Iepurasul duracell si caminul Moxa

Fiecare din voi a stat intr-un camin de student, la un moment dat. Ce vremuri, ce petreceri.

Am un prieten care stătea în căminul Moxa împreună cu prietena lui. Nu că nu ar fi avut bani să stea cu chirie sau altceva, ci pentru distracţia şi kterink ce ieşea zilnic acolo. Băute până la 5 dimineaţa, sex pe terasă, sub terasă, pe scări, sub scări, în veceuri, sub veceuri, pe veceuri. Da, mai mult stătea pentru sex.

Fiind cameră de femei acolo unde stăteau ei, clar, era plin de femei tot timpul. Fiecare păsărică, desigur, cu hăndrălăul după ea. Normal, doar nu ai lăsa să se risipească bunătate de 2 locuri într-un pat de o persoană. Paturi supraetajate de lemn, câte 5 locuri în cameră, deci 10 persoane minim. Zic minim, pentru că erau seri în care dormeau şi 20, depinzând foarte mult de cât de frig era afară.

Logic, în fiecare seară se lăsa cu sex. Cuplul de la fereastră era cel mai liniştit. De obicei, ea se întindea pe spate, se auzeau

nişte ţoc ţocuri, probabil preludiul, nişte fleoşka-fleoşka relaxate, un geamăt lung (al lui) şi, în maxim 5 minute, sforăiau amândoi.

Cuplul din patul de la perete erau genul de cuplu în care femeia e fericită. Indiferent de anotimp, indiferent de starea de curăţenie, el începea partida de sex cu un oral aplicat cu sfinţenie în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Trăgeau un cearceaf să nu se vadă ce fac, dar în 99% din cazuri, tipa, când avea orgasm, trăgea de cearceaf şi îl dădea jos, lăsândul pe tip să delecteze camera cu buzele sale pline de gel sau brânză, după posibilităţi.

Sub patul prietenului nu stătea nimeni. Până când într-o seară, a apărut o fată. Lungă cât o zi de post şi slabă cât 2. ZIle de post. Alături de ea, un băieţel mic de statură, slab şi el, cu ochelari. Au salutat, şi-au desfăcut bagajele şi au ieşit pe hol, la ţigări.

Seara la culcare, el scoate capul sfios de după cearceaf şi întreabă:

– Deranjează pe cineva dacă facem şi noi dragoste?

Desigur, nu i-a răspuns nimeni, toţi fiind ocupaţi să geamă, să ofteze sau să pleoscăie.

Şi a început.

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

La început nu l-a luat nimeni în seamă, logic. Dar numai primele 5 minute. După următoarele 5 minute, toată lumea se oprise din activităţi şi asculta cu uimire.

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

Acelaşi ritm. Fără oprire. Fără oboseală. Ca o ciocănitoare vara, scobind după viermele ei, numai că acum viermele ciocănea în scobitoare.

După alte 10 minute, deja lumea începuse să intre la idei. Se întâmplă ceva, poate s-au spânzurat. Poate e un robot. Toţi masculii îşi dădeau cu părerea că nu există bărbat capabil de asemenea rezistenţă şi rapiditate. Desigur, tipele priveau pierdute în zare, ascultând cu smerenie.

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA TACA

 

Tocmai când toţi luaseră de comun acord decizia de a merge la patul lor şi de a vedea ce se întâmplă, ţăcănitul s-a oprit. A gemut el, a oftat ea, ţoc ţoc….pauză…sforăit.

În acea cameră nu s-a mai făcut sex niciodată, cât timp au stat uscaţii în patul de jos. Numai ideea de a te putea compara cu ţacaţaca timp de 30 de minute era de nesuportat.

Unde sunt preludiile de altădată?

66 comentarii

  1. Il chema Cetin pe acel baiat slab cu ochelari , cu aceasta prestatie incredibila? :)))

    0

  2. Oaye, deja am spus ca nu e vorba de mine, ci de un prieten care statea in patul de deasupra iepurasului

    0

  3. #3

    Eu nu cred povestile astea prea detaliate, decat daca era vorba de tine. daca nu e vorba de tine, telenovela e foarte buna!

