La început a fost cuvântul

La început a venit zoso cu abonamentul său la articole speciale, pentru cititorii plătitori. Abonament cu care eu personal nu am fost de acord, din varii motive.
Desigur, următorii au fost băieții care i-au explicat lui zoso că, într-un final, de fapt el ar trebui să îi plăteacă pentru că e citit, nu invers. Deh, opinii și opinii, nu?

Arhiblog.ro există de aproape 6 ani. A strâns 300 000 de comentarii. Unele mai bune, unele mai proaste. În ultimii ani, de când a devenit un real reper în online, cetin.ro v-a trimis vouă, celor ce comentați cu link la nume, sute și mii de cititori, fără să vă ceară nimic în schimb. Niciodată. Nici abonament, nici plată. Nimic. Nici nu v-a fost cerut abonament pentru articole, nici plată pentru descărcarea pozelor de pe site, totul a rămas la fel. Cititorul are acces gratuit și total la orice articol de pe blog, fără nici o limită.

Totuși, la un moment dat, un site trebuie să încerce să își monetizeze singur măcar traficul. Bun, să plătească pentru conținut e o glumă pentru cititorul rromân. El trebuie să primească gratis totul, fără restricții. Deși poate unele articole chiar își merită banii. Sau și-ar merita banii.

Unii au avut ideea de a se pune donații. Într-o mare glumă și într-un mare test, am pus în câteva rânduri, un buton de donații în articole. Știți câți bani s-au strâns, în aproape 2 luni? 53 euro. Atât de îndatoritori sunt cititorii rromâni de bloguri. Și asta rețineți, datorită faptului că au fost vreo 3 oameni, în fața cărora mă înclin, care au donat câte 10 euro.

Și atunci, împreună cu Hary am avut ideea de a monetiza altfel, fără să cer cuiva bani pentru că mă citește. Ideea de a vinde SERVICIUL GRATUIT pe care eu, prin blogul meu, vi-l ofeream. Serviciul de a vă face reclamă siturilor voastre în comentarii, permițând ca posesorii de situri/bloguri să își pună link pe numele din semnătură. M-am gândit băi, nu e chiar așa mult să ceri cuiva 4 euro, pentru posibilitatea de a-și pune reclamă pe situl meu, nu? E chiar foarte decent, ținând cont de faptul că e unul din cele mai mari situri din rromânia.

Concluzia e următoarea.
Începând de astăzi, comentatorii care vor să aibă link sub numele din comentarii, vor trebui să își cumpere acest drept, contra a 4 euro. Consider că posibilitatea de a avea reclamă aici valorează mai mult, dar momentan nu voi cere mai mult. Pe lângă asta, comentariile plătitorilor nu vor mai fi moderate în nici un fel, indiferent de opinia exprimată. Desigur, orice imprecație anulează ce am spus mai înainte.

Pe lângă asta, există și o clasă de comentatori business, care își pot lăsa linkul/comentariul către magazinul/situl/afacerea proprie, contra a 50 Euro lunar.

Găsiți mai multe detalii aici, inclusiv linkurile necesare pentru plată.
COmentariile fără link rămân la fel de libere, nimeni nu vă interzice nimic, decât ocazional, când sunt în toane proaste, sau când opinia voastră are doar argumente ad hominem, de genul da, nu ai dreptate, de aceea mă-ta-i proastă și are cratimă.

Late edit.
O fostă prietenă scrie asta:

dojo says:

Inca un blog pe bani
Bafta oricum, este casa ta, munca ta.

Am râs, am trecut mai departe.

271 comentarii

  1. #1

    primul comentariu fara link :)

    • a durut?

    • #3

      Au!

    • E relativ…numarul de insi care intra pe blogul asta e finit si cam toti sunt aceeasi. Intra 100 dand click pe link-ul tau dar a doua oara cei 100 nu mai dau click ca stiu unde ii duce. daca prima data le-a placut ce au gasit dupa link revin direct acolo si fara sa te gaseasca aici, daca nu le-a placut oricum nu mai dau click a doua oara.

  2. #5

    Ok, si astia 4 euro sunt pe viata? :)

    PS: Asa ai vrut tu sa ai spatii gigantice intre text si butonul de plata pe pagina aia?

    PS2: Unde e casuta de abonare la comentarii?

    • Darius » nu, inca se lucreaza, nu sunt compatibile unele chestii

  3. #7

    Este decizia ta si ai dreptul sa faci ce vrei. Probabil ca multi daca ar fi avut traficul tau, ar fi incercat asta, eu cel putin as fi facut :) P.S. : vezi ca a disparut semnul ala pentru “reply”

  4. Istet!

  5. #11

    Eu oricum sunt orfan, nu am blog. O sa fii miliardar Arhi :)))) E biniditat!

  6. trebui sa manance si gura lui ceva, nu?

    imi place ideea ta, mai mult decat a lui zoso

  7. #13

    prezent! cu link dupe 15…:)

  8. #14

    Ce sa zic, mult succes in treaba asta.

  9. #15

    Taxa e pe luna sau pe viata? Ar trebui sa te gandesti si la un al doilea plan cu link-uri dofollow.

    • Daniel » e pe luna. linkurile vor fi dofollow

    • misto. momentan nu consider ca am la ce trimite link dar e misto rau :D
      poate sa cumpar pentru a avea din start aprobarea divina :))

    • Ergo » nu o ai din start, ca e kktul de akismet, care ia dupa cum are chef. dar il ai aprobat manual imediat, eu sunt la butoane 24/24

  10. vreau sa va vad pe toti astia care o ard pe aici ca sa lase un link ca sintieti in stare sa investiti un ban pentru a va face cunoscuti.
    amin.

  11. #20

    Chiar, stiu ca atunci cand a venit zoso cu ideea, i-au cantati toti prohodul. Unu se apucase chiar sa ma injure, ca sunt un mare prost si cred in tot felul de tampenii cum ar fi plata in avans pentru un serviciu. Ai idee cam cati abonati are acum ?

  12. oh, primul abonament, sa fie primit:)))

  13. Pai de ce-a platit abonament, daca nu a insemnat locul? :)

  14. #25

    Interesanta ideea.
    Ma bate gandul sa platesc o luna de test sa vedem ce si cum. Si la zoso am platit si imi place.

  15. #26

    Sunt curios si eu de 2 chestii care nu sunt trecute in pagina aia cu explicatii: 1. Ce inseamna pentru 1 luna? 30 de zile din data platii sau de pe 1 pe 30 ale lunii in curs?
    2. Poti sa-mi arati, sau sa ne arati cum ar putea arata un astfel de comentariu?

    • Iulian » 30 zile din momentul platii
      http://www.cetin.ro/e-interesant-ai-hobby-afilierea-emag/#comment-304521

      nu te uita la forma, ca tocmai am futut eu ceva pe acolo, maine va aparea corect

    • #28

      Am inteles. Deci practic in cazul unui utilizator cu 4 euro va aparea ceva de genu:

      Website:http://www.website.ro/

      Am uitat sa spun in primul comentariu, mi se pare super ideea, nu cred ca am mai vazut undeva implemetat asa ceva, plata pe continut in schimb in multe locuri, dar asta chiar mi se pare o idee buna.

    • Iulian » da, in linia 2 va aparea website. mai exista o linie, 3, in care apare situl de business, pentru cei care vor sa cumpere asta.

    • #30

      Ok, perfect atunci. Astept maine rezolvarea problemelor cu redirecturile si o sa sper ca nu o sa fiu primul client :)

    • Iulian » deja sunt 2:)

    • #32

      Mi-a placut apropo ca dimensiunea la cojones a crescut putin fata de ale lui zoso, de la 3 la 4 euro :D

  16. Pe trolli cand ii bagi la “cu taxa”?!
    Stiu unul care ar plati de zece ori suma… :-)

    • adi » trollii pot comenta, cat timp nu injura, e avantajul meu. imi place sa fiu trollat contra cost. castigul suprem

  17. #35

    Nu prea merge sa ma loghez + aparea eroarea aia cu headers not sent la orice.

    • nobody » da, are niste probleme. a trebuit sa plece programatorul brusc, se rezolva maine dimineata

  18. #37

    Oki.

  19. perfect de acord cu tine
    citisem ceva recent , un gingirel care te sfatuia ce tableta sa iei cum ca el pe site-ul X, proiectul Y foloseste tableta Z.Mi-a venit sa scuip monitorul noroc ca inca mai tin la el. Este de un tupeu incredibil sa faci asa ceva, crezand ca esti jmek pe bunatatea unuia cu (ceva, nush cata) notorietate.
    Nu-s partinitor dar 4 euro e o suma ridicola…reclama se plateste neica!! Iar aia cu firme sa dea banu gros ca emag sau vodafone ce plm.

