Nea Ilie s-a însurat

Două lucruri nu le-am înțeles pe lumea asta.
Unu: de ce tăntălăul ăla de cioban mioritic n-a fugit când a auzit că vor ăia să-l omoare?! – că doar i-a zis oaia, ai timp până la răsăritul soarelui…
Și doi: de ce trebuie să prezinți familiei pe cea sau pe cel cu care te-ai hotărât să trăiești alături?!

Când a auzit mama că vin acasă cu aleasa inimii, a stat toată noaptea în bucătărie. Și nu doar ea, că l-a chinuit și pe tata: adu-mi o cană cu apă… stai! adu repede sticla de ulei că s-a încins tigaia… nu apă de-aia, apă caldă… scarpină-mă și pe mine în cap că am mâinile de cocă… pune puțin ulei în tigaie, adică nu, că tu nu știi cât să pui, adu mai bine apă… dă drumu la televizor… ce-ai dat așa de tare, crezi că sunt surdă?
Vă zic, dimineață, tata arăta ca și cum făcuse dublu maraton, mama plesnea de fericire.
Și-a început interviul ăla penibil: câți ani ai, câți frați ai, dar mama ta de ce nu lucrează? asta e mașina ta?
Era săraca Tănțica prinsă-n corzi, mai îngăima și ea așa cum putea:
– Tatăl meu adoptiv e bucătar, pe cel natural nu l-am cunoscut dar lucra la miliție…

Când – în sfârșit – s-au mai împrietenit și s-au prins că Tănțica nu e așa fițoasă cum pare, iar mama tot aducea tăvi de plăcinte și cornulețe, a început tata:
– Iliuță s-a născut în hambar, dar l-am crescut cum am știut mai bine…
Pfaaa, ce greșeală am făcut…
Nu mai bine stăteam eu liniștit cu Tănțica în garsoniera noastră și ne vedeam de treabă?
Nu durează mult și-o aud pe mama din camera cealaltă la telefon cum împrăștia știrile mai ceva ca Guran pe Facebook:
– E din București, are Audi. E fată de securist…
Pfaideplamea…

Așa cum e de obște, după ce ai cunoscut familia imediată, e cazul să cunoști și familia extinsă – ca să știi în ce te bagi și cam ce urmași o să ai.
Când mi-a zis Tanța că ăia de-au apărut la știri când era inundație cu berea-n mână erau verii ei din Oltenia, am râs. Însă imediat m-am îngrijorat în perspectiva în care aș fi vrut să avem copii fiindcă diversitatea aia genetică mă cam speria.

La mine era și mai rău.
Că familia extinsă începea cu ‘tușica Daniela.
Daniela – pe care, probabil, o cunoașteți din comentarii – e o verișoară de-a lui tata cu vreo 4 ani mai mare ca mine, trecută bine prin de toate și specializată în cele mai vechi meserii de pe pământ.
Cum mama are gura mare, i-a zis și ei.
Asta, atât i-a trebuit.
– Ia dă-mi-l și mie la telefon.
– Alo, ce faci tușică? (știe că 4 ani între noi nu înseamnă nimic dar așa o sâcâi eu ca să se simtă babă).
– Auzi, băi trandafir, mie să nu-mi aduci cine știe ce boccie că io îi zic în față…

Ne-am dat întâlnire la un restaurant și ce credeți? Nici n-am apucat să o prezint că a luat-o pe Tănțica din prima:
– Auzi, dar tu din câți băieți frumoși sunt pe lumea asta, tocmai pe panaramă ăsta te-ai gândit să-l iei?
Mda, ce să zic, de mare ajutor…
Bate ea în masa lăcuită, hop ospătarul:
– Doriți niște apă la masă?
Asta cică:
– Băi șorțuleț, tu nu știi că dacă tai copacii, ei mor?
S-a dus ăla, le-a adus ceva ușor: coniace, tequilla, așa ca pentru femei.

Băi, și-au început la vorbă…
Și tușica Daniela e de-asta de te ia mai întâi cu ușurelul, intră pe sub pielea ta, pe urmă te-ntoarce, te unge și te stoarce de dracii te ia.
În cele două ore cât am stat acolo eu n-am avut ce să zic că numai ele vorbeau.
– Mie îmi plac copiii, zicea Tănțica.
– A, mie dar doar procesul tehnologic…

La sfârșit mi-a zis:
– E mișto fata, pare înțepenită bine, țâțe drepte, buci tari, i-am făcut și testul magnet, n-o atrag metalele, poți s-o iei de nevastă.

Faza nasoală a fost că după ce ne-am întors în București, ne suna mama de vreo 15 ori pe zi. Noroc cu ăia de la Astral care-au venit să facă un upgrade la linie și le-a tăiat cablul de telefon după care au descoperit că n-au toate sculele la ei.

Noi hotărâsem să facem așa o petrecere cu familie și prieteni, că nici eu nici Tanța nu le-avem cu nunțile, cu de-astea.
Doar că înainte să se întâmple treaba asta eu am primit un contract și trebuia să plec din țară așa că i-am anunțat cum am putut mai degrabă pe toți – iar cum mama nu mai avea telefon i-am trimis o telegramă.

Până să apară ai mei de la Constanța noi ne-am destrăbălat bine, dă-i cu dansuri, bagă și-o Sepultura, urcă-te pe mese, stropește-o pe mireasă cu Baccardi, dă-i mai tare că nu avem vecini… apare mama.
Cu brațul plin cu pernuțe, plăpumioară, costumașe de bebeluș… de-am crezut că leșin.
– Păi mamă, dacă mi-ai dat telegramă am crezut că e urgent…

Hai v-am pupat și vorba lu’ tușica Daniela: să vă puneți doar câte-un polonic de ciorbă, ca să terminați amândoi odată.