Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten care îmi spunea că îi place să-și țină femeile geloase, ca să nu se plictisească.

Recent, domnul meu suflet pereche spunea că n-a fost niciodată gelos și că nu există absolut nimeni și nimic care să justifice sentimentul ăsta. Nu suntem stăpâni pe sufletul celor pe care îi iubim, spunea el, și deci nu putem avea pretenții de nemurire asupra lor.

Eu am fost geloasă, deși pot număra pe degete momentele când s-a întâmplat. Nu sunt foarte mândră de chestia asta, nu am făcut niciodată crize stupide, dar sentimentul mi se pare uman și nu mi-e străin. Știu că există situații care „awaken the kraken”, și încerc să le gestionez cum pot mai bine, încât să nu mă macine prea tare.

Pe de altă parte, am fost și pe partea cealaltă a unei gelozii bolnave, exagerate, cuplate cu o posesivitate aproape de obsesie, și când am scăpat, a fost ca o mântuire.

Voi? Geloși? Moderat geloși? Indiferenți complet sau ați încetat să vă prefaceți? Ce vă trezește monstrulețul? Vă place când celălalt e gelos?