  20. Ce-i în neregulă în ce-a zis dojo?

    • VOC » mai multe. pentru ca blogul nu e pe bani, ci doar serviciul de publicitate din comentarii. alta ar fi ca si ea, ca si mine, traieste din online. are forumuri si alte mizerii, care sunt tot pe bani. dar a realizat la mine ca blogul e pe bani. da, aia e in neregula.

    • A, ok. Tu probabil ai mai multe informații de context. Eu am doar comentariul ăla al ei, din care văd că a înțeles greșit ce ai tu de gând să faci (ceea ce se mai întâmplă) și că nu prea aprobă ceea ce crede ea că ai de gând să faci (ceea ce iar se mai întâmplă, nu poți avea pretenția să te aplaude toată lumea).

    • VOC » venind de la un om cu care te stii de tzaspe ani, e oarecum naspa

    • Voc, mai mult decat atat, a rectionat ca si o femeie, adica impulsiv, fara sa judece. primul impuls a fost: si Arhi cere bani! jesus fuck.
      inca inainte sa-si dea seama pentru ce, ea a comentat.

      nu ca as fi fost fan dojo, dar pe mine m-a dezamagit…

    • #44

      Uite Arhi, dat fiind ca amandoi imi sunteti la fel de antipatici aproape de inima, imi permit sa mediez eu conflictul asta si sper sa nu va suparati amandoi pe mine, oricat de mult as merita.

      Dreptatea TA e ca muncesti la blogul asta si ca meriti ca, de pe urma lui, sa iti poti organiza o nunta de argint mai tare decat raceala si gripa. Esti 100% indreptatit sa monetizezi blogul prin ce mijloace vrea carul tau, iar noi, fratii tai care te vizitam cu drag (a se citi “ne promovam site-urile pe spatele lucrat la sala si nespus de protector al fratelui nostru Arhi”), putem alege ori sa continuam sa te cetin, ori nu. Dupa cum a zis si ea intr-o postare mai veche pe blogul ei, forumurile (sau, in cazul de fata, blogurile) nu sunt si nici nu trebuie sa fie bazate pe un sistem democratic, asa ca astfel de schimbari nici macar nu prea ar trebui comentate.

      Dreptatea EI, dupa cum o vad eu, este ca – desi noile modificari nu ingradesc in niciun fel dreptul la libera exprimare – le iei oamenilor ceva pe care s-au obisnuit sa-l aiba. Multi (printre care, evident, ne numaram si eu si ea), cum prindeau un articol nou, cum trageau repede un comment mai mult sau mai putin inspirat, doar ca sa apara primul si sa fie mai multe sanse ca cineva sa ii / imi / ne intre pe site. Nu zic ca e corect, nu zic ca e gresit, zic doar ca multi o faceam (eu nu prea am avut cine-stie-ce site-uri de promovat, dar sunt convins ca am facut-o o data sau de doua ori pentru blogul maica-mii).

      N-am de gand sa dau nicio sentinta azi (in mare parte pentru ca nu am niciun fel de putere pe-aicisalea), iar mie personal imi place noua ta tehnica de salubrizare si monetizare a blogului.

      Va pup pe amandoi.

  21. #45

    Macar acu am satisfactia ca Taraboste plateste 4 euro sa isi vada comentariile insipide

  22. #49

    Si din banii stransi nu ii dai o spaga lui Friegedank sa comenteze mai des?

    • Andrei » ar trebui sa ii dau bani sa isi mai inchida internetul, habar nu aveti voi cate comentarii ii moderez:)))

    • #51

      arhi poate faci un top cu cele mai bune comentarii ale lui friegedank :))

    • #52

      Nu am habar, dar nu ar trebui sa moderezi nimic la el, doar sa editezi injuraturile. Ar trebui sa faci articole tenatice cum ar fi: Friegedank despre Danut Lupu, Friegedank si spaga la chelneri, Friegedank si femeile, Friegedank si muzica etc.

    • #53

      Andrei » are momente cand isi pierde controlul si injura rau de tot, in aer

  23. #54

    ahahahahahaa ce tare! Era plin de bloggerasi wannabe ce spamau cu comentarii insipide doar ca sa le apara link catre niste bloguri la fel de banale ca si ei.
    Aplauze pt decizie!

  24. #57

    Boss , bagă 1 euro, atât , pentru comentariile mele. şi facem o facere amândoi, ne combinăm, facem cu contract tot. eu mă angajez să scriu… şâââ… dacă n-oi lua tu,pentru inceput, numai tu, 3-4 mii euro pe lună, să te caci în gura mea :)))

    • #58

      Chiar ma gandeam cat dureaza pana apari.

    • #59

      1 Freigedank 1 cup… da’ diarie sa fie

    • #60

      Esti plictisitor şi aberant
      Deseori nu ai noima….când iti văd user name-ul deja sar peste…..

  25. #61

    Sunt unul dintre cei care te citesc aproape zilnic, de cateva luni.
    Nu cred ca ideea blogurilor generatoare in mod direct de banuti va prinde in ro. vreodata, nu e in gena noastra.
    Ideea lui zoso nu mi-a placut, dar a ta este excelenta, recunosc.
    Nu cred sa ajungi la mai multi “abonati” decat zoso (pariem) anul acesta, dar daca printr-o nebunie ai riscat pierzand atat de mul timp (ani) pentru a ajunge sa faci ceea ce multi doar viseaza, go for it !
    Nu am blog, nu ma intereseaza nici un fel de reclama pentru ceea ce fac, deci nu voi fi platitor, dar trebuia sa recunosc meritele unei idei bune atunci cand o vad.
    Pacat ca te-ai nascut si traiesti in .ro.

    • nu e chirugie pe creier, era normal s-o faca; are multi cititori e de bun simt sa incaseze bani. De ce e asa mare pacat ca s-a nascut in rromania? crezi ca se ajungea miliardar in lire sterline daca se nastea in anglia ?

  26. #63

    Mie mi-ai trimis 4 (patru) vizitatori pe blog luna asta. Daca nu crezi iti trimit un print screen. Am comentarii destul de multe la tine pe blog si concluziile pe care le trag sint:
    a) mi se rupe in paispe daca am sau nu link in semnatura, blogul meu il tin de moft;
    b) probabil ca ofer mai mult continut decit trafic primesc.
    Si sterge “Daca te semnezi cu numele afacerii tale, gen cazane goale si accesorii, nu te mira cand comentariul iti va fi sters.” sau modifica-l in “Daca te semnezi cu numele afacerii tale, gen cazane goale si accesorii, nu te mira cand comentariul iti va apare cu bold, contra unei sume modice”. Esti consecventa intruchipata.

    • patru intr-o luna? eu zic ca nu merita sa investesti…:-))

    • #65

      e Arhi bulangiu de ti-a trimis numai 4…macar 400 si tot trebuia

    • #66

      Dar de acum vei avea adresa web trecută sub nume, deci lumea va şti că ai site. Eu nu ştiam plus că eu nu dau click pe fiecare nume să văd care are şi care n-are.

    • Arhi nu trimite, ține pentru el! Păi crezi că mai ajungea magnat dacă dădea de la el?

  27. #68

    cand aveam blog si lasam un comentariu mai bun la tine aveam foarte multi vizitatori asa ca pentru cine vrea sa se promoveze merita sa plateasca 4 euro pe luna.

    • #69

      @maddy, las-o pe asta cu bunatatea comentariului, tu ii pacaleai cu poza ;)

    • #70

      am verificat de curiozitate, all time de la arhi am primit 12900 vizite.
      ^ haha suna cam aiurea.

    • #71

      marketing, dani :D

    • #72

      Da, si eu primeam multe vizite de la Arhi, cand mi-am pus tzatze la avatar si postam sub nick-ul Alexandra.

      Incolo, fix zero vizitatori de la Arhi.

    • #73

      Si eu am dat click pe Alexandra de nush cate ori. Diferenta e ca poza din avatar sunt eu si aveam articole scrise zilnic de mine, nu abureli si ‘stiati ca’ luate de pe net.

    • #74

      Eu nu sunt “Alexandra”.

      Daca ai dat click pe nickul Alexandra si ai ajuns pe blogul meu, Morom3t3, inseamna ca mi-am atins scopul.

