Tatăl meu, Allah să-l ierte, avea o vorbă.
Din 10 moldoveni, 9 au pălărie și îi cheamă Vasile.

Zic asta ca preambul.
Când s-a născut subsemnatul, am fost înregistrat la starea civilă cu numele de Cetin. Frumos nume, potrivit pentru mine, nu îmi imaginez cum ar fi să mă cheme Mustafa, de exemplu.

După care, s-a pus problema botezării mele pe cale religioasă. Din și mai mare păcate, pe vremea aceea nu aveam putere de decizie în domeniu și nici măcar nu puteam să deschid gură să spun altceva în afară de aaa, ăăăă, gimme titties.

Tatăl meu ar fi vrut să mă boteze în religia lor, ceea ce pentru mine ar fi fost profund dureros, pentru că azi nu as mai fi posedat frumusețe de prepuț, pe care l-ar fi hărtănit hogea din Tuzla, fără milă față de acoperișul celui de-al doilea preafrumos cap ce îl posed.

Mama, ortodoacsă naturală, cu părinți epitropi, a ținut totuși mai mult la mine și a decis că tatăl nu are nici o putere de decizie în direcția asta, așa că va fi ortodox.
A ales rapid o nașă, care se întâmpla să fie gazda ei în acea perioadă și hai la preot, să îl creștinăm pe micuțul tătar.

La preot, fericire mare tralala, mă ia popa, mă plimbă prin zonă, mă agită, mă cântă, o întreabă pe nașă

Te lepezi de Satana?
Mă lepăd de Satana.
Te lepezi de Satana?
Mă lepăd de Satana.
Te lepezi de Satana?
Bre, îți bați joc de mine? Nu auzi că mă lepăd?

După care o întreabă pe nașă:

– Cum îl va chema pre creștinul ăsta?
– Cum să îl cheme, Vasile, ca pe fiica mea ce a murit, Vasilica.

Moment în care maică-mii i-au crăpat globii oculari în cap, lumea s-a prăvălit peste lume și alte catastrofe. Ea nu își imaginase că femeia va avea alte preferințe și cereri față de actul oficial și nici că se poate așa ceva.

Se botează robul lui dumnezeu Vasile…

Și uite-așa, cel puțin în actele Bisericii Ortodoxe rromâne, eu mă numesc Vasile Ametcea…