Zilele trecute făceam o afirmaţie destul de dură, într-un comentariu pe un blog. Spuneam că le doresc moarte înceată angajaţilor din bănci, care acum plâng că sunt daţi afară.

Adevărat, afirmaţia a fost cam dură şi  o recunosc. Dar asta nu înseamnă că îmi pare rău că jumătate din angajaţii băncilor vor fi daţi afară.

De ce spun asta? Pentru că atunci când trăiau de pe urma jafului făcut pe spinarea rromânilor care luau rate, nu  plângeau. Atunci când ne plângeam de condiţiile abuzive din contracte, de ratele uriaşe, de comisioanele nebune, fără sens, de gestionare, de păstrare, de plată a ratei, aceiaşi oameni ne priveau compătimitor şi ne întrebau

De ce te plângi, nu ai citit contractul la semnare?

Deşi ştiau că băncile au contracte şi condiţii de bază identice şi că nu ai de unde alege. Iar ei prosperau, din comisioane grase luate la încheirea de rate.

Când lucram la Praktiker, am avut o colegă care  şi-a dat demisia ca să se mute la bancă, pe post de consilier rate. Fără nici un fel de studii economice. Pur şi simplu convingea fraieri în Carrefour să îşi facă credite. Cu dobânzi de 30%. Da, avea salariu 700 de lei, dar din comisioane ajungea la 3000 de lei.

Acum e şomeră. Ar trebui să îi plâng de milă? În nici un caz. A profitat 2 ani de naivitatea prostuţilor care vedeau plasme ieftine şi le achiziţionau la preţuri uriaşe, cu tot felul de comisioane. Acum urmează trendul pieţei şi se va întoarce la munca potrivită pentru ea şi pentru studiile sale. Asta dacă va mai fi primită înapoi.

Câţi rromâni şi-au dat demisia de la locurile de muncă pentru care erau pregătiţi şi s-au angajat în bănci, ştiind că vor jefui practic pe cei ce le vor călca pragul? Mulţi.

Să îmi pară rău că vânzătoarea de la supermarket nu va mai lucra la bancă, ci va fi casnică sau va presta înapoi acolo unde îi e locul?

În nici un caz.