  28. @mircea : stii cum e aia din cacat bici sa faci si sa pocneasca stereo… ? si oricum nu te obliga nimeni sa dai banutzu… poti comenta ca si pana acum dar e normal sa platesti reclama, este perfect normal.

  29. #76

    E mega decent 4 euro pe luna. Am blog si recunosc ca mi-au venit vizitatori de aici. Mi-a placut sa cred ca fost si din cauza calitatii comentariilor, dar asta e alta poveste :)). Imi iau ab maine, sper sa ma dumiresc si cu pay pal.

    • ingrid » ingrid, vizitatorii vin daca comentezi inteligent. sunt comentatori aici care dau clasa oricui, sunt sigur ca primesc multe vizite.

    • #78

      Si eu care credeam ca-s unica Ingrid =)) Sufar :D

    • #79

      Ingrid » multa vreme v-am confundat

    • #80

      Esti unica cu i mare, merge?:)

  30. Tare e că nu vor mai fi oameni de genul „ah, bun subiect, și eu am scris despre asta acum un an / o lună / ieri / după tine dar n-am știut că și tu te-ai gândit la asta ce coincidență” + link la articol. Sau Taraboste :))

  31. #83

    Foarte bună inițiativa, nu cred că are să îți aducă bani, dar cu siguranță o să fie mai puțini băgători de seamă.
    Mă bucur mai mult, totuși, că chestia asta a îndepărtat-o pe văcuța aia de dojo.

    • #84

      janele esti tare, boss! Daca dai ochii cu dojo pun 100 euro jos, pariu, ca-ti rupe mina in 15 secunde. Zic 15, fiindca in primele 12-13 iti rareste dintii.

    • #85

      confirm afirmativ

    • #86

      @Mircea: cu mâna-mi tremurândă de emoție admirativă amestecată cu frică am decis să o adaug, la cererea ta, în fan-clubul personal.

    • #87

      janel, dojo are dreptate la multe faze. pe blogul ei am gasit niste articole foarte misto despre domeniul financiar (economii, cheltuieli, stil de viata).

      intr-adevar, are un stil aparte in a sustine anumite idei insa asta nu inseamna ca e vacuta. asa pot sa zic si eu despre tine ca esti un coi desi nu te cunosc. ;)

    • #88

      @corco: dojo are blog?! In ce lume ciudata traim…

    • #89

      da, are un blog misto.

    • #90

      Janel, daca pentru tine o femeie care nu este de acord cu idolul tau este vaca, te felicit pe tine si pe parintii tai. Ai primit o educatie aleasa.

      Din pacate pentru tine nu m-a indepartat nimic, pentru ca, daca am ceva de comentat, o voi face in continuare, asa cum am facut-o si pana acum. Si faza cu linkul nu este doar de promovare, spre deosebire de multi viteji de aici, am destule cojones incat sa imi semnez fiecare comentariu. Si, daca te duce creierul, poti sa gasesti datele mele pe whois, pentru ca nu am ce sa ascund.

      Nu mi-am crescut afacerea nici pe injurat oamenii care nu-s de acord cu mine, nici pe furt, nici pe mizerii. Daca nu-ti place moaca mea, ignora. Asa ar face un om cu bun simt.

      Dar astept prea multe de la un tip care ma face vaca, doar pentru ca am indraznit sa spun ca este un blog platit. OK, sorry, este un blog gratis. Esti fericit acum?

    • #91

      dojo: Scrii mult, prost si pe langa subiect. Puteai sa spui pe scurt ca o sa mai vii pe-aici, pentru mine bucuria a fost prea scurta.

    • #92

      @janel : pentru proşti că tine mi-e silă uneori să mai intru pe blog
      Pentru cretini Cum esti tu mă abţin în a posta comentarii , nevrând să întru în acelaşi cancan.

  32. vezi ca vei pierde niste comentatori “de top”, gen Rboy

    • Mersi pentru reclamă, dar nu mai am nevoie :-)

    • #95

      Ahahaha.. Rboaye, mi-aduc aminte ca tu impreuna cu Leftu m-ati acuzat ca-mi fac publicitate.
      Si tocmai voi erati cu rata in gura. :))

  33. #96

    Dar vei accepta, in continuare, linkuri in comentarii daca-s relevante subiectului, nu? :)

    • Darius » desigur, dar nu de genul am scris si eu pe subiect, uite aici

  34. #98

    Mișto.

    • Epic workaround, si-a pus adresa la nume. Să-i spui programatorului să pună un if în stringuri și dacă are „.”, „punct”, „dot” sau alte variații să le respingă. Ai dreacu mocangii :))

    • #100

      rboy are o chestie pentru care ii trec eu multe cu vederea

    • Ai făcut ce-ai făcut și mi-ai stârnit curiozitatea! Ce are?

    • #102

      Flo » nimic legat de online, e ceva din viata lui

    • #103

      O sora buna ?:)

    • #104

      Alin. » incearca sa te loghezi, am bibilit ceva pe acolo

    • #105

      @Arhi Am trimis mail cu detalii.

  35. #106

    daca tot verifica maine programatorul si celelalte probleme, sa se uite si la feed-ul RSS. Ca de cateva ore da “Failed to load” in Live Bookmarks-urile de pe Firefox.
    Cat despre modificare, foarte bine si felicitari. Cand o sa ma hotarasc sa mai scriu pe al meu blog probabil o sa merite sa dau aia 4 euro pe luna.

    • #107

      ratonbox » multumesc, nu stiam, nici la mine nu se mai incarca. belea.

  36. #108

    Arhi, e cea mai buna idee de a-ti monetiza munca, pe care o puteai pune in practica!
    Cat despre DOJO… nu uita ca ea deja are alta mentalitate … meleagurile civilizate pe care-si duce traiul deh.. .(sau nu ti-a amintit in comentariul ei cum e in NY treaba asta cu blogurile?)
    Tu trebuie sa ramai cetatean european! Si sa ai drepturi! :D

    • #109

      Lauriano, ca tot te f… grija de mine si de mentalitatile mele, da, pe blogurile americane vei gasi prea putin OTV de genul asta. In general, daca nu esti de acord cu cineva, il lasi in treaba lui. Nu-l faci vaca si nu-ti lasi comentatorii sa-l faca in fel si chip.

      Si eu am primit destule comentarii pe blog despre Arhi si Zoso, facuti in toate felurile. De la elefant si aschimodie, pana la magari si handicapati (sa ma ierte persoanele cu dizabilitati). Am bunul simt sa nu permit asa ceva pe blog, pentru ca, daca ai o problema cu careva, discuta direct, nu-l jigni la mine pe site.

      Sa nu mai spun ca, daca un ‘debate’ se termina cu ‘vaca, curva, handicapat si grasan’ zic ca nu mai e debate, e o cacanarie.

      Oamenii au dreptul la replica si nu este totul alb si negru, ca nu suntem la Dan Diaconescu in direct. Faptul ca Arhi cere bani pentru a lasa link in comentariu nu-l face de rahat, nu este personajul negativ, doar ca alege sa castige DIN MUNCA LUI. Dar nici faptul ca eu nu sunt dispusa sa platesc banii astia nu ar trebui sa ma faca vaca.

      Dar am uitat, inca o data, ca in online-ul romanesc trebuie sa taci, pentru ca, daca ai o opinie, esti gunoi.

    • #110

      “trebuie sa taci, pentru ca, daca ai o opinie, esti gunoi”

      Nu, e doar selectie naturala. Opinile proaste ajung la gunoi. Daca intri in casa cuiva si ii spui ca are covor de prost gust pentru ca tu simti nevoia de a-ti exprima opinia, gazda are dreptul sa te pofteasca frumos afara, pentru ca nu are chef de parerea ta, si nici nu ti-a cerut-o. Daca-ti cerea parerea era altceva. Tu vrei ca eu sa-ti permit ca la mine acasa tu sa arunci cu rahat, iar eu sa … trec mai departe ? Ti-a placut miorita, este ? Stii ce e a aia proprietate privata ?

      Iti place atat de mult US ? Muta-te acolo, dar daca joci pe aici rolul preotului intre pagani, atunci iti si asumi faptul ca oamenii iti vor lua la misto predicile. Eu locuiesc in afara romaniei si sunt foarte multumit cu viata mea, dar nu ma auzi dand lectii de viata pe bloguri. Cred ca viata poate fi minunta acolo unde te simti tu acasa, de ce plm sunt nevoit sa te ascult si sa trec mai departe, fara a avea dreptul de a nu fi de acord cu tine ? De ce trebuie ca eu sa trec mai departe cand dau peste ideile tale, si tu nu ?

