanu Firea Pandele Șicâțiormaififost a spart banii pe mizeria aia a lui Daniel de la hoțtodocși. A spart banii pe borduriada furibundă care se desfășoară în toate locurile, peste orice spațiu verde de lîngă trotuare, străzi distruse etc. A spart banii pe autobuze distruse, de calitate la același nivel cu dânsa. A spart banii pe ARCUB și restul de agenții care sifonează bani din primării, cu rebateul de rigoare.

Iar acum, GHINION, primăria nu are bani pentru sănătate, social și infrastructură. Pentru că, proștilor, sufletul e înaintea trupului. Și doamna a mai și donat 10% din salariu pe 3 luni pentru reconstrucția catedralei.

Știți care e problema? Problema e că vaca asta cu cabină va ieși din nou primar general. Pentru că, în bucurești, dictează pensionarii și analfabeții șăibari, ciocănarii alcoolici ținuți în întuneric și foame de acoliții lui Vrânceanu Pandele, de atâția ani. Pentru că oamenii înețelg că sunt niște sclavi și că banii bucureștiului sunt ale lui Firea și bine că fură, dar ne dă și nouă.