    0

  4. Super postul! nota 10+ 😉
    😀 😀 😀 Sunt singur acasă şi mă plictisesc… 😀 😀 😀
    P.S. Mi-ai deschis apetitul… io mă pun să gugălesc ceva… 😛

    0

  5. #6

    elena, e telenovela ca cineva se poate fute 30 de minute la rand, nu? un basm, un sf =))

    0

  6. poate iepurasul era doar un geek care s-a scos si la capitolul pasarica : a platit-o pe tanti, a facut un demo/promo si apoi s-a apucat de impartit bonuri de ordine la fane

    0

  7. Aveau casetofon sub pat wtf… 😀

    0

  8. Adevarata sau nu, povestea e misto. 🙂

    0

  9. cine nu a patit de-astea? atunci cand era toata lumea beata din camera nici nu mai conta daca ca unu se uita la film..ca unu manca, cu unu se juca la calculator…

    0

  10. bine povestit , acum pot sa plec la fostbal cu zambetul pe buze 😀

    0

  11. ehe..ce futaiuri sincron bagam in camin..care pe unde putea..
    era funny ca toata lumea astepta ca toata lumea sa adoarma:))
    sau care se trezeau primii:D
    ce vremuri:D
    ps:eu eram ala slab din patu` de jos:D

    0

  12. #15

    cipoc, trezeste-te, ca e dimineata, dracului:))))

    0

  13. pranz de acu:D

    0

  14. Ala cred ca a participat si la competitii internationale de e asa abil.

    0

  15. Io n-am stat la cămin niciodată…

    0

  16. Voiam sa fac eu gluma asta cu „nu stateam la camin si nici nu purtam ochelari pe vremea aia”. Bad, bad Pitzi!

    0

  17. @Bad Pitzi simt o urma de regret in afirmatia ta ? 😀

    0

  18. arhi, acum am inteles research-ul se dimineata 😀

    0

  19. #22

    imi si imaginez cum era toata lumea concentrata cu auzul spre patul cu pricina :))))) foarte misto povestirea :))))

    0

  20. Celelalte fete nu l-au incercat? :))

    0

  21. #24

    ce vrajeala ieftina…lol

    0

  22. @Arhi

    Adevarul ca eram cam turbat in perioada aia. Ma vedeai pe mine mic si cu ochelari, dar vorba aia…”ce conteaza ca sunt mic daca pot sa fut un pic”…numai ca nu ma opream doar la „un pic” 😛

    0

  23. :)) Ăştia rahiticii îs ăi mai rezistenţi, că ie atletici. Şi io am numai 45 de kilograme… :)) Pe-un picior..

    0

  24. @Robintel

    Si eu tot pe un picior am 45 de kg :))))))))))))

    0

  25. @frm deloc, mai bine fac taca taca sau nino nino în deplină intimitate. nu că aș avea ceva împotrivă cu locurile publice sau ceva.

    0

  26. Eu nu am stat in camin si aceste povesti suny unu din motive vreau intimitate nu orgii alaturi de toti idiotii …

    0

  27. Daca ar fii sa vb de performante mias face vedeta xxx nuj ce mare erformanta 30 min tac tac 🙂

    0

  28. #31

    ninonino lol:))

    0

  29. Aham. Să se prindă omu’ ce se întâmplă 😉 e preluată treaba.

    0

  30. baiatu era anrtrenat poate…

    0

  31. Arhi,vezi ca ai o eroare in header.

    0

  32. #35

    TEST

    0

  33. sigur nu era zoso :)) ah nu ca ala ii gai 🙂

    0

  34. unu doi, doi unu, proba de microfon. doi, doi, doooi. unu doi 😛

    0

  35. Eu am stat in camin, dar nu era funny pt. ca erau doar 2 paturi si ce era ciudat ca atat eu cat si colega aveam prieteni din Iasi … ma gandesc ca ar fi fost bine sa inchiriem camera …. serios acum, 10 intr-o camera mi se pare irespirabil …. nu-i lua cu lesin? 🙂

    0

  36. Nici in camerele de baieti nu era mai diferit, doar ca nu se intampla atat de des si fetele nu erau aceleasi.

    0

  37. am ris isteeric-postul meu preferat. bravo arhi si la mai multe tacataca..da am inteles ca nu erai tu.pup

    0

  38. dude vezi ca s-o futut si mailu. acu primesc notificarile de la
    From: „rftgbfgb” admin@cetin.ro

    0

  39. #42

    Omule, nush ce facusi da sunt pozitionate cam aiurea avatarele…

    0

  40. @Bad Pitzi … daca faci nino nino imi si imaginez cum e „in deplina intimitate” cu vecinele adunate in scara blocului la sedinta: domne asa nu se mai poate, nu mai am vata sa le bag la aia micii in urechi can s’apuca madam Pitzi de ma scuzati futut; barbati’miu zice ca-s sidiuri ca nici macar el n-a auzit asa ceva si a jucat in filme d’alea in tinerete

    0

  41. #44

    BA, DAR CE VECINI SHUKARI ARE BAD PITZI:))