  37. #111

    La peipolu ăsta poţi să laşi şpagă?

    • #112

      nu prea, sunt bani putini

    • #113

      Arhi,
      Freigedank intreba daca poate lasa ceva la spaga la paypal, adica daca poate sa cumpere un abonament premium gold cu 4 eur si sa lase la spaga 6 eur, ca sa fie suma rotunda…:-)))

    • #114

      hary » 4 euro? nici mucii nu si-i lasa freige pentru banii astia. sa ia un abonament de 50 si sa dea 1000, atunci da, e spaga

    • #115

      Arhi,
      Freigedank e in stare de sevraj, e in criza.
      cred ca nu are bani nici de metrou…:-))) dar nah, poate se imprumuta sau gaseste un invstitor si lasa la spaga ceva mai mult…:-)

  38. #116

    Acuma fac laba.

  39. #121

    Alta modalitate de plata va exista? Nu am cont paypal, nu am blog, dar as vrea sa-ti platesc aia 4 euro pentru ca esti unul din cei 2 bloggeri pe care-i citesc zilnic, si desi nu comentez (decat foarte rar), iti apreciez munca.

    • #122

      psihopatu’ » chiar nu e nevoie. ideea e pentru cei ce vor sa isi faca publicitate. iti multumesc pentru gandul bun, conteaza foarte mult pentru mine sa stiu asta

    • #123

      @Arhi Nici eu nu am blog dar vreau sa-ti mai dau cate o bere din cand in cand. Asa ca fa bine si lasa un buton de donate.

      Altfel, ma vad nevoit sa-mi fac blog :P.

  40. #124

    Ok, iti trimit o bere cand ajung in Buc :)

  41. #125

    Mereu am considerat ca unii comenteaza pe aici doar pentru a-si face reclama afacerii lor, cum ar fi albinuta, despre care nu aflam daca nu erai tu.

    Sunt curios, ti-a dat vreodata macar un borcan de miere for free ?

  42. #127

    Ti-am dat crezare: http://pardau.ro/idei-in-blogosfera/
    Arunca comentariul daca-i nevoie. Vroiam sa ai sustinerea mea!

  43. #128

    Într-adevăr, are sens ideea cu încasat bani pe publicitate.

    Totuși, dacă cel care băga comentarii de genul “am scris și eu despre asta la mine, link link” plătește ăia 4 euro, nu o să ajungă până la urmă să frece toată secțiunea de comentarii? Că are tot interesul să-și facă reclamă cât mai multă, indiferent dacă are ceva relevant de spus sau nu. Înmulțești asta cu numărul de plătitori care simt că trebuie să-și scoată reclamă cât mai multă de ăia 4 euro și nu se cam duce la vale toată secțiunea de comentarii? Zic asta pentru că, de multe ori, comentariile creau o întreagă dezbatere, aflai lucruri etc.

    Mi-ar plăcea să cred că plătitorii o să se poată controla o să scrie la obiect, nu doar pentru reclamă. Să vedem ce iese.

    • #129

      Va fi la fel, doar ca lista de comentarii se va mai curata de jegosi si lepre!

    • #130

      Iulian » cel care plateste are dreptul de a avea link sub nume. atat

    • #131

      Arhi >> am platit, am primit si parola prin mail, dar e nasol ca atunci cand vreau sa ma loghez imi apar erorile alea. Si nu se conecteaza.

      Asa ca stau in background pana maine! Spor la modificari!

    • #132

      Tu ai in medie 6-7 mii de unici zilnic. Cred ca sunt sub 5% cei care lasa de obicei comentarii. Restul de 95% doar citesc, nu se implica in discutii. Eu pentru aia 95% vreau sa fiu cat mai vizibil, mi se rupe daca restul 5% ma injura . Las comentarii monosilabice, care nu imi mananca mult timp. Sa zicem ca pierd maxim 5 secunde la un comentariu. Intr-o ora iti las 720 de comentarii monosilabice la un articol, sa fiu sigur ca sunt vazut de toti aia 95%. Pot sa fac asa ceva cu doar 4 euro pe luna? :D

  44. #133

    @ Arhi, Iulian cred ca se refera la chestia asta: Eu, danicorban, imi fac firma de ingaurit nuci de cocos, da? Platesc 4 euro si apare linkul de la siteul firmei sub nume, da? Si vad care e regula jocului, da? ” comentariile plătitorilor nu vor mai fi moderate în nici un fel, indiferent de opinia exprimată. ” Deci eu am voie la orice postare sa comentez ce si cat vreau, da ? Eu poate vreau sa scriu Luceafarul. Cate un vers in fiecare mesaj. Nu ma opreste nimic sa postez cateva sute de mesaje la fiecare articol, cu versuri din Luceafarul , da? Daca e asa, zi-mi, ca ma duc sa imi fac firma de ingaurit nuci :)

  45. #134

    Si daca platesc aia 4 euro facem contract scris sau iar ma trezesc ca ma trimite zoso in spam pe blogul tau? :)
    In alta ordine de idei, daca imi vin asa de multi cititori de pe un blog si eu nu stiam, de ce sa nu platim per cititor? 10 centi per cititor, e bine? Ca eu asa citeam pe undeva in blogosfera, ca e important sa faci omul sa intre, sa livrezi:))

  46. #135

    Eu totusi sunt curios care va fi primul comentariu cu link.. platit! :)

  47. #136

    Bre m-ai omorat. Nici lui zoso si nici tie nu am cum sa va dau bani din cauza paypal-ului. alta metoda de plata nu te gandesti sa implementezi? Ceva direct cu cardul?

  48. #137

    Ce a scris dojo :
    ” Inca un blog pe bani
    Bafta oricum, este casa ta, munca ta.”
    pe mine m-ar fi durut rau…sau poate m-ar fi enervat teribil.
    Eu vad altfel un blog pe care intrii zilnic.
    Il vad ca pe casa unui prieten unde vin mereu sa stam de vorba la o cafea sau la o bere.
    De aceea mi se pare normal sa contribui si eu la cumpararea cafelei sau a sticlelor de bere pe care le consumam impreuna.
    In ceea ce priveste faptul ca unii isi puneau deja linkul catre blogurile sau interesele lor, asta cred ca deja tine de bun simt.
    E ca si cum ai scrie la Gazeta Sporturilor si ai recomanda sa se citeasca Pro Sport.

  49. #138

    Si eu care sincer chiar credeam in donatiile alea.

  50. #139

    Prima consecinta ar fi ca zona de comentarii arata… naspa.

  51. #141

    Apropo Arhi, deja se vede o schimbare in bine.
    Inainte la ora asta dormeai. :)

  52. #142

    Nu recomand. Deloc. O parte a algoritmului lu’ nenea Google este sa se uite si la cine dai link. El nu stie daca tu sau un comentator da link catre alta pagina.

    Insa daca este un comentariu cu cap, lung, etc. trimitand in link la un site pe care se discuta fix acelasi domeniu, tu, ca initiator iti primesti o parte de din prestanta/scorul pentru acele cuvinte cheie detectate in text.

    Google fiind doar un graf interconectat unde greutatea nodurilor se calculeaza, partial, pe masura legaturilor dintre acestea, chiar nu-ti recomand o astfel de abordare.

    Abordarea lui Vali e mai sanatoasa.

    • #143

      Alex » am inteles, sterg tot acum. ah, dar daca eu nu am treaba cu google?

  53. #144

    Cetin, nu cred ca am fost vreodata prieteni, pentru ca prietenii mei nu se dau cu fundul de pamant si nici nu ma jignesc doar pentru ca nu sunt de acord cu ei. din punctul meu de vedere accesul la blog inseamna acces la continut si la comentarii. Acces ‘full’ sa zic asa.

    Tin forumuri de 10 ani si pe absolut toate oamenii mei pot avea linkuri in semnatura. Da, dupa niste reguli (nu imagini, nu links afiliate, 2 randuri de text, maxim 3 links), dar imi place sa le ofer ceva in schimb ca tot isi pierd vremea pe situl meu.

    Este o alegere personala, asa cum este ca absolut tot continutul pe care l-am creat in anii astia (si, daca renunti la suparare si arunci un ochi vei realiza ca nu am scris chiar rahaturi inutile) sa fie GRATIS si vizibil. Din fericire pentru mine nu sunt stresata sa ‘monetizez’ pentru ca imi castig existenta pe web design si asa imi finantez si mizeriile de care spun.

