Grevă grevă, dar de unde?

Înțeleg că astăzi vor avea loc niște mitinguri de mare anvergură, ca să protesteze împotriva reducerilor de salarii and shit. Bine, sunt profund convins că o să fie niște mici paranghelii, organizate de PSD, dar asta e altceva.

Eu sunt curios doar care e logica după care operează chestiile astea. Deci e clar că nu sunt bani. E clar pentru toată lumea că aparatul bugetar e umflat ca un țâfoi. Și totuși noi merem și-o punem de-o grevă.

Păi bă, dacă nu sunt bani, adică fizic, nu sunt, de unde să vă dea taica bani? Să tipărească Băse, fie-i numele de tristă amintire, niște euroi?
Nu aș vrea să fiu înțeles greșit, îl urăsc pe Băse din adâncul sufletului, dar eu știu că la mine în casă, dacă nu avem bani, toți strângem cureaua și încercăm să muncim mai mult, să trecem peste hopul respectiv.

Cum ar fi dacă aș intra în grevă din cauză că nu aduc suficienți bani în casă? Mi-aș lua o farfurie în dinți, nu?

59 comentarii

  1. #1

    De unde? De prin agentiile guvernamentale care dorm bine mersi negadilate nici in fund.

    Oricum stai linistit, nu vei vedea azi la miting vamesi, profesori de materii meditabile, medici care ce spaga :)

    Thumb up 0

  2. #2

    O schimbare trebuie facuta,clar ! Daca noi numai importam, in general alimentare,care se papa si platim cu bani care nu se mai intorc in tara(ca nu prea facem exporturi), normal ca nu mai sunt bani.

    Daca "inteligentii" nostri guvernanti nu creaza conditiile optime pentru dezvoltarea de noi locuri de munca, care sa PRODUCA ceva si pentru export, poate s-o mai echilibra balanta de plati.

    Daca pana acum am platit importurile prin imprumuturi,de acum trebuie facuta o schimbare. Ce vina au oamenii simpli care habar nu au de chestiile astea? Nu au fost ei responsabili de guvernare. Ce vina au pensionarii?

    Thumb up 0

  3. sunt pro greva din punctul de vedere al presiunii asupra conducerii tarii

    sunt contra greva deoarece participa anumite categori de persoane din aparatul bugetar (politisti care isi recupereaza reducerea de 25% printr-o simpla spaga de o zi, vamesii, "plimbaretii de hartii de prin institutii", etc)

    Thumb up 0

  4. #4

    arhi,

    Daca realitatea economica ar fi cum spui atunci da articolul pune punctul pe i. Eu cred ca te inseli totusi.

    Fizic nu exista bani la buget? Gresit! Banii sunt dar nu pot sa mai acopere pensii de 8000 la magistrati si de 5000 la secretare pe la guvern.

    Cei care protesteaza nu sunt cei care reusesc in 6 luni sa isi ia din salariu Audi A4 cu banii jos(bugetari) ci majoritatea care dupa o luna de ore peste program si muncit in weekend nu vor mai primi nici cei 800 lei mizerabili ci vor trebui la aceeasi atmosfera sa se multumeasca cu mai putin.

    De ce nu se gandeste nici un "destept" sa taie intre 25 si 35% la orice bugetar care are peste 3000 pensie sau salariu?

    Nu sunt bani? Hai sa taiem tot de la aia care abia isi duc zilele, pentru ca eu cu 7000 RON salariu pentru frecat menta printr-un birou sa ma doara in cot ca voi lua poate 5000 unde tot nimic nu fac.

    Nu pot sa nu ma intreb, daca tu om cetatean fara afinitati politice si interese meschine nu pot sa vada lucrurile astea , atunci cum sa le vada cei cu cheia de la seif?

    Thumb up 0

  5. Eu am altă problemă. Dacă mă duc la miting îmi dau și mie șepcuță din aia frumos colorată și steguleț ?

    Thumb up 0

  6. Nu e problema faptul ca nu sunt bani. Bani sunt! Insa sunt directionati foarte gresit. Uite-te pe ce se dau zeci si sute de milioane de euro, din partea Guvernului, Presedentiei. Uite-te cat costa o masina, un stilou, o apa si apoi vei vedea ca de aceea nu exista bani. Pentru ca o apa plata se vinde cu 10.000 de euro si o masina cu 1 milion de euro...

