În fiecare fucking day lăsată de FSM, la televiziunile de știri ai un calup care începe cu Imagini emoționante de la insert biserica/sat/oraș, unde credincioșii s-au adunat să…facă ceva. Și arată o turmă de oi de astea care stau cu capetele în pavaj, cum le e menirea dintotdeauna, cu lumânări de Selgros în brațe și, pe fundal, o bănănăială de aia plângăcioasă cu aleluia și-un praz verde, nu dai bani, El nu te vede.

Cea mai mișto dintre ele a fost atunci când mizeria aia de Pimen al Moldovei a luat-o pe drumul celor veșnice, îmbrățișând covidul. Și imagini emoținante cu capete care privesc la șireturi. Asta după ce acest preasfințit Himen a lucrat la infectarea celor din oraș cu coronavirus, făcînd procesiuni cu oasele vreunui amărât mort de câteva sute de ani, îndemnând oamenii la nesupunere civică și alertând din timp despre blasfemia de a interzice credincioșilor la primirea gratuită a sfintelor paști și donarea, tot gratuită, a sfântului obol către biserica lui Cristian, cel ce e fructul iubirii virgine dintre o fecioară și deitatea la modă în anul 33 ÎEN.

Practic, incultul monah a dus la moarte oameni cu mâna sa, oameni. Dar ce momente emoționante…

Despre cum l-au dus ei cu elicopterul pe biata sa înaltpreasfinție, în timp ce oamenii sunt lăsați să moară î case, cu sfaturi de bine, nici nu mai discutăm.