    Nu mi-as permite sa dau 20-30 de euro pe luna doar sa-mi fac placerea de a citi/comenta pe bloguri. Pana la urma, pot inlocui acesta placere (pentru ca nu am venit aici obligata si nici nu am facut nus’ ce trafic de pe linkurile din comentarii) cu alta – sa ma ocup mai serios de mizeriile mele, sa scriu articole pentru oamenii mei, sa-mi gestionez toate proiectele si sa vad ce pot face cu ele. sau eventual sa citesc o carte sau sa fac sport, ca tot sunt in urma :)

    Imi pare rau ca te-ai ars atat de la un simplu comentariu, ar fi trebuit sa stiu ca, daca nu sunt de acord cu tot ce se spune aici sunt luata la suturi si mistouri de tine si de tot felul de pupatori in fund, care trebuie sa se simta importanti.

    Asa cum ti-am spus deja, dar erai prea ocupat sa te iriti, chiar iti doresc bafta, asa cum ii doresc si luu Vali, desi nu ii platesc articolele premium. Avem nevoie de bloguri si mi-ar parea rau sa stiu ca se rareste oferta de bloguri doar pentru ca criza asta. Stiu ca si voi trebuie sa mancati, respectati-mi si mie alegerea de a nu plati ceva ce consider ca in acest momentu nu mi-e necesar.

    • #145

      dojo » nu m-am prins exact unde nu poti citi tu blog si de ce e o obligatie internationala sa te las cu link pe semnatura.

    • #146

      As comenta si io la dojo, dar am citit mai sus ca rupe maini si scoate dinti.

    • #147

      ce, nu-ti place hardcore?

    • #148

      @dojo
      Fată, să dea ‘mnezo să vină mai repede momentul în care îţi vei da seama cât sunt de penibile comentariile astea pline de patos în care repeţi nişte nimicuri despre tine şi în care ţii musai să justifici de ce nu plăteşti. Mergi fată şi fă sport dacă ai de făcut ori scobeşte-te în nas dacă simţi că asta trebuie să faci dar încetează să mai fii penibilă că ai deja o vârstă, ce mama dracului?!

    • Tocmai de-asta e metoda perfecta, pentru ca in continuare ai acces full, ca vezi toate articolele si toate comentariile. Pe de alta parte Arhi nu e obligat sa iti faca tie reclam, deci daca vrei, cotizezi.
      Oricum stie deja toata lumea cu precizie maxima cum e in state, ny sau lumea civilizata, deci ti-ai cam epuizat rolul pe aici…

    • #150

      @dojo: sa stii ca mai sunt si persoane care sunt de acord cu parerea ta. coincidenta sau nu, eu sunt programator. faptul ca activam impreuna in mediul online si avem unele conexiuni si cu partea tehnica ( o perceptie mai profunda a domeniului ) ne face sa avem si un numitor comun in unele idei.

      iti sustin parerea. am aceeasi perceptie asupra prietenie. un prieten, daca e prieten… nu trebuie sa se supere cand ii spui ceva. arhi, cu siguranta investeste mult in acest blog. ( chiar si sentimental )

      vorbele tale s-au oprit pentru el la nivelul inimii/sentimental, ratiunea a fost depasita… probabil astfel a ajuns la parerea respectiva.

      @arhi: iti citesc zilnic blogul. nu ti-am scris niciodata in mod direct, dar nici nu imi permit sa iti dau sfaturi. consider ca sfaturile trebuie date cuiva atunci cand acesta le cere.
      imi place la tine ca scrii direct, esti lipsit de inhibitii in articole. preferatele mele sunt cele legate de amintirile tale din armata, sau lectii de viata, povestiri… pot sa spun ca articolul cu acel copil ( mama batuta, el sarac, se ducea la scoala… a luat premiul 1) m-a facut sa plang… fizic, poate am scapat cateva lacrimi, dar in interiorul meu am simtit un cutremur si un mare tsunami.

      blogul tau inseamna ca tu esti gazda. eu vizitator sunt musafir. tu hotarasti regulile. dojo si-a exprimat parerea. un om inteligent discerne orice lucru si accepta parerile celorlalti.

    • #151

      virgil » ai dreptte, reactia mea a fost exagerata

    • #152

      Sa ma pis pe el de “politicaly correctness”, pentru ca in numele lui, poti sa intri la mine in casa, sa emiti pareri idioate, iar daca eu ma supar pentru ca ASTA E ADNul MEU, tu ai dreptul sa mi-o arunci pe aia “nu stii sa accepti o parere diferita”. Ei uite, mie mi se pare ca ai parere de kkt ! Tu poti sa accepti ca eu cred ca tu ai inceput sa bati campii si nu mai e deloc fun sa discut cu tine ?

      Noi cine plm mai suntem, daca atunci cand cineva ne enerveaza trebuie sa stim sa ascultam o parere. Tu iti imaginezi ce plictisitoare si de kkt ar fi societatea daca nu ne-am mai permite sa fim cum suntem ?

      Mergi draga dodjo la “prietenii tai din US” ca toata lumea stie de ei fara sa fi fost vreodata curiosi, ca aia sunt obisnuiti cu corectitudinea politica. Si da-mi voie sa-mi exprim parerea mea de a crede ca esti un comentator caruia ii lipseste simtul penibilului.

      Freige ai legatura, dar ai grija ce spui, ca nu e “politically correct” sa-i chemi in parcul din fata Operei doar pentru ca ei cred ca tu nu stii sa dai spaga, ok ?!

    • #153

      dojo,
      arhi nu te-a bestelit doar pentru ca ai avut o alta parere, ci pentru faptul ca ai comentat complet aiurea, jignindu-l in mod gratis.

      sa-i lasi lui Arhi un comentariu de genul: “inca un blog pe bani, iti doresc succes”, este ca si cum cineva pe care tu il cunosti de multi ani de zile, ti-ar zice asa in treacat, “ia uite, inca o curva….”

      si in loc sa-ti ceri scuze de la el, pentru un comentariu pripit si complet deplasat, tu ai dat-o inainte cu politcaly corectness-ul.

    • #154

      hary » plus un mail:)

  54. #155

    Apropo de donatiile alea! Stiu ca ti-am trimis si eu cativa euro parca. Vreo doi. Putin, stiu, dar atat aveam in paypal la momentul acela.

    • #156

      Ciprian Pardău » tu ar trebui sa nu mai cheltuiesti bani, cat timp nu ii castigi tu personal :)

    • #157

      Tot ce cheltuiesc online, sunt bani castigati de mine, personal. Crezi ca am teleportat valuta in paypal, atat timp cat n-am nici un card validat? Sau crezi ca economisc din banii de cheltuiala ca sa pot plati amaratul ala de domeniu + gazduirea? Nu!

      Referitor la ideea ta de monetizare a blogului, pe cand, dupa ce mi-am luat abonament, o sa pot si sa ma loghez si sa si public primul comentariu cu link… platit?

      Ca tare am chef de vazut cum functioneaza minunatia!

    • #158

      Ciprian Pardău » foarte tare, imi creste respectul pentru tine si mai mult, tinand cont ca ai 16 ani. bravo.
      acum se lucreaza fizic la blog. deja s-au reparat comentariile, ajungem imediat si la membri

    • #159

      Multumesc fain de cuvintele placute.

      Chiar, nasol aratau comentariile azi noapte. Inainte sa citesc ma si speriasem; credeam ca ti-ai facut dusmani si s-au bagat peste tine.

      Intrebare: cati abonati ai adunat in… aproape 10 ore? Si o curiozitate; mergi la gala Superscrieri, de pe 4 luna asta?

    • #160

      Ciprian Pardău » sunt vreo 10. nu. incearca sa te loghezi, cred ca s-a rezolvat

    • #161

      Am reusit sa ma loghez. Au disparut si erorile. Stai sa fac niste modificari in profil.

      Linkul trebuie editat de acolo ca nu gasesc camp dedicat.

  55. #162

    Face sens. Daca tot te chinui sa traiesti/sa castigi din online, 4€/luna nu-i o investitie mare.

  56. #164

    Ti-ai amendat toti comentatorii de top. Acum plang. Liniste.