    Thumb up 0

  7. @Mister_Q
    de acord cu tine

    Thumb up 0

  8. @Mister_Q, greșit. Nu-i ironic faptul că mai toți cei veniți azi la miting sunt aduși (și manevrați) fix de ăia cu salarii mari (mult prea mari și nesimțite) și afaceri cu bani de la buget ?

    La noi liderul sindical e o glumă proastă...

    Thumb up 0

  9. criza in romania abia de acum o sa simta in adevaraul sens al cuvantului... intrebarea e cat o sa tina? iar o luam de la capat, iar si iar; trebuia sa se opresca risipa din banul public si sa nu se taie din banii pensionarilor, care au contribuit pentru pensia lor; in concluzie, pensia de stat nu e sigura...

    Thumb up 0

  10. sunt curios de 2 lucruri:

    1 dacă într-o companie ar scădea veniturile şi s-ar face grevă să crească salariile ce s-ar întâmpla? (ar falimenta comapnia sau ar concedia din oameni, simplu)

    2 dacă s-ar face proteste în afara orelor de lucru, câţi bugetari ar mai participa? :P

    Thumb up 0

  11. #11

    @Meekuu,

    Daca te referi ca as fi gresit ceva in argumentare ma tem ca nu ai explicat ce.

    Aspectul adus de tine este unul colateral pe care il aprob deschis desi este doar partial adevarat. Daca ar fi in totalitate adevarat ar insemna ca de fapt oamenii sunt multumiti cu deciziile , singura problema reala fiind nesimtirea disperata a PSD-ului.

    PSD este doar un caine care incearca acum sa profite de pe urma situatiei, insa nu ei sunt principalii vinovati.

    Bineinteles nu vreau sa impun o anume idee. Opinez dupa propria intelegere a contextului social, si a situatiei in sine.

    Thumb up 0

  12. #12

    @Meekuu,

    Daca te referi ca as fi gresit ceva in argumentare ma tem ca nu ai explicat ce.

    Aspectul adus de tine este unul colateral pe care il aprob deschis desi este doar partial adevarat. Daca ar fi in totalitate adevarat ar insemna ca de fapt oamenii sunt multumiti cu deciziile , singura problema reala fiind nesimtirea disperata a PSD-ului.

    PSD este doar un caine care incearca acum sa profite de pe urma situatiei, insa nu ei sunt principalii vinovati.

    Bineinteles nu vreau sa impun o anume idee. Opinez dupa propria intelegere a contextului social, si a situatiei in sine.

    Cat despre liderul sindical din nefericire ai dreptate. E de prisos sa mai adaug ceva.

    Thumb up 0

  13. #13

    @Meekuu,

    Daca te referi ca as fi gresit ceva in argumentare ma tem ca nu ai explicat ce.

    Aspectul adus de tine este unul colateral pe care il aprob deschis desi este doar partial adevarat. Daca ar fi in totalitate adevarat ar insemna ca de fapt oamenii sunt multumiti cu deciziile , singura problema reala fiind nesimtirea disperata a PSD-ului.

    PSD este doar un caine care incearca acum sa profite de pe urma situatiei, insa nu ei sunt principalii vinovati.

    Bineinteles nu vreau sa impun o anume idee. Opinez dupa propria intelegere a contextului social, si a situatiei in sine.

    Cat despre liderul sindical din nefericire ai dreptate. E de prisos sa mai adaug ceva. La geografie nu ne pricepem dar la geometrie suntem experti. :D

    Thumb up 0

  14. #14

    Nu va suparati, de la care ghiseu imi pot ridica pasaportul ?

    Thumb up 0

  15. Si la mine in casa e la fel; dar daca romanii se hotarasc sa plece raman mai multi batrani( pensionari) mai putini muncitori si de aceea mai putini bani la buget.
    Eu zic ca principalii vinovati sunt cei din clica lu' base pentru ca nu sunt in stare sa administreze cum trebuie si nu in ultimul rand sunt prea multi ''muncitori'' angrentati in sistemul imunintar al statului.

