Ia-ţi bă un avocat

Mă uit cu interes hazliu cum în fiecare zi apar cazuri de ţepe imobiliare. Pornind de la jafuri gen planorama, continuând cu meseriaşii ăia care se transformaseră în furnizori de energie pentru blocul pe care îl vânduseră, de vindeau curentul cu preţ cvadruplu, în interesul locatarilor, desigur şi culminând cu fraierii care iau ţeapă zi de zi, în tot felul de mici tranzacţii din care ei ies cu buza umflată şi nişte băieţi deştepţi ies cu casele lor.

De ce se întâmplă asta? Pentru că imobiliarul rromân e un băiat deştept. El nu se duce la un avocat cu actele, să le verifice. Nu îşi angajează un avocat să îi facă sau să îi citească un contract. Păi cum dracu, doar dă 50-60-70-100 000 de euro pe o casă. De unde să mai scoată 100 de euro pentru un specialist în domeniu? Lasă frate, că mă pricep, ce mare lucru.

Şi aşa asistăm la chestii ilare, gen dezvoltatorul ia banii clienţilor, clienţii semnează contractul ca directorii de la uzina 23 August, dezvoltatorul pleacă iar băieţii îşi dau seama când e prea târziu că apartamentele lor, proprietate personală, sunt depuse garanţie la bancă, în cazul în care dezvoltatorul nu plăteşte. Şi dezvoltatorul nu a plătit :mrgreen:

Reiau. Bă deşteptule, ştiu că eşti deştept şi te pricepi şi la economie, legislaţie, politică şi fotbal. Dar când dai din buzunar o sumă pentru care mai multe generaţii din familia ta şi-a rupt turul pantalonilor, du-te întâi la un avocat.

31 comentarii

  1. Avocatul and shit costă mult, mult mai mult de 100 euro, dar ai dreptate. Orice sumă ar merita siguranţa. Pentru conformitate, acum 2 sau 3 ani de zile, la un apartament de 40.000 euro, cumpărat prin Volksbank, suma totală avocat/notar/verificări a ajuns la 1.500 euro. Pana mea, oricum se merită…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • notarul costa 1100, la un apartament de 45 000. nu as avea incredere in notar nici in ultimulm moment al vietii

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Doamne, Arhi, cate cazuri de nefericiti am auzit. Frate, erau tari in clanta cand nu era criza..ca ei cumpara, ca ei fac si dreg. Vorbeai cu ei si te scuipau de sus, din copacul lor cu aur. Si, si…acum platesc curentul pentru o scara intreaga sau mai rau, le-a cazut tavanul in cap si s-au mutat la rude!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Pana mea, la ăia a fost obligatoriu să lucrăm cu notarul lor. Apartament de 42.500, taxă de 1.400 si ceva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #5

    3/4 din aceste situatii s-ar rezolva doar din citirea contractului. Prea putini se obosesc sa faca contracte subtile. Pentru aia e nevoie intr-adevar de avocat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. fascinant e ca multi citesc CU ATENTIE eticheta de la un pachet de biscuiti, dar nu ar citi un contract de 100K

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Cuget ca e mai mult de 100 de euro, dar, chiar si 5000 sa fie, pierzi banii aia dar ai sansa ca un specialist (daca nu angajezi cine stie de dobitoc) sa iti semnaleze chestiile “ciudate”. Una e sa pierzi cateva mii de coco pentru aceste verificari si rasverificari si alta e sa pierzi TOTUL. Din pacate insa nu s-a incetatenit la noi nevoia de un avocat. Prin alte parti un “closing” se face cu avocat cu tot, acelasi avocat cu care te-ai sfatuit din secunda 1, cand te-ai pus sa iei o rata la banca. El este cel care are grija sa nu fie clauze abuzive

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #9

    Cre’ ca multi din ei realizau ca semneaza un contract manarit.
    Si oricum n-ar fi contat ca avocatul le-ar fi zis “nu semanti ba prostilor, ca puteti lua teapa”
    Erau si sunt complet posedati de obsesia ca e ultimul tren, ca daca nu cumpara acum n-or sa mai aiba aceasta sansa niciodata. Nu mai conteaza riscurile. E romania, asta e starea de normalitatea pentru ei. O piata de tepari. E firesc sa fie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #10

    cum pana mea apartamentele proprietatea lor sa fie puse garantie de dezvoltator? Pai aia nu vad in cartea funciara ca exista ipoteca?
    Si apoi cati din ei au luat apartamentul cu banii jos? Ca daca nu vad ei ipoteca, o vede notarul bancii care il imprumuta si nu o sa accepte asa ceva.
    Un contract de vanzare – cumparare nu se poate face fara carte funciara.
    Totusi, cei mai tari sunt aia care cumparau casele pe hartie. Ceva de genul…”Vezi tu islazul asta? Aici o sa facem cu 80 000 casa aia pe care o sa ne dai tu 140 000 ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • pai SCRIA IN CONTRACT!!!1111ONEONEONE nimeni nu s-a obosit sa citeasca literele mici

