de Patrick André de Hillerin

Îl citesc pe Cetin de foarte multă vreme. Ne-am cunoscut mai recent, prin ianuarie, parcă. Ne-am văzut doar de două ori până azi, am mai vorbit de câteva ori la telefon și îmi pare rău că n-am avut șansa de a ne cunoaște mai devreme. Bine, nu-i rău nici acum, căci nu există limită de timp pentru lucrurile mișto. Cetin, un tip de o generozitate enormă, întinde mâini de ajutor fără a aștepta ca ele să-i fie umplute de balele falsei recunoștințe. Dacă uneori crede el că exagerez cu mulțumirile, imi dă elegant peste bot, întrebându-mă dacă nu cumva sufăr de vreo boală incurabilă și sunt în faza în care încerc să îmi închei socotelile cu lumea (dude, asta a durut). Și așa mai departe. Vă dați seama că banii pe care i-a luat el de la Tudor Galos mi i-a pasat mie ca să scriu acest post.

Dar banii ăia au ajuns doar pentru acest prim paragraf. Pentru următorul am fost plătit de altcineva. Un tip pe care l-am cunoscut la un botez, recent. Am stat la aceeași masă din întâmplare. După vreo două ore am început să vorbim. După opt ore mă simțeam de parcă am fi fost prieteni de o viață. După o săptămână jumate, când l-am sunat să-l întreb dacă ar accepta să participe la un proiect în care sunt băgat, mi-am dat seama că da, ne știm de o viață. Aceeași senzație pe care am avut-o cu Cetin. Dacă aș fi fost un sclav al prejudecăților, cu acest al doilea om n-aș fi stat de vorbă niciodată, pentru că lumea îl știe drept un „telenovelist”. Uitați-vă la asta și spuneți-mi că băiatul nu e bun sau că e un siropos. Nu e, nenică. Are coaie, și fiți siguri că nu și le-a pus în photoshop. Mai mult, cu ultima chestie pe care a făcut-o, demonstrează că lumea se poate înșela atât de ușor… Îl cheamă Dan Bordeianu, este actor și are marele dar de a putea fi autoironic. Vedeți mai jos ce înseamnă să faci o parodie exagerată la maxim, cu oameni din sistem.

Respect.