  57. #165

    bravo. e un sistem mai bun decat zoso, si omul care plateste are un avantaj, cel putin vs cum era inainte. adica chiar daca citeam un comentariu bun, nu ma interesa sa dau click pe nume, sa vad ce site ar putea sa aiba. dar daca e site-ul vizibil, as fi mult mai inclinat sa dau click pe “hailapescuit.ro” decat pe un nume care nu imi zice nimic.

    o intrebare referitor la zoso si cei 200.
    a anuntat omul ca are 300 de abonati parca prin prima luna. tu zici ca are 200. atat a avut de la inceput, sau au scazut cu 100 dupa prima luna ?

  58. #167

    Eu nu pot decat sa te felicit pt idee, este chiar o super varianta de monetizare fara sa afectezi experienta pe site a celor multi care nu sunt interesati de reclama, plata … multa bafta!

  59. #168

    SI da, ia uitati aici, primu’ crack. :))

    • #169

      :))) Clar, un 0Day pentru care freige ar trebui sa-ti lase o spaga mica in semn de respect.

  60. #170

    are ceva daca nu platesc si scriu asa ?:)) ^joke^

  61. #171

    Ca tot o dau cu donatiile alea, acum m-am prins de ce credeam eu asa de mult in ele. Am fost acu vreo 2 ani la o conferinta si una dintre prezentari era a lui Richard Stallman (GNU dude). Acum mi-am amintit ca el mentiona niste artisti la care le puteai downloada muzica de pe site si era ceva gen “here’s my music. pay however much you want”. Din cate zicea Stallman cica multi dintre cei care foloseau metoda asta faceau mai multi bani pe melodie decat multi altii care isi vindeau muzica pe bani buni. Chiar am fost incantata ca mergea chestia asta. Guess I’m back to reality now.

    • #172

      Diana, fucntioneaza cate vreme faci muzica buna, si cata vreme nu face tot prostul la fel.
      ca publicul se mai si satura.

      nine inch nails au facut asta bagand albumul la calitate excelenta pe piratebay, si ofering flac parca pe site-ul lor. in cateva zile s-au vandut si editiile speciale fizice semnate care erau la un pret nu chiar mic.
      au avut incasari record, mai mari decat alte albume ale lor scoase la vanzare prin case de discuri, si toti banii au mers la ei.
      functioneaza bine, dar in cazuri destul de specifice.

    • #173

      @Diana
      1. Aia se intampla prin tari cu apa calda, unde in general lumea intelege ca munca omului trebuie platita. Nu compara cu Romania.
      2. Nu este foarte vizibil ca pentru a scoate bani dintr-un blog, e nevoie de munca. De aceea, cand aud de donatii sau plata pentru articole, marea majoritate isi zic “pai ce, asta vrea bani pentru ca scrie niste randuri?”
      3. Comentatorul mediu castiga (poate) putin peste salariul mediu in Romania. Si apoi vede la Arhi (sau Vali Petcu) ca ei au renuntat la locurile de munca, isi cumpara masini, se plimba peste tot, sau isi fac case. Si apoi isi zic “de ce sa le dau lor bani, ca ei au mai mult decat mine, ei ar trebui sa-mi dea mie”.
      4. Daca prin plata a x euro ar obtine ceva, ar plati mai multi. Dar in sistemul de donatii, nu ai nici un avantaj daca donezi niste bani. Si atunci doneaza f.f.f.f. putini, pentru ca – vezi dom’le – cum sa fie ei tratati exact ca si cei ce n-au platit nimic? Asta se va vedea in numarul celor ce vor plati pentru a-si vedea linkul la comentarii, fata de numarul celor ce au donat.

    • #174

      Sabotor » deja a fost depasit numarul de donatori :)

    • #175

      Wow. Ma asteptam sa fie depasit, dar atat de repede?

  62. #176

    Daca am un comentariu privind articolul tau si vreau sa fac trimitere la un articol pe aceeasi tema, scris pe blogul meu sau al altuia, sau pe un site, se mai pot include in comentariu aceste linkuri?

    • #177

      4E/bucata(link) + tVa

    • #178

      Taraboste » depinde, daca articolul e relevant

    • #179

      Boss, nu te mai trage pe buci si scoate banul. Mai sus e un pusti de 16 ani care tocmai a platit un abonament din banii facuti de blogl lui si tu imtrebi aici cum poti ciupi cate un kink pe moca? Ai si tu putina demnitate…

    • #180

      Flo >> Multam fain de sustinere. Bun exemplul dat de tine.

      Arhi >> 2-10, merge!! Sa ai spor!

  63. Pe vremea cand foloseam inca blogu’, aveam ceva vizitatori de la tine. Cei mai multi dupa un comment in care ziceam cat de brutal ma perchezitionase aia la aeroport :)).

    Oricum, succesuri, mult mai inteligent/generos decat varianta lu’ zoso.

  64. #182

    Ar trebui sa imbunatatesti interfata pentru platitori, eu as dori sa vad o lista cu toate comentariile unui utilizator premium, poate o pagina de info utilizator: pe lângă link-ul blog-ului sa fie afisat un nr de telefon, cel mai popular articol de pe site-ul respectiv etc.
    Apropo, se poate plati prin SMS ? :)

  65. #183

    Victor » traficul meu din google e de sub 20%. poate sa ma reclame si mama lui low life, nu ma intereseaza

  66. #184

    …si uite asa audienta mea scade drastic. Ia sa-mi pune eu planul in aplicare :D

  67. #185

    2-10, 2-10 ? Se pare ca merge. Sa vedem si rezultatele.

    • #186

      Trebe doar deschis in tab nou :p
      Also, ar fi misto ca sa aibe input pentru site_title si link. Arata urat linkurile full, cu http, www, slashuri, alea. Gen, title, mici vorbemari.ro, cu link full in href.

    • #187

      Arhi >> .pm zice bine. Daca tot ai inceput, fa si modificarea aia! Ca merita! Zic! :)

    • #188

      Zice bine .pm

  68. #189

    merge:)

  69. #191

    Bun, bun. Facem o incercare sa vedem cum merge. Inca dau ciocane la website, sper ca pana la sfarsitul saptamanii sa fie up.

  70. #192

    Foarte buna ideea ta. Sper sa ai cati mai multi abonati.

  71. #193

    Nu s-ar vedea mai fain sa fie doar linkul sub user, fara “Website:” inainte?

  72. #194

    Mi se pare foarte ok. In fond, vinzi publicitate, nu articole. Fix ca B24FUN. Revista nu costa nimic pe cititori, dar daca vrei sa apara restaurantul tau mai cu mot, scoti banul.

  73. #195

    Reclamanti o sa fie mereu, Victor. Da’ care-i scopul daca din cei 10.000 unici, din Google vin doar 2000 ?

    E simplu ca apa calda, rece, etc. Mai raman 8000 care platesc, care creeaza comentarii, care mentin blogul in viata. Asa ca pe Arhi l-ar durea la banana de low life. ;)

  74. #196

    Tare ideea! Mai practica decat ideea lui zoso.

  75. #197

    Acu’ întreb și eu, nu-i mai bine să scrii ceva interesant și să te preia și alții ? Nu de alta da’ eu unul nu cred c-am dat mai mult de 3-4 ori click pe link-ul din spatele numelui unui comentator. Și din ăia 3-4 pe care-am dat click 60% au fost fete.

  76. #198

    Una la random: Voi de Google Wallet n-ati auzit :P ? (n-ati fi singurii, avand in vedere ca are 0.01% din piata, dar nu-s singurul care are o problema personala cu PayPal)

    • #199

      krossfire » nu am cont de google wallet, am o problema cu google, adica ei au una cu mine:)))

    • #200

      Hell yeah, google wallet îmi mănâncă toți banii de pe card pe aplicații din play. Așa pe paypal tre’ sa dau coișpe click-uri în plus și cum sunt leneș asta mă face mai chibzuit…

  77. #201

    Nu-i cam putin 4 euro ? Zic si io, minim 5 trebuia.
    Normal ca ma inscriu, ar fi chiar culmea sa ma zgarcesc la asa ceva.

  78. #202

    Imi place ideea, dar as adauga faptul ca acelor comentatori / utilizatori care platesc sa le fie scoasa intr-un fel in evidenta comentariul – gen: Premium user / VIP, ceva de genul acesta sub nume, cu o steluta undeva pe iconita de profil (pe poza) si cu o alta culoare background-ul, doar o culoare putin diferita, nu ceva exagerat.

    Sa vedem cum merge, eu iti zic succes :)

  79. #203

    Boierule, daca ai 100 de abonati (€4/luna/abonat), asta insemna 100 de link-uri “DoFollow” vandute, adica o situatie conflictuala cu politica Google > http://tinyurl.com/goolinks O solutie ar putea fi ca doar cele vandute cu €50 sa fie “DoFollow” pentru ca, astfel, n-ai depasi niciodata un numar rezonabil de link-uri vandute.

