Începe sezonul nunților

Urăsc nunțile în stilul clasic, nu îmi place meniul, muzica, tradițiile, nimic. Pentru că nu îmi permit să fac așa cum mi-aș dori, am ales să nu fac deloc. Toată familia nemulțumită, că or să râdă oamenii de noi, vom fi proștii satului/blocului (ei, înțelegi, nu eu). Bunică-miu foarte supărat, dar nu din cauza asta ci pentru că sunt eu fraier și nu am făcut ceva bani, ca toată lumea.

Nici copilul nu l-am botezat. Aici a fost și mai rău cu rudele, dar e altă poveste.

Pe blonda din imagine o cunosc:> și am și numărul ei!

Am ajuns la o vârstă la care nu prea mi-au mai rămas prieteni și colegi de generație care să se căsătorească. Sezonul meu e mai mult unul de botezuri… și de divorțuri. Noroc că n-a ajuns și la noi moda cu “petrecere de divorț” pornită prin vest.

Cititnd comentariile de pe aici ajung la concluzia ca nuntile alea cu 100 de rude de care habar nu aveai ca exista, cu unchiul care se imbata si face panarama, cu dansul pinguinului si nelipsitul dar …toate astea sunt niste inventii!

Din motiv de sot belgian, noi am plecat din capul locului cu ideea ca nu o sa facem profit, si ca o sa iesim posibil in pierdere. La ei cadourile sunt simbolice, gen 25-50 de euro de persoana, pe cand nuntile costa si mai mult decat in Romania.

So, nunta in Romania, asumat de la bun inceput ca nu facem bani din asta, deci relaxare completa dpdv al listei de invitati si costurilor. Am avut fix ce am vrut sa avem, cu atentie sa nu ii bagam in ceata pe invitatii romani, sa fie traditional dar rafinat pentru invitatii straini, si invitat FIX, dar FIX familie si prieteni adevarati.

Rezultat: nunta cu 120 de persoane, cunosteam pe absolut toata lumea, am apucat sa schimb o vorba cu toti, si overall a fost mai degraba un party cu oameni dragi. Nu am facut nici profit, nici pierdere.

Si ca o aparare a nuntilor romanesti: belgienii au gasit cea mai tare chestie EVER ca la noi se danseaza intre felurile de mancare. La ei, mori de plictiseala la masa cateva ore, apoi de oboseala/naduseala la dans cateva ore, si apoi mergi acasa rupt in gura.

Eu, recunosc cu mana pe inima, sunt asociala.
De peste 10 ani declin invitatii la nunti si botezuri de la colegi de serviciu, amici de conjuctura si rude ale rudelor.
Ca sa-mi pun cenusa in cap, nu merg nici la inmormantari. Aici, in Ardeal unde traiesc, sa merge macar in priveghi daca, din varii motive, chiar nu poti merge la inmormantare. Nici macar atat nu fac. Mi s-a batut obrazul in primii ani, am fost constanta, oamenii nu ma mai anunta ca a murit tatal nu stiu carei foste colege.
Declin invitatiile nu fiindca sunt zgarcita ci fiindca urasc visceral petrecerile dupa sablon. Biserica-1 ora, unde balmajeste preotul ceva, restaurantul cu aceleasi feluri de mancare, muzica gen Gasca mea, mireasa mea, cand ai 20 de ani si nemuritoarea populara si apoi fofilatul cu plicul de bani. Cum sa dai banii mai asa, mai pe sestache, sa nu fie ca la tara, iaca frate cotizatia.
Am zis ce nu fac.
Acum, ce fac totusi. Ma duc la nuntile si botezurile oamenilor extrem de apropiati, putinele rude care-mi plac si putinii prieteni de suflet pe care-i am. Si pentru ei cotizez, dar cu maxima placere. La inmormantari n-a fost cazul inca, sper sa nu fie multi ani de acum incolo cazul sa ma duc.