    Thumb up 0

  16. #16

    "Cum ar fi dacă aș intra în grevă din cauză că nu aduc suficienți bani în casă? Mi-aș lua o farfurie în dinți, nu?"
    Comparatia nu e buna.
    Bani nu aduci in casa pentru ca ii cheltui pentru ca ii bei.
    Si atunci sotia ta ar trebui sa faca o greva. De exemplu sa nu iti mai faca mancare.
    Bani sunt, s-a mai spus si mai sus.
    Insa, pe de o parte, foarte multi nu ajung la stat (evaziune), iar pe de cealalta parte, si cu aia putini care sunt se face risipa.

    Thumb up 0

  17. #17

    *Bani nu aduci in casa pentru pentru ca ii bei.

    Thumb up 0

  18. Toti sunt in stare sa protesteze si sa comenteze insa nimeni nu mai face nimic pentru a castiga ceva in plus. Tipic romanesc !

    Thumb up 0

  19. #19

    Exista o problema pe blog, sau am zis ceva nepotrivit si mi s-a interzis postarea?

    Thumb up 0

  20. #20

    De unde ?
    Uite de-aici !
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/romania-are-bani-unde-sunt-ei-187074.html
    Scuze pentru postarile multiple. Am citit articolul dupa ce am comentat.

    Thumb up 0

  21. #21

    mie mi-a placut un anume comentariu facut de un om al muncii in domeniul privat la indemnul facut de catre bugetari la SOLIDATRITATE :
    era ceva gen... "TU UNDE ERAI BUGETARE LA ORA 19 SEARA CAND EU MUNCEAM SI MA GANDEAM DACA MAI PRIND TRAMVAIUL ACASA? PROBABIL IN SANUL FAMILIEI, BAND O BERE RELAXAT....TU UNDE ERAI IN SAMBETELE IN CARE EU FACEAM ORE SUPLIMENTARE SA MAI CASTIG UN BAN SI RESPECT TERMENE CARE IN PRIVAT TREBUIE RESPECTATE? PROBABIL LA GRATARE CU PRIETENII LA PADURE...TU UNDE ERAI IN MIJLOCUL VERII CAND EU FACEAM TRAINING-URI SA FIU BUN SA NU DEA FIRMA FALIMENT DE INCOMPETENTA MEA? ERAI PROBABIL IN CONCEDIU LA MARE PLATIT DIN BANII DE CONCEDIU SAU DIN AL 13-LEA SALAR......ACUM VREI SOLIDARITATE??? SOLIDARITATE????......MA MAI GANDESC!!!!!!"

    MI-A PLACUT COMENTARIUL TIPULUI DE ASTA L-AM SCRIS AICI:D

    Thumb up 0

  22. Suntem o tara de prostituate si cocalari... din ce rahat vreti sa facem bani? romanilor le este mai frica de munca decat de dracu...

    Thumb up 0

  23. #23

    Norocosule! :) Numai una? :P Vreau o nevasta ca a ta. :lol:

    Thumb up 0

  24. @Mister_Q

    Greșit este argumentul legat de bunăstarea materială a celor care protestează. Permite-mi să mă îndoiesc de treaba asta. Oile or fi ele amărâte și disperate dar ciobanii pun pariu că-s cu BMW-urile la poartă.
    Da, sunt convins că-i miting împins de la spate fix de ăia care n-au probleme existențiale legate de ce să pună pe masă azi.

    Și mai întreb ceva ca prostu' , unde erau ăștia care fac grevă azi atunci când se cheltuiau bani de la buget pe toate prostiile. Și s-au cheltuit nene de 20 de ani încoace în toate părțile.
    Mi se pare o prostie să faci grevă în ultimul ceas când până acum ai trăit pe principiul "da' lasă-i să fure atâta timp cât ne dau și nouă".

    P.S. Să dau și-un scan după fluturașul cu salariul de bugetar. Care are într-adevăr 5 cifre numai că două-s după virgulă...

    Thumb up 0

  25. Eu astept sa dam faliment :)

    Oricum astea nu is proteste

    Proteste is alea in franta/grecia nu porcheria de la noi ..

