stefan mako batut politisti

Cine a trăit sub domnia lui Adrian Năstase își aduce aminte la perfecție ce vremuri voioase erau pentru presă. Bătăile întâmplătoare de pe străduțe întunecoase, ciomăgeli rapide în scări de bloc sau, din când în când, accidente minore de mașină. Câte unul în fiecare zi. Serios, nu e glumă, lucrurile sunt documentate, încă, iar ziariștii vechi își aduc aminte, unii dintre ei încă au vânătăile.

Reporterul Ștefan Mako a fost bătut luni seara de polițiștii din Centrul Istoric pentru că i-a filmat când îl băteau pe alt bărbat. A fost legitimat, i-au smuls mobilul și au șters filmarea, l-au aruncat în secția de poliție, l-au lovit, înjurat, scuipat și amenințat, apoi i-au dat drumul politicos.
– Ești din Covasna?! Păi ce faci, băi, tu vii de la țară să comentezi? Filmează-mi pula, bă, filmează-mi pula!”, zice aplecându-se spre mine cu mâna la prohab, apoi îmi trage o palmă peste obrazul stâng și o flegmă în ochi.

Când, exasperați de imbecilitatea lui Iohannis, veți vota Ponta, gândiți-vă și la ziaristul ăsta, bătut pentru că își făcea treaba. Știu că mulți dintre voi consideră libertatea presei un moft. Doar că, din păcate, nu e un moft.

Abia atunci când presa nu va mai fi liberă, veți realiza că era singurul lucru care vă mai ținea departe de dictatură.