Senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă prin care funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals şi infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este de acord cu această propunere deoarece trebuie să ne obişnuim şi cu principiul prezumţiei de nevinovăţie.

NICIODATĂ nu voi vota ceva propus de PNL. Iar dacă va fi să votez ca în 2000, între Iliescu și Vadim, voi alege ceea ce nu e PNL. Genul acesta de comportament mi se pare MULT mai toxic decât ce face PSD. Pentru că PSD nu face decât să își urmeze strategia declarată de la început.

Pe când PNL se semnalează în opoziție, anunță cum se va opune cu furie și va lupta și va drege, iar ei, de fapt, sunt în aceeași cârdășie penală cu pesedeul, luptând, pe toate fronturile, pentru a scăpa orice demnitar și funcționar de rigorile legii.