    Thumb up 0

  26. #26

    Asa cum au zis si ceilalti: sunt bani, chiar sunt bani cacalau. Daca nu sta gunoiul ala chel cu pistolul la tampla, n-o sa se lege niciodata de salariile colosale ale serviciile secrete sau super-magistratilor. De cheltuielile halucinante facute in numele statului nici nu mai vb. Greva e singura forma decenta de de protest care a ramas. Dincolo de asta ramane doar doborarea elicopterului cu care o sa fuga chelul.

    Thumb up 0

  27. bine punctat. asta ma tot intreb si eu. adica e clar ca cei care au furat banii aia nu o sa ii puna la loc, asa ca mai devreme sau mai tarziu tot noi trebuie sa strangem cureaua si sa ne scoatem din rahat.

    numai ca la noi lumea nu gandeste asa, toti asteapta sa ne treaca rahatu peste cap si atunci incepe lumea sa miste ceva. si atunci ghici cine o sa se planga din nou? aceiasi oameni care sunt acuma in greva.

    Thumb up 0

  28. #28

    Ai de plua mea ce-i acum in Piata Victoriei!?! :) Concert CRBL si alti hip-hoperi! :P In plus de asta, s-a mai micsorat numarul de protestatari, si-au luat pauza de masa! :lol:

    Thumb up 0

  29. #29

    da ba arhi, da bugetarii sunt de genu unui copil care intra'n greva cand nu-i da taicasu 10 mil de spart cand taicasu munceste ca gunoier pe 12 milioane

    Thumb up 0

  30. #30

    E clar ca aparatul bugetar NU e problema dl. blogger.

    Problema e furtul. Nu fiti voi aia inteligenti ca nu va sta bine.

    Thumb up 0

  31. #31

    nu ar fi o problema asa mare reducerea asta daca ar stii ce sa faca in continuare. ei scad si spera.
    sa miceasca tva la alimente, cum a facut franta, sau genul asta ed masuri. sa vezi ca fac ceva inteligent.
    dar ei, ei taie din salarii, cel mai simplu.

    Uite http://www.immromania.ro/retrieve.php?e=inf_noutati&m=1195.

    Thumb up 0

  32. 30.000 de oameni pentru nimic.

    Thumb up 0

  33. si cum anume un profesor "strange cureaua si munceste mai mult" ? nu spun ca protestul e o solutie, cel putin nu asa.

    Thumb up 0

  34. As fi de acord cu tine daca intr-adevar ma convingi ca nu sunt bani pentru pensii ... Pana una alta vad ca se cheltuie in continuare intr-o veselie pe tot felul de chestii. Si ca sa fiu si mai clar ... voi considera ca nu sunt bani in momentul in care autoturismele de lux oficiale vor fi vandute si, respectivii vor circula cu Loganuri. L-a nascuta ma-sa pe Boc in Mercedes? Tie ti se pare ca toti strang cureaua in tara asta?

    Thumb up 0

  35. Unii, probabil, inca cred ca "astia nu vor sa le dea", cand-colo chiar nu [mai] au de unde... Iar daca cineva nu se descurca-n calitate de bugetar, n-ar trebui sa schimbe ceva?... Mediul privat e deschis pt. oricine. Desigur, nu exista nicio garantie asa cum a existat candva la stat...

    Thumb up 0

  36. #39

    pensionarii de unde sa stranga cureaua? ca-s vai de steaua lor
    si salariile parlamentarilor de ce nu au scazut? cum s-a intamplat in ungaria , 20% jos

    Thumb up 0

  37. am discutat zilele trecute cu un bugetar care lucreaza la CFR - Marfa ( ceva de genul ). E indobitocit cu ideile prinse de la TV in emisiunile de pe antena 3 ( sinteza zilei, in gaura presei etc. ) - convins sunt de asta pentru ca imi cita din ce ziceau segentii lu' voiculescu. NU am reusit sa il conving ca ei in loc sa produca cheltuie.