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Esti pricinos. Sa dea 100 de euro?
    Fac eu pe avocatul de n-ai vazut. Le dau un toc de consultatie la 50.
    25 sunt ai tai ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. chiar crezi că majoritatea dintre ei au strâns banii aşa cum o facem noi sărăntocii? de aia şi nu dau un 100 euro pe un avocat că se cred mai tari ca buddha ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Eu mi-am luat o muie de 15 mii, acum multi ani. Dar tot cu terenuri and shit, prin “prieteni”. Eh…ce sa-i faci, din greselile parintilor inveti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. @Camionagiu cum te putem contacta?:)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #16

    Uitati un aspect. Se presupune ca s-a negociat la ultimul banut. De unde inca 100 euro ? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #18

    Nu e in gandirea romanului sa se duca la un specialist, ii insulta gandirea, pai cum el e prost?doar stie el ce face…

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Asta e una din chestiile alea cu care nici nu se merită să ne obosim. Te crezi şmecher şi omniscient, îţi iei ţeapă. Aşa a fost şi aşa va fi. Şi sincer e cât se poate de corect. Nu-mi pare rău pentru ăia care s-au ars aşa şi mă bucur pentru ţepari. Bravo lor, sunt oameni deştepţi! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #20

    In tara unde andreea pora castiga pe zi ce trece tot mai multa simpatie, tu te mai miri ca se dau asemenea tepe??? :)))) Da-mi voie sa-mi exprim parerea personala: DOAR IN ROMANIA SE POT DA ASEMENEA TEPE!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. @Arhi: cum spune si Lucifer, daca un apartament este ipotecat nicio banca din lume nu te imprumuta sa-l cumperi (pentru ca nu poti face acte la notar daca apartamentul respectiv nu este in proprietatea vanzatorului).
    Pe de alta parte e posibil ca prostii sa fi luat credit de nevoi personale cu care sa achite cei X sute de mii de euro.
    Sau poate ii aveau deja la saltea.
    Exista si ipoteca de rang 2, dar deja dezvoltatorul trebuie sa fie prea inteligent sa scape cu asa ceva…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • dezvoltatorul a scapat deja, oamenii se judeca cu BCR-ul pe tema asta:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. mie avocatul mi-a luat pt verificarea actelor si supravegherea intregii tranzactii 1ooo e. Oricum ar fi, mai bine platesti suma asta, infima comparativ cu pierderea a 6o ooo e.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #24

    Doar un gand… daca avocatul se ia mai mult de la dezvoltator si te face? Cum mai procedezi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • atunci ai ghinionul mortii, dar in principiu, la avocati situatia e mai complexa, pentru ca daca un avocat face duda asta, e exclus din orice barou de avocatura. avocatii nu sunt notari, ei te jumulesc legal pe tine. eu personal nu am auzit de cazuri in care avocatul si-a vandut clientul. dar de notari tepari citesti zilnic

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #26

    @Arhi Am patit eu cu avocatu care s-a vandut pentru mai multi bani intr-un proces pe care il avea bunica mea care sta in casa nationalizata.Si cu notarii e jale,un tovaras a luat o teapa de aprox 10k E dupa ce notarul l-a asigurat ca ce scrie in contract e corect.(era vorba de o rata la un teren pe care cel care vroia sa-l cumpere a zis ca ii da 7 k acum + cat mai ramanea,dar in contract erau trecuti 17k.de rezolvat s-a rezolvat cu intimidari pana la urma ,dar oricum nu e normal ce se intampla).
    Off: Spuneai acu ceva timp ca o sa scrii faze funny de cand erai tu pompier dar vad ca ai uitat :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Sunt imprejurari prin care nu iti da prin cap ca s-ar putea sa ai nevoie de avocat. Totusi ai. Uitati-va la o teapa mica, dar dureroasa.
    http://9abordare.blogspot.com/2010/09/16/diferenta-dintre-oameni-si-animale.html
    Am cerut rezilierea contractului pentru ca nu imi asigura serviciile platite. Din vreo 80 de euro mi s-ar da inapoi 12 !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. deci arhi are dreptate. cu 100E un avocat iti poate spune dece contractul ala suge pula.
    Ca suge pula, este deja axiomatic

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • pai asta zic. ca am fost la consultatii la avocat. maxim am dat 5 milioane, minim 1 mil. omul s-a uitat pe acte, mi-a zis uite-aici, aici si aici, ne-am strans mainile si am plecat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #31

    acum doi ani, cand am cumparat un apartament, am luat din secunda unu un avocat. care m-a asistat pana in clipa semnarii ipotecii la banca. pentru 300 de eur s-a ocupat de toata partea de consiliere, contracte, relatie cu notarul, cu banca, cu adiministratia financiara… but that’s just me, cred in oameni care se ocupa de felia la care se pricep.

    Thumb up 0 Thumb down 0