La un moment dat, aveam în cercul de prieteni 2 grași. Grași, nu ca mine, oameni care nu au făcut niciodată sport, lăbărțați de câtă unsoare aveau pe ei.
Oamenii ăia erau întotdeauna că altcineva e de vină pentru faptul că sunt grași. Mama mi-a dat prea multe vitamine când eram mic, e cald afară, e de vină tiroida, nu mai există mâncare bio, tot felul de tâmpenii.

Ne-am certat și nu ne mai vorbim. Într-o seară, când se maimuțăreau iar pe tema asta, halind o pizza mare și ajugând la concluzia că pizza trebuia să fie cu blat subțire și de vină sunt cei ce au făcut pizza că îi obligă să mănânce asemenea gunoaie, m-am enervat și le-am zis tot ce aveam pe suflet.

Că sunt grași din vina lor, că mănâncă cât niște porci și că, dacă vrei să nu mai fii gras, ai o sinmplă opțiune, nu mai mânca și vei slăbi. Dacă nu ai voință, taci și vezi-ți de treaba ta de gras și aia e.

La care ei, foarte ofensați, s-au uitat la mine și au zis:

– Dar și tu ești gras?!

M-am enervat și i-am dat afară.