ecaterina szabo

Începând cu 1984, Olimpiada de la Los Angeles, m-am uitat la absolut toate edițiile olimpiadei de vară. Mi-a plăcut atât de mult, mie, pui golaș din blocul comunist, încât pur și simplu am rămas blocat pe viață că trebuie să văd olimpiada în totalitatea ei. Serios, mă uit la aproape tot, inclusiv la deschidere. Nu mă uit la competiții gen maraton sau ciclism, pentru că maratonul e plictisitor iar ciclismul nu îl sufăr, dar în rest, orice, inclusiv la reluările nocturne, dacă nu am prins totul peste zi.

În noaptea asta începe Olimpiada. Nu prea mai avem sportivi, pentru că democrația generoasă a ultimilor 26 de ani a cam distrus totul. Nu mai avem gimnastică, pentru că antrenorii noștri știu să antreneze doar cu bătaie și alte violențe, iar copiii au început să nu mai fie chiar atât de săraci încât să suporte abuzurile belu-bitang. Nu mai avem atletism, Maricica Puică, Gabi Szabo, Violeta Beclea sunt doar amintiri frumoase.

Lotul de caiac (sau în fine, ce bărci au ei acolo) a fost suspendat complet, pentru dopaj, iar ultimul atlet român a plecat chiar din satul olimpic, găsindu-i-se, desigur, meldonium prin corp. La box stăm iarăși minunat, dar absentăm cu desăvârșire, capii boxului românesc erau ocupați să facă mânării u Elena Udrea sau cu primăria hunedoara, în loc să caute și să antreneze talente.

Dar știți ceva?
Nu contează. Olimpismul nu este despre ai noștri, ci despre sport în general, despre frumusețea sa, despre fericirea ce o aduce ca și despre durerea pe care o duce. Olimpiada e singura competiție care nu ține cont sub nicio formă de autoritatea politică a nimănui, nici un fel de trepăduș politic, fie el șef de stat sau prim ministru, nu are statut special atunci când e vorba de olimpiadă.

Cum ar zice Nea Marin, să bem și să ne bucurăm, că o mai vedem peste 4 ani. Când veți fi mai bătrâni cu 4 ani.
THink about it.

PS: Ca să nu vă chinuiți pe google, în poză este Ecaterina Szabo care este, după părerea mea, una din cele mai mari gimnaste ale româniei.