    • #204

      Bass player » traficul meu nu vine din google, ma lasa perfect rece

    • #205

      In general, chiar daca nu-ti sunt pe plac, e bine sa ai o relatie corecta cu autoritatile. In acest caz, cu Google.

    • #206

      Bass player » imi place google, doar ca, de 5 ani, nu am nici o treaba cu el, nu imi trimite trafic, ba chiar multa vreme nu avea nici linkurile alea personale pe cautarea arhiblog sau arhi. drept urmare, am decis ca e fiecare cu a lui.

    • #207

      Altceva: Link-urile respective raman pe blog pt. totdeauna sau dispar automat dupa ce expira calitatea de comentator Premium sau Business?

    • #208

      Bass player » raman acolo, doar au fost platite, nu?

    • #209

      Da si nu. Daca imi cumpar link pe orice site (practica nerecomandata de Google) trebuie sa platesc lunar suma convenita. In momentul in care nu o fac… link-ul dispare. Poate ca ar fi in regula ca numai link-urile din pachetul Business sa ramana pe blog pentru totdeauna.

    • #210

      Bass player » nu sunt de acord. si inainte de asta, linkurile comentatorilor ramaneau pe viata. nu se schimba nimic, doar se triaza niste uscaturi

    • #211

      …adica platesc €4 timp de o luna (dupa care renunt) si raman cu un link pe viata pe cetin.ro? Nu-i prea generoasa oferta?!…

    • #212

      Bass player » nu incercam sa ne imbogatim din asa ceva…

    • #213

      OK. Mersi! :)

  80. #214

    deci aproape vanzare de linkuri? :P

    • #215

      Teniescu » da, spre deosebire de donarea de linkuri, nu?

    • #216

      mai mult un schimb. ma gandesc ca fara sa comenteze lumea nu aveai cum sa ajungi la 300k comentarii.

      doar sa nu vada google ceva ciudat in vanzarile astea de linkuri.

    • #217

      Teniescu » sigur, dar nu e ca si cum comentariile astea ar fi darul lui dumnezeu pe pamant, iar eu ar trebui doar sa fiu recunoscator ca exist. ma indoiesc ca google va spune ceva, avand in vedere ca nu a spus nimic cand acele linkuri existau fara plata.

  81. #218

    Eu, ca roman, promit sa nu nu apas pe niciun link.
    Adica cum, sa se imbogateasca altii pe seama destiului meu? Mie, cel putin 10 ani mi-au luat pentru pentru a-i implementa forma, forta si viteza optima efectuarii unui click. Am bagat si bani in asta. Sa va spuie Zoso cum a banat in zadar IPurile a 2 orase (Timisoara si Severin) ca sa-si poata scapa pretenii de tinta atacurilor mele. :))

    Vretz sa dau click? Platitz!

  82. #219

    Deci mie personal blogul ăsta mi-a adus beneficii nenumărate:
    1 – pe vremuri mă distram abitir;
    2 – apoi autorul m-a ajutat la site-ul personal cu optimizare şi diferite chichiţe pe care o minte de femeie (:P) nu le poate pricepe;
    3 – în urma unui articol pe care mi-a pus link am găsit un job într-o firmă super zen (that’s no ass kissing, all right? :P)
    4 – apoi era să trec instant la “fostă prietenă” pentru că sunt des de altă opinie faţă de el, iar el nu le acceptă decât pe-ale lui…
    5 – monetizarea în felul ăsta (articole plătite, comentarii plătite) mi se pare mult mai onestă şi eficientă decât articolele de reclamă (despre diferite produse).
    Deci da, bravo!

    • #220

      anatati » cred ca e invers, tu nu accepti alte opinii

    • #221

      arhi, nu te-ai putut abtine, right? :-))

    • #222

      hary » femeile trebuie puse INTOTDEAUNA la locul lor :mrgreen:

    • #223

      @anatati, lasa-l. Nu are rost…astia sunt oameni ingusti la mine, care nu iti aduc nimic bun. Ti-e mai bine singura. Ce castigi dintr-o relatie? Conversatie, plimbari cu masina si sex. Si asta dintr-o relatie reusita, nu cu ingusti la minte ca al tau. De converstat , te conversezi pe bloguri, plimbari cu masina la ce-ti mai trebuie, daca tot stai in casa pe bloguri si cu sexul se rezolva. Am un catalog plin cu baieti frumosi si vrednici pentru tine. Tu im spui cum vrei sa fie si eu iti fac lipeala, contra unei sume modice, evident.

    • #224

      danicorban » e casatorita:)

    • #225

      la bucătărie, ştiu :P

    • #226

      danicorban,
      …si imi este foarte apropriata, ca sa zic asa…:-))

    • #227

      @danicorban, s-a epuizat stocul de extraveral din farmacii? eu zic să perseverezi, la americani funcţionează cu succes xanaxul :))))))))))

    • #228

      Tatiana, nu are nevoie de asa ceva, Danicorban el este un Naturtalent…:-))

    • #229

      @ anatati, eu vorbesc foarte serios. Aici iti e rusine de lume, te inteleg. Ma cauti pe Google si discutam in privat. Eu nu vin cu baieti adunati de pe strada. Pe multi ii stiu de 10-15 ani. In viata lor, o plangere nu au avut. AI auzit de calitatea garantata prin traditia brandului ? Astia sunt baietii mei.

  83. #230

    O solutie foarte finuta.Bravo!

  84. #231

    Not bad. Not bad at all.

  85. #232

    Unul dintre motivele pentru care te citesc, e ca imi plac si comentariile, am rabdare sa dau scroll si sa citesc tot, pana jos. Imi plac aproape la fel de mult cat articolul, uneori discutiile de aici au fost chiar mai bune decat articolul in sine. Nu ma intereseaza subiectul link in semnatura, sper doar sa nu ma zgarie pe ochi unul altul cu tot felul de inutilitati.

  86. #233

    Noroc si sanatate Arhi. Spor la treaba!

  87. #234

    Intreb (n-am citit chiar toate comentariile, asa ca daca raspunsul s-a dat sa-mi fie cu iertare) costa 4 °€ si pentru primul si pentru ultimul comentariu? o idee ar fi in primele 50 de comentarii 4€, intre urmatoarele 50-100- 2€ etc.

    • #235

      Haivas » de ce?

    • #236

      de scroll

    • #237

      E acelasi lucru daca am comentariu printre primele sau printre ultimele.

    • #238

      Ma gandeam ca e vizibilitate diferita. Eu unul rareori ajung la ultimele comentarii, pentru simplul motiv ca sunt prea multe. Stiu ca tehnic e mai greu de realizat (sau imposibil).
      O alta varianta ar fi plata la o aparitie, pentr cei care vor sa promoveze un articol, sau au o campanie pe ceva concret. Ce vreau sa spun e “flexibilitate”.

    • #239

      haivas » acestea ar fi servicii suplimentare, pe care nu intentionez sa le ofer. nu vreau sa transform comentatul pe blog in afacere. regulile raman exact ca inainte. vrei sa fii vizibil, stai cu refresul pe arhiblog si comenteaza primul :)

    • #240

      haivas, la un pret de 4 eur per luna, nu mai are rost sa vorbim de flexibilitate.
      plata per link la un articol ar fi ridicola. cum calculezi?
      iti iei un abonament pentru o luna cu 4 eur si la-si un singur link, o singura data, daca asta vrei. si asta este, costa 4 eur.
      ti se pare scump sa promovezi de exemplu un eveniment cu 4 eur?

    • #241

      Hary, e mai putin importanta valoarea si mai mult felul cum cheltui cei 4 €. Daca scriu pe 100 de bloguri am deja 400 de euro. Si as prefera sa dau 5 centi pe mesaj. De ex. prin sms sau oricum altfel. Avem 0.05*100= 5 euro vs. 4*100=400 euro.
      Asta in ideea ca modelul va fi preluat si de alte bloguri. Si cred ca va fi preluat daca functioneaza.

  88. #242

    Apropo de Dojo, eu n-am inteles niciodata – si nu-i bai, pot trai si fara sa-nteleg – de ce un om nu poate scrie cinci randuri, ca ele comment sau articol propriu, fara sa inceapa a se bate cu pumnul in piept: eu am muncit! eu am studiat! eu am lucrat! eu m-am strofocat! eu, eu, eu….