    0

  42. Da, bun baiat. Bravos!

    0

  43. #46

    much better 😀

    PS: misto articolu’… Da sa mor daca inteleg o chestie: tot aud diverse povesti de astea cu orgii prin caminele studentesti da eu in 5 ani de stat in camin nu am prins nici macar una… 🙁 Incep sa cred ca oi fi nimerit eu in caminu’ tocilarilor…

    0

  44. Mişule, tu nu stai într-un cămin de medicinişti… :)) Să vezi acolo zboruri orbitale şi navigaţie maritimă pe vreme de furtună…

    0

  45. #48

    Bwahahaha… Corect! Anatomie la lumina lunii reflectata printre jaluzele =))

    Mi-a spus un amic despre medicinistele astea ca’s perverse rau, dar nu stiu nimic concret 🙁

    0

  46. #49

    @Arhi, tu oricum reziști 47 de minute cel puțin 🙂

    0

  47. Şi aşa au scăpat de inhibiţii.

    0

  48. #51

    Cristian, daca as face asa 47 de minute, as crapa de atac de cord…

    0

  49. Arhi, exact cand faceai tu teste, dadusem si eu un comentariu sa ma bag in seama cu bad Pizti si abia acu am vazut ca nu a aparut. Mi-ai stricat susta.

    @Bad Pitzi
    In deplina intimitate poti sa faci si di di diiiiiiiiiiiiiiii.

    0

  50. #53

    si pe unde e caminul ala antologic?

    0

  51. taca-taca, ca taca-taca… da’ aia, aia ce-avea în pizdă, izvor de vaselină????
    sau avusese omul grijă să lubrefieze în prealabil… piuliţa??? 😀

    0

  52. era gagiga-sa larga…:D

    0

  53. #56

    Marius, WORD:))

    0

  54. Taca-taca suna a surubel pe fier. 😆

    Si eu am stat o perioada in camin, in camera de fete … in regie. 5 fete, 5 paturi, 8 locatari (caci una dintre ele avea boyfriend bucurestean, iar cealalta se ducea ea in camera de camin a lui). Ei bine, cea de deasupra patului in care imi faceam eu veacul era tipa care avea prieten in oras si era foarte discreta in sensul ca se facea ca adoarme devreme si nu zicea nici pas. Bine ca n-avea rau de mare, ca la ce ruliu si/sau tangaj avea patul cateodata … 😆
    Partea rea e ca fetele trebuiau sa se abtina de la ninonino, dar si asta era compensata de o foarte buna organizare a prezentelor a doar cate doi prin camera in timpul zilei. 😀

    0

  55. Moxa!
    Olteanca de la ASE!
    Ce vremuri, ce poveste!
    Si una dintre colege era de’a lu’ Guru!

    0

  56. #59

    C, nu sunt chiar familiarizat, poate dezvolti:))

    0

  57. Moxa? Ma mir… astea-s caminele tocilarilor. Poate atunci erau altfel, dar acum… nu prea. Mi s-a intamplat si mie (in Agronomie). De fapt, nu mie colegei de camera. 😀 Si tot asa… taca taca taca taca… pana s-a enervat cealalta colega si le-a zis ca ori termina, ori afara :)) A fost prea tare. Si prea tare era ca ei credeau ca noi dormeam si chiar erau foarte multumiti de asta :))
    Oricum, ce-ai povestit tu se intampla acum mai mult prin Belvedere. 😛

    0

  58. #61

    Cristina, cine stie cunoaste, observ:)))

    0

  59. pai na’… studenta la ASE… trebuie sa reprezint institutia… 😛 :)))

    0

  60. da… cu mandria cuiva care uraste tot e are legatura cu ASE-ul… 😐

    0

  61. crstina, vorbeşte restanţiera din tine???? 😀

    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Dacă doresti să dai like unui comentariu, trebuie să fii logat in contul tău de pe cetin.ro

Citește și...

Doar mie mi se pare că mobile.de a ajuns un fel de autovit? Prețurile săltate, stai și te uiți, de exemplu, eu, mașini de 6000. Beton, există. Bifezi recuperare tva, gata, nu mai există. Taxiuri cât cuprinde, valuri valuri de Smarturi și cam atât. Vorbim turkce, araba, rusa si romana. FML.

Am primit știrea asta pe mail și, după ce am ieșit scârbit din campania electorală mizerabilă din ultima lună, chiar nu mă pot abține. Mailul se termină cu ceva de genul „vă rugăm păstrați anonimitatea”. Îi ador pe delatorii ăștia justițiari care vor să facă justiție, dar pe expunerea altora. Scrie tu, Cetine, […]