Tata n-a putut fi un om religios ca la carte. Adică, nu știu ce-a făcut el prin tinerețe, dar mai târziu – când s-a făcut popă – nu s-a lepădat de tot de lume, cum s-ar zice.
O mai trăgea așa un pic la bere și nuci coapte cu gașca mea de roacheri în curtea din spate și stătea cu noi la bancuri porcoase – Auzi, Doamne, fără minuni, că-ț’ futgura mă-tii – de se închina mama și se ruga de după geamul bucătăriei să ne ierte ăl de sus.

Eh, și ca toți tații, avea o dacie neagră pe care lipsit de rasism și de inspirație, o botezase Neagra. Băi și șurubărea la ea zile întregi, pe urmă pleca cu mama la oraș și când se întorcea, mama bombănea.
– Ce e, mamă, n-ați găsit ce căutați?
– Hai lasă-mă și tu în pace… Eu nu știu de ce-o mai ține… Am împins la ea 2 kilometri…

În fine. După ce s-a prăpădit moșul, am zis să fac ordine-n garaj și să văd ce fac cu Neagra.
Intru în ea, dau o cheie… Gata, i-am speriat îngerii. S-a auzit așa ca un clanc și pe urmă puff, a ieșit un nor alb din ea.
Pfaa, ce fac eu cu hârbul ăsta?!
Coana Tanța (nevastă-mea) cică “Scoate-o dragă la marginea drumului și-o lua-o cineva”.
Mai bine-o ascultam.

Și mă duc în sat să caut un trailer, ceva, s-o tractez și gata – deși aveam așa o strângere de inimă: amintiri din vacanțe cu Neagra în spate, la nuntă la soră-mea, Neagra în spate, la Brașov când ne-au arestat ăia c-au găsit un fir de cânepă în curtea căminului studențesc, Neagra în spate… Parcă n-aș fi dat-o.
Pe drum văd o reclamă mare plantată chiar pe blocul din centru:

Cel mai tare din parcare schimbător de culbutoare, inginer auto Gladiatorul. Sună acum!

Pfaa, gata, ăsta-i semnul, mulțumesc tată că te gândești la mine.

Sun, îmi răspunde un meșter Fofează de-ăsta de prin atelier:
– Dom doctor nu-i aicișa, a zis că dacă-l caută cineva să vă scriu în caiet să vă programez.
I-auzi, Franț, e cu programare.
– Aș vrea să mă lămuresc, e servis-auto, da?
– Da, domnule, vă trec pe caiet…
– Păi de ce ziceți dom’ doctor? E cu șpagă, cu de-astea?
– A, nu, lu dom inginer îi zicem doctor că face mașinile bine, vaț prins? Da nu ia șpagă, șpaga e la băieți că vă dă și cu șprei pă roți.
– Atunci uite cum stă treaba, zic, Neagra e pe patul de moarte, nu se mai poate mișca, nu poate domnul doctor să vină s-o vadă?
– Staț un pic! (și-l aud în receptor cum țipă în atelier) Dom doctor, e cineva care nu poa’să aducă mașina și întreabă când puteț să mergeț s-o vedeț.
După vreo câteva secunde:
– Joi la 8 dimineața, boss.
Bun, zis și făcut, joi la 8 dimineața eram acasă pregătit și cu garajul deschis, când apare din razele soarelui un contur de bandit puțin cocoșat, cu pălărie neagră și parpalac de piele, se oprește așa periculos în ușă și se prezintă:
Georgică Laurențiu Aurel Doctor Inginer Auto Tractări Osii și Rulmenți, zis GLADIATORUL.

Să’m bag piciorul dacă n-a sunat mai bine ca My name is Maximus Decimus Meridius, Commander of the ce mai zicea ăla acolo.
– E acronim! zice el ca răspuns la nedumerirea mea.
– Vă lipsește articolul hotărât…
– A, nu, că am sculele la mine – și începe să dea roată mașinii așa ca la o vacă de vânzare, cu admirație-n ochi.
– Aaaa, asta a fost mașină dă securist. Neagră, neagră… bară nichelată…
Când apare și coana Tanța din bucătărie.
– Bună dimineața, vă fac o cafeluță?
Ăsta tot cu ochii beliți de fascinație:
– E întreținută bine…
– Păi nu, că are serviciul ei, salariul ei… A, de mașină zici?

Băi și unde nu se descheie ăsta la parpalac și pe căptușeală apar prinse seturi întregi de chei, patente, ciocane, menghine de-am zis că gata, o fură și pleacă.
– Să nu-i spargeți geamul, că am cheia la mine – zic.
Și scoate un carnețel și un pix și începe să pună întrebări: din ce an e mașina, câți kilometri, când am schimbat uleiul, chestii de-astea după care încerc să-i explic simptomele.
Bă, vă zic, pregătit doctorul, trecuse și pe la cursurile de semiologie că folosea termeni și pe înțelesul meu, nu doar de-ăia de specialitate.
– E dă la pompa aia bagaboantă dă alimentare, vă zic…
La un momentdat mă întreabă:
– V-ați lăsat de fumat?
– Da… – zic eu puțin încurcat – dar ce legătură are?
– Păi d-aia! Că ați apăsat prea tare pă accelerație…
– A, nu, că mi-au trecut dracii, că m-am lăsat acu’ doojde de ani.

Până la urmă a dat telefon și-au venit băieții lui cu o platformă, au încărcat-o – că n-avea toate sculele la el – urmând să mă sune cu diagnosticul și prețul mai pe seară.

Băi și mă sună pe la 7 seara dar așa speriat:
– Auziț, uite de ce v-am sunat, e problemă mare cu mașina asta…
– Păi spuneți cât costă și…
– Nu, nu de bani e vorba, eu nu vă fac mașina asta domnule…
– Păi spuneți așa, am crezut că vă pricepeți…
– Da, domle, știu ce are, dar ce-am vrut să vă-ntreb, o aveți de mult sau aț luat-o de la cineva?
– E-a mea, domnule, a stat în garaj, a mai scos-o aia bătrână… la piață… în Germania… – dau eu să glumesc
– Nu cred, domnule, nu cred! Mașina asta e ca salvarea neagră. E blestemată…
– Aoleu, păcatele mele, păi cum așa?
– Mi-a zis băieții că a găsit în torpedou niște sidiuri cu ion maiden și megadef, cu niște draci desenați pă ele, eu nici n-am vru’să le văd, că nu-i lucru curat…
– A, zic, s-ar putea să fie ale mele, că mai ascultam eu așa la drum lung…
– Păi da, dar eu nu m-apuc de ea până n-o sfințim, că așa am mai făcut o mașină la un băiat de la Topraisar care se ocupa cu sataniști și i-a bufnit capacul dă umplere de-a stat un mecanic de-al meu două luni în spital.

Până la urmă l-am convins să se uite și după oglindă – unde avea tata o iconiță mică – și am dus-o pe Neagra la fier vechi nu înainte de-a sfinți-o cu puțin Iron Maiden, Megadeth și-am miruit-o cu o țuică – lacrimă de curată. Ca aia de mi s-a prelins mie în amintiri.