    Vreau sa spun – oricine a depasit nivelul lui Cro-magnon isi poate lesne imagina ca, de vreme ce traiesti din web design, muncesti serios, esti parolist, profi pana-n dinti samd – altfel n-ai rezista in asemenea domeniu.

    Si-atunci, de ce sa repeti, iar sa repeti si sa tot repeti cat de mult muncesti tu? Cred ca nu mai exista cititor de bloguri care sa nu stie cat munceste Dojo.

  89. #243

    Deci, eu ma abonez (4 euro pe luna). Daca pun ca link un nou proiect al lui arhi (gen digitalsport) si el imi da un euro pe zi ca sa comentez? :))

    Il stiam pe unu’ care dadea 1 leu pentru fiecare comentariu ontopic postat pe blogurile A-listerilor. Sunt sigur ca mai exista astfel de persoane :))

    • #244

      punKreas » ideea e buna, doar ca eu deja ii fac reclama in header digitalsportului:) bine, as putea sa fac eu ce spui, si sa mut cate un euro din buzunarul stang in cel drept. si invers.

  90. #245

    Deci cum ar veni: “gata cu pleasca”. Pai si daca lumea, la fiecare comentariu, se apuca si scrie intre paranteze la sfarsit, in loc de punct? :D

  91. #247

    Foarte bună ideea, felicitări!

  92. #248

    Dojo e tipa care avea inainte un gravatar cu clovn? :))

  93. #249

    @Cetin, daca nu te grabeai ca fata mare la maritat sa-ti asmuti lighioanele pe mine, intelegeai ca 1. nu jignesc gratuit si 2. poate doream sa spun ceva prin asta. Si eventual puteai sa dai un email (ca-l stii) si sa ma intrebi “femeie, ce dracu’ vrei sa zici”. Ca nu te-am jignit si nu ti-am cacat covorul, asa cum se plang fanii tai.

    In loc de a discuta si eventual sa intelegi ce doream sa spun prin asta, ai preferat sa-ti bati joc de mine, sa-mi faci siturile mizerii si sa accepti ca orice comentator sa ma faca vaca si sa vina, vezi doamne, sa-mi dea o lectie, ca asa coaie au toti, ca, stiu linkul meu de 5 ani, dar nu au avut curaj sa spuna.

    Dar asa sunt toti viteji din fata monitoarelor.

    In 5 ani am primit o groaza de informatii despre voi. Am preluat o clienta de la tine, pe care ai facut-o in toate felurile, si am preferat sa-mi vad de treaba. Am sters constant mesaje in care tu, vali si altii sunteti facuti in toate felurile. Pentru ca mi se pare de rahat sa permiti asa ceva pe site. Si pentru ca am un mimim RESPECT fata de voi sa nu ii las pe ‘curajosi’ sa va loveasca pe situl meu, pentru ca le lipsesc coaiele sa o faca fata in fata, desi inca nu am inteles ce avem de impartit unii cu altii.

    Nu tu esti dezamagit, pentru ca nu mi-am schimbat cu nimic comportamentul, nu te-am injurat de mama, nu ti-am facut NIMIC. Am pus un comentariu pe care l-ai luat asa la gramada si te-ai grabit sa-ti bati joc de mine. Eu sunt dezamagita de o asemenea atitudine.

    Nu-i nimic, ca nu am nimic de pierdut din asta. Am pierdut oricum niscaiva timp cu toata tevatura asta, asa ca scrie alte articole, sa am cum sa-l calc pe jenel (ce nume predestinat) pe bombeuri, sau pe doamna Ingrid, pe care o luai la impins vagoane acum 2 ani si care dintr-o data e deranjata de persoana mea. :D

    • #250

      Nu sunt deranjata, sunt doar contrariata :) Daca ai perceput mesajul meu ca fiind urmarea vreunui “deranj”, nu pot face nimic in privinta asta :)

      PS: Arhi nu m-a luat la “impins vagoane” (ce ziceai de jigniri….?), e drept ca ne-am scos ochii, dar el a zis, eu am zis si – din moment ce inca-l citesc si comentez unde simt ca am ceva de spus – se numeste ca a fost o polemica onesta, din care a iesit fiecare cu aceleasi opinii cu care a intrat (lucru deloc rau, de altfel).

      PPS: zic sa-ti gasesti un obiectiv mai interesant decat acela de a ma “calca pe bombeuri” pe mine. Desigur, numai daca poti si nu te superi.

    • #251

      @dojo: daca erai mai inteligenta decat incerci sa demonstrezi ca esti, nu faceai atat tam-tam din acest subiect. Dar se pare ca e imposibil sa comentezi ceva fara sa faci referire la ce-ai facut/dres/mers/cules tu.

      Astept sa ma faci lighioana ca deh, orice parerea diferita de a ta, ma transforma automat in ustensila cuiva.

      PS: puneti inapoi gravatarul acela cand erai costumata in clovn. Te prinde mult mai bine acum ;)

    • #252

      Mno gata, relax. Iar incepi? De ce nu ai dat tu mail dn prima, daca tot stii asa de bine ce trebuia facut?

    • #253

      borgnet » nu, ea nu a putut, ea doar a dat cu cacat, dupa care a devenit jignita. si continua cu lamentarile, avand impresia ca mie chiar imi pasa de subtilitatile de gen

    • #254

      Bai, ia gata cu galagia. Hai sa fim oameni seriosi, ce dracu ? Arhi, vezi ca imi fac cont din ala la 4 euro si ma apuc sa vand epilatoare de la Emag. Batem palma, da?

    • #255

      danicorban » n-ai vreun elicopter de condus 20 000 de leghe sub mari?

    • #256

      @ Arhi, aia e treaba de fetite. Eu vreau sa fac ceva măreț aici.

  94. #257

    Uau, tarziu m-am mai trezit azi, am ratat tot realitisaul de pe bloguri, acum n-o sa se mai gaseasca nici un suflet de om care sa ma injure si pe mine pentru comentariul meu!

    Mie personal mi se falfaie de cine ce sistem baga, e blogul/site-ul omului. Si eu sunt sefa in casa mea, tai si spanzur pentru ca e casa mea. Dar reactia la ce a zis Ramona e putin cam… copilareasca? Da, ea nu e de acord cu ce faci tu aici. Asa, si? Asta e concurs de popularitate? Cautai aprobarea ei? Trebuie ea sa semneze vreun contract ceva ca sa ai tu voie sa-ti pui sistemul asta?

    Apoi care e faza cu toti comentatorii care scuipa unde arata Cetin? Se castiga un loc in sidebar daca suntem de acord cu Cetin? A pai de ce n-ati zis fratilor, ce nu mi-a dat si mie unul un mail, ca veneam si io sa o injur pe proasta de dojo…a ba nu, stai ca eu nu sunt genul care sa se prostitueze.

  95. #259

    Eu zic, ca nu este problema noastra metoda de monetizare aplicata de Arhi. Cat despre Dojo, eu cred ca este o femeie puternica ce a cladit un imperiu de pe vremea cand multi nu aveau net in casa.
    Hai sa nu aruncam cu cacat unii in altii!
    S-a plecat de la o replica simpla si s-a ajuns la milioane de interpretari.
    Nu apar pe nimeni dar la dracu va stiu pe toti, voi bloggerii, va urmaresc de ani de zile si stiu cum functionati, nu sticati ce ati cladit cu greu!

  96. #260

    freige,gata laba?

    • #261

      @ maximus, depinde cati stau la rand :)

    • #262

      si cat da la spaga…

    • #263

      @ Arhi, zice lumea ca fac ilegalitati..ia zi, cum am lasat linkul asta la Website ,cu titlul ” Si sa curga banu’ garla ” , la mesajul de mai sus, e legal, sau nu ?

  97. #264

    Ma dezamagesti cu plata asta, tu si zoso, va citesc de la inceputul internetului dar nu prea comentez, este locul vostru de joaca, oricum de o chestie sunt sigur, multi te spurca si acuma pentru chestia asta, unii fiind apropiati si ciudosi :). Asta e, tot o sa va citesc, succesuri.

  98. #265

    Sa vezi cand te apuci sa calculezi cat ai pierdut ca n-ai bagat chestia asta de mai demult :)

  99. #266

    Te citesc ‘din umbra’ de cativa ani – singurul blog la care revin constant.
    Imi fac placere atat articolele, cat si comentariile.
    Drept urmare, las acest prim comentariu sa sustin ideea unui baiat care a scris mai sus de a plