Dacă lucrezi într-o corporație, probabil că ai o poziție în ierarhia piramidală, și vei fi acoperit cu rahat, corespunzător. După ce-ți demonstrezi competența, sau după un timp suficient (unele corporații au politica de a nu promova în poziții de conducere persoane sub o anumită vârstă), sau, alternativ, după ce limba ta a luat definitiv forma de cur, vei urca pe o cracă mai sus, și vei vrea să angajezi sub tine oameni pe care să îi conduci.


Clasic.

Doar că se pare că modelul ăsta nu doar că promovează ineficiența, ci chiar mai mult, poate duce la fail grav pe termen lung. Ceea ce se întâmplă e cam așa:

  1. Fiecare șefuț va vrea în subordine măcar doi oameni, ca să nu își simtă poziția amenințată.
  2. Cei doi oameni vor vrea și ei după o vreme promovare, că altfel devin demotivați, într-o societate în care „poziția” e la putere. De asemenea, orice mărire salarială într-o corporație cu grile de salarizare stricte, va trebui să vină la pachet cu o promovare, pentru că nu poți ieși din grilă pe poziția pe care ești.
  3. Fiecare om va avea nevoie de cel puțin doi oameni în subordine, pentru că…vezi punctul 1.
  4. Pozițiile din vârful ierarhiei nu pot fi multiplicate, deci doar baza se va mări.
  5. Fiecare om nou va trebui să își justifice cumva poziția și munca, deci ori el, ori ceilalți, vor inventa pentru el sarcini.
  6. Astfel, hârțogăraia și birocrația vor crește corespunzător, pentru ca toți oamenii să aibă utilitate.
  7. Succes. Doar că nu.

Același model se aplică și în administrațiile publice. De fapt, nu ar fi nevoie de mai mulți oameni, ci de mai puțini. Astfel, și birocrația va scădea corespunzător, pentru că nu trebuie să-și mai justifice o grămadă de incompetenți poziția.

Eu am lucrat 10 ani în diverse corporații, unde funcționa modelul ăsta ierarhic strict. În una din ele, pentru ca o colegă de-a mea să poată fi promovată și să primească mărire de salariu, a trebuit muncit 6 luni, ca să se schimbe structura ierarhică a departamentului.

De când sunt antreprenoare, muncesc de rup pe toate nivelurile: am dat fără rușine cu mătura prin birou înaine de un audit și am făcut cafele clienților la întâlniri, dar am negociat și contracte babane și m-am certat pe chestii tehnice. Pe cartea de vizită m-am intitulat „Director Executiv”, la modul total ironic – pentru că execut o grămadă de sarcini, și pentru că având de-a face cu structurile clasice ierarhice, dacă mă numeam „femeie de serviciu”, ”auditor intern”, ”manager de calitate”, ”executant de rocket science”, ”profă de fizică și rocket science” sau ”business developement manager”, nu se uita nici dracu’ la mine în întâlnirile cu clienții.

Ar merge sistemul ăsta flexibil la nivel de corporații? Mai ales acum, după ce munca de acasă a cam scos la iveală pozițiile redundante și plimbătorii de hârtii, cum ar fi să se schimbe sistemul ierarhic falimentar? Putem să înțelegem că nu poziția, ci competența îți creează valoare? Putem elimina „grilele de salarizare”, ca să promovăm eficiența și dezvoltarea pe orice poziție, și nu încadrarea strictă în responsabilități? Ați avut experiențe cu companii care au renunțat la ierarhia strictă?  Ziceți și voi.

Lectură suplimentară.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.