brd.jpgFaptul că BRD este o bancă de rahat este indiscutabil. Mi-am exprimat de multe ori, aici sau aiurea, opinia despre singura bancă din lume care mi-a refuzat banii datoraţi, pe motiv că a expirat contul.

Astăzi am primit, dacă mai era nevoie, şi dovada că nu au nici cel mai mic respect faţa de vreo prevedere contractuala.
Să respirăm adânc şi să privim scrisorica din imagine.

Deci, pe de 5 mai, cardul meu de credit va funcţiona pe baza unei noi scheme financiare, ca urmare a schimbărilor de pe piaţa de profil. Asta în pofida faptului ca eu, la eliberarea cardului, am semnat un contract care prevedea alte date contractuale. Dar, probabil, undeva în contract, scria cu litere mici „Banca isi rezerva dreptul de a modifica datele contractuale in orice moment”. Lucru normal pentru Rromânia.

Pe scurt, incepând din mai, ar trebui să platesc o rata lunară de 110 lei, indiferent de suma cheltuită de pe card. Inainte plăteam 5% plus dobânda. Adică o modificare substanţială. În fine, sărim peste asta, si ajungem la nota de subsol.

Dacă nu sunt de acord, să îi notific în scris şi să achit toata suma până la respectiva dată, si ei îmi anulează cardul.
Adică dacă eu am cumpărat astazi de 2000 de lei, trebuie să ii dau înapoi într-o lună şi scap de orice.
Sună corect la început, nu?
WRONG!

Eu când am scos acei bani, să fac cumpărături, aveam un contract cu banca, contract din care stiam că pot plăti 5% din suma timp de 20 de luni. Acum sunt practic forţat sa trec la sistemul dorit de ei, pentru că poate nu am bani să returnez suma până în mai.
Cum ar fi dacă mâine as anunţa banca de intenţia mea de a plăti in rate de 10 lei fără dobândă? Ar fi legal, sau acceptabil?

Banuiesc că nu, pentru că sunt rromân, deci sclav al băncilor şi a politicii.
Din fericire pentru mine, eu am renunţat de mult la a utiliza carduri de la hoţii beredisti. Şi le mulţumesc din suflet că mi-au adus aminte de el, ca să pot face acea cerere scrisă, in care să le enunţ dorinţa fierbinte de a renunţa la orice serviciu oferit de ei.
Faliment plăcut!