    Thumb up 0

  38. #41

    Eu cred ca romanii ar accepta masurile astea dar cu conditia de baza, ca guvernul sa fie schimbat! Cu un guvern nou...sansele ca lucrurile sa reintre in normal ar fi mult mai mari. Astia sunt compromisi pt totdeauna.
    Si ca sa revin la exemplul tau cu familia...poti sa muncesti triplu si sa strangi si elasticul de la chiloti pe langa curea...daca ai un administrator care iti tripleaza mereu factura la intretinere...nu ajungi nicaieri ;)

    Thumb up 0

  39. #42

    La început mai că nu m-am prins, dar nu scapi nedescoperit: te-a plătit PDL-ul să scrii asta!! mwhahaha
    Câţi bani ţi-au dat? Recunoaşte!

    Thumb up 0

  40. Orice ar fi si oricat am discuta este clar ca de niste masuri e nevoie. Cine suporta acum toata nota de plata este alta problema - ca sunt ei pensionari, bugetari sau firme si angajati.

    Thumb up 0

  41. @iulian. Moaaa' cata istetime pe comentatorul ala. Si pe tine si mai multa ca reproduci ce-a zis el. Da voi unde erati mai cand bugetetarul invata pentru inscrierea la facultate, sesiune, rezidentiat, etc, etc? Sau cand el inca invata ca nah, majoritatea domeniilor in care activeaza bugetarii sunt intr-o continua schimbare si zi de zi apar studii si teorii noi?
    Ca da, sa fii carator cu spatele la privat poate oricine da' e mai greu sa ajungi medic sau profesor sau mai stiu eu ce, mai ales in tara in care majoritatea are iq-ul sub 80.

    Thumb up 0

  42. Am mai stat noi vreo 45 de ani fara sa zicem nimic. Primul pas e sa aratam ca nu suntem de acord.
    Nu zic ca au sau nu dreptate, dar in general gresim cand tacem si inghitim.

    Thumb up 0

  43. Subscriu d3v.

    Thumb up 0

  44. #47

    @d3v: si mai poti adauga, nu te opri.

    Ii poti spune lui Iulian ca are exact o mentalitate de sclav, o mentalitate predominanta in randul celor care lucreaza la privat. Daca cineva spune ca la 30 de ani isi doreste sau i se pare normal sa munceasca pana la 19 in fiecare zi sau in fiecare sambata, atunci merita batut. Pana la urma programul legal si normal este de 9 ore si de obicei pe asa ceva semnezi contractul de angajare. Dar apare acea "rezistenta la stres" si "fara multe obligatii" si apar acesti oameni carora li se pare normal sa se laude cu numarul de ore suplimentare facute si neplatite "ca moare firma fara ei"

    Asa ca lasati-o moarta cu munca asta dusa la extrem, daca esti destul de prost incat sa te lauzi cu faptul ca aproape dormi la job iti meriti soarta.

    Viva la revolution!

    Thumb up 0

  45. #48

    Si pe tine te-au pacalit ca nu sunt bani!Si in ultimele 2 saptamani s-au facut licitatii frauduloase si contracte pe sute de mii de euro.Adica sa strangem cureaua ca sa fure ei in continuare???Ma rog,imi bat capul degeaba.

    Thumb up 0

  46. Nu cred ca "se lauda" nimeni de la privat ca doarme la birou. De fapt, nimeni nu e de neinlocuit si intr-o situatie ca aceasta in care ne aflam acum ( la cea economica, sociala) daca nu doarme X la birou ca sa termine treaba, cu siguranta apare Y care, poate doar atipeste putin. Poate Y e mai eficient sau, daca este la fel de eficient ca X, accepta un salariu mai mic decat acesta. Poate acum 2 ani se muncea 12-14 ore/zi la privat din dorinta unui salariu mai mare, dar acum lucrurile se intampla din dorinta de a-si pastra slujba. Si atunci apar si astfel de sacrificii. Sunt foarte multi oameni care si-au luat credite fara sa gandeasca in perspectiva. Si acum trebuie sa le plateasca, deci isi sacrifica tineretea pe la munca. Nu-i judec eu ( care n-am niciun fel de credit, dar n-am nici casa si stau cu chirie).
    La firma la care lucrez m-am angajat in 2008. Pe ce salariu am cerut si pe un program fix de 8 ore +1 ora pauza. Si nu pierdeam vremea niciun minut.
    La inceputul in martie 2009 doi colegi au fost trimisi in somaj. In iunie 2009 celorlalti 4 angajati ai firmei ( inclusiv mie) ni s-au redus salariile cu 25%. Anul asta o colega a nascut si acum trebuie sa acoperim "golul" cei 3 ramasi. Pentru cine se intreaba, lucrez ca arhitect la o firma care a avut norocul sa nu traga obloanele in 2009, asa cum s-a intamplat in multe cazuri. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, acum avem mai mult de lucru; ramanem si peste program, venim si in week-end daca e nevoie. De ce? Pentru ca daca n-o facem noi, CHIAR sunt cateva zeci la usa, unii poate cu mai multa experienta, care ar face-o in locul nostru si pe un salariu mai mic eventual, dar mai mare decat somajul.
    Am scris toata povestea de mai sus nu ca sa ma "laud" ca dorm la munca, pentru ca n-o fac, ci pentru ca m-am saturat sa vad cum sar ca arsi aia care cred ca angajatii in mediul privat au un cui impotriva bugetarilor.
    Eu n-am. Mama mea e bugetara si sigur veniturile alor mei impreuna vor avea de suferit. Mama deja se gandeste sa-si mai gaseasca o slujba, eventual ceva ce sa poata fi lucrat de acasa. A mai facut-o atunci cand eram in facultate.
    Matusa mea, tot bugetara fiind a fost trecuta in somaj anul trecut. In doua luni a plecat sa munceasca legal in Italia, deci a renuntat la somaj. Sterge batrani dementi la fund si nu se plange.
    Asa ca nu-i inteleg pe cei care se plang. Am cunoscut o "bugetara" de ghiseu care se plangea ca-i mic salariul. Cineva i-a facut rost de o slujba in mediul privat. Asta se intampla acum 2 ani. Stiti cat a rezistat in mediul privat? FIX 2 luni... aia de proba si inca una in care angajatorilor le era jena s-o dea afara pt ca venise "cu recomandari". A plecat singura si s-a intors la buget. Salariul e mai mic, dar descanta 2 cafele pe zi cate o ora fiecare si "atentiile" depasesc cu mult salariul oferit de angajatorul privat de atunci.
    Nu-i bag pe toti in aceeasi oala. Sunt bugetari care isi fac meseria pe salarii mici ( v. profesorii sau personalul tesa). Sunt unii care sunt platiti doar ca sa strambe din nas cand iti primesc o hartie - poate pt ca nu le place scrisul tau. Sunt alte domenii in care s-ar putea face mai mult - v. spitalele, unde managementul e defectuos in multe cazuri. Cunosc un manager de spital implicat in ceea ce face care a facut proiecte pt fonduri europene si le-a si finalizat. Poate si-a luat partea, nu stiu despre asta, dar macar spitalul respectiv se apropie de o astfel de institutie europeana ( pt curiosi e vorba de Spitalul Dr Gorgos din Bucuresti). S-a putut in acel caz, deci ar trebui sa se poata si in altele. Dar nu se vrea...
    Asa ca poate e nevoie sa se cearna putin lucrurile.
    Daca masurile de austeritate nu se iau acum o sa fim in mlastina economica mult mai multi ani decat NICI MACAR NU vrem sa ne inchipuim.

    Cat despre pensionari - pe ei nu-i mai comentez. O sa le fie greu. Poate, asa cum au spus si altii in alte cazuri - se mai gandesc daca sa stea singuri intr-un apartament de 3 camere din centrul orasului sau sa se mute undeva mai accesibil ( nu ma refer la mutatul la tara, dar sunt cartiere in Bucuresti sau in celelalte orase unde e mai ieftin sa traiesti poate doar si pt ca apartamentul e mai mic si piata e mai aproape si nu e cu preturi "de centru").
    Ce nu comentez deloc de dimininuarea veniturilor proaspetelor mamici.

    Numai bine!

    Thumb up 0

  47. #50

    bai tata, ce e asa greu, nu iti convin conditiile angajatorului, muta-te. privatizeaza-te. fa ceva sa produci valoare nu sa consumi. statul e angajator dar nu poate sa ii tina la infinit pe toti.
    desi e clar ca in romania banii nu sunt gestionati nici corect, nici eficient, si ca oricum ar fi impartiti s-ar gasi nemultumiti, faptul ca sunt mai multi bugetari decat angajati in mediul privat arata un dezechilibru grav.
    apropo... toate avantajele bugetarilor de timp de 20 de ani - vacante "de sindicat", sporuri la sporuri peste alte sporuri, restaurante cu preturi de nimic... cine le-a suportat si le mai suporta? faptul ca bugetarii la ora 3-4 dupa-masa rup poarta spre casa, iar angajatii la privat muncesc pana seara... nu arata care ar trebui sa fie nivelul salarizarii? hai sa n-o mai dam de gard, se speteste cineva lucrand la stat? macar o persoana? din cate stiu, cazurile de surmenaj la munca au cam aparut prin mediul privat.
    aaaa si am uitat:
    LA MUNCA BAAAAAAAAAA
    ca n-o sa vina nici sultanul bruneiului presedinte nici bill gates prim ministru, daca se schimba boc si basescu or sa vina alti hoti dar mai in foame.

    Thumb up 0

  48. Guvernul a plătit în 2009 companiilor cu pierderi sporuri şi prime de peste 1,26 miliarde lei şi tichete de masă, vacanţă şi creşă de aproape 100 milioane lei, în condiţiile în care arieratele lor s‑au ridicat la 14 miliarde lei, iar pierderile totale au urcat la 3,2 miliarde lei. Pentru activitatea acestor companii, directorii generali au încasat prin contractul anual de mandat până la 84.000 lei, fără să suporte vreo sancţiune. Toate aceste companii cu pierderi sunt incluse în scrisoarea de intenţie convenită de Executiv cu FMI, pentru ca situaţia financiară să fie supravegheată cu prioritate în vederea reducerii subvenţiilor.

    Compania Pierderi Prime

    Total 3217,3 1265,3

    CNCFR 935 314,2

    CFR Călători 252 236,4

    CNH 599,8 230,2

    CFR Marfă 321,5 211,7

    Metrorex 121,5 109,2

    Elcen 345,5 54,5

    CNADNR 240 49,2

    Electrificare CFR 122,3 31,8

    Termoelectrica 279,7 28,1

    In timpul asta, Spania anunta saltarea impozitului pe veniturile foarte mari, la nivelul celor din Danemarca. Oricine lucrează în Danemarca pentru mai mult de 6 luni plăteşte impozit către Stat şi către municipalitate/judeţ. Se aplică un sistem progresiv de impozitare, structurat pe 3 nivele în funcţie de venitul realizat. Impozitul este destul de ridicat dar şi nivelul dezvoltării economice / bunăstării este foarte ridicat în Danemarca. Din impozite sunt plătite şcolile şi grădiniţele, casele de îngrijire, educaţia, asistenţa medicală şi spitalizarea sunt gratuite, care în alte ţări sunt plătite prin schemele de securitate socială.
    Contribuţiile sociale sunt incluse în sistemul naţional de impozitare şi nu se calculează şi deduc din salariu separat. Toţi angajaţii şi lucrătorii independenţi trebuie să plătească o contribuţie pentru piaţa muncii de 8%.

    Romania: cel mai redus impozit pe venit din UE

    Thumb up 0

  49. la o greva japoneza iti iei orezul din farfurie in dinti

    Thumb up 0

  50. @ meeron. asa-i ca in mintea ta ingusta bugetarii se rezuma doar la functionarii de ghisee? hai sa-ti dau exemplu de bugetari care se spetesc muncind: rezidentii, armata, penitenciarele, profesorii din liceele "bune", medicii fara "grade si cunostinte" si in general toti cei care nu sunt in varful piramidei bugetare si trebuie sa faca treaba alora de-o freaca. Da, tu te gandesti doar ca"i-auzi mai, directorul x are salar de 897767546 mil." da' la ailalti care trag de zeci de ani pe salarii de nimic te gandesti?
    @ n. daca mai ai dubii in privinta faptului ca "privatii" n-au un dinte contra "bugetarilor" citeste comentariile de mai sus. Poate n-ai tu dar, cu siguranta, sunt mult mai multi care au.
    am scris un post pe la mine care imi argumenteaza toate astea insa nu ii dau link pentru ca e oarecum ofensiv si nu vreau sa jignesc pe nimeni insa mentalitatea asta de "privat lihnit si ciudos" mi se pare de toata jena, sincer.
    P.S: lucrez la privat.

    Thumb up 0

  51. #54

    @d3v: rezidenti=spagari. profesori=spagari+meditatii. penitenciare=spagari. armata=salarii mari+mese de pranz in valoare <10ron+concedii de 200ron sejurul pt 2 persoane. daca muncesti la privat, stii probabil ca la ora cand termini tu programul, bugetarii sunt cam toti acasa, de mult timp? stii ca au atatea zile libere cat nu avem noi la privat cu concedii cu tot? ca au luat anual 13 salarii in loc de 12, si asta nu de anul trecut?
    eu privesc asa lucrurile: tocmai s-a reglat nivelul de salarizare, pe masura nivelului de efort si a competentelor. si piata muncii se autoregleaza, daca intr-adevar salariile sunt nemultumitoare, iar ei dau pe afara de competenta si harnicie, sa se mute la privat sau sa se privatizeze. cand or fi mai putini, aia de raman vor avea DE UNDE sa primeasca salarii mai mari, si vor avea si mai mult DE MUNCA (sa compenseze si pt cei care pleaca). dar asta doar in mintea mea ingusta si limitata, desigur.

    Thumb up 0

  52. #55

    Se gasesc de undeva bani, mai o biserica, o licitatie, un ceas de aur in bucuresti, mai da afara bugetarii inutili aia care plimba hartii...solutii e multe dar e grele

    Thumb up 0

  53. sunt profesor, nu fac meditatii, nu frec menta la munca pentru ca nu ma lasa cei 30 de elevi, copii ai celor care lucreaza 19 ore pe zi la privat si care nu stiu nici macar cum o cheama pe diriginta copilului si in ce clasa e micutul.

    eu trebuie sa ma duc la serviciu cu bani de-acasa pentru hartie, xerox, imprimanta, olimpiadele se fac pe banii profesorilor, orice activitate extra scolara - la fel.

    nu primesc spaga (asta daca nu considerati mita buchetul de ghiocei primit de 8 martie)

    orice curs de perfectionare organizat de inspectorat se plateste. suntem obligati sa adunam un numar de credite intr-o anumita perioada de timp ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa scoatem bani sa facem cursuri.

    (inca) am salariul de 13 mil dupa 12 ani vechime, profesor gradul II. (inca) imi place ceea ce fac dar ma gandesc serios la varianta de a pleca hai-hui sa sterg si eu batrani la fund...

    Thumb up 0

  54. #57

    cum de unde? nu mai cheltui cu ''investitiile''(apropo, tot n-au reparat podetul de cale ferata intre sibiu si brasov, PIZDA MA-SII DE STAT DE CACAT, MAI BINE RAMANEA IMPERIUL AUSTRO-fara UNGAR BINE MERSI SI CUCEREA SI RESTUL ROMANIEI) si /sau te imprumuti in continuare. e plin de bani. acuma ca o sa fie mai scumpi, asta-i partea a doua.

    Thumb up 0

  55. #58

    mai dam bacu ? :D

    Thumb up 0

  56. #59

    aa..deci uite cum sta treaba cu adevarat.Parintii sunt amandoi pensionari pe caz de boala iar pensiile pe care le iau,adunate,dau in jur de zece milioane-eu nu am 18 ani deci,nu mi-am terminat liceul, nu am unde sa ma angajez.si cam asta e faza.Nu vin sa ma plang la tine pe blog dar sincer nu sunt bani nu ? au bani pentru campanii,pentru lucrari publice dar pentru bugetari nu.Ai mei cat au muncit au platit taxe si impozite tocmai pentru a nu suferi la batranete,acum se pare ca nu e chiar asa. in concluzie imi bag pula in stat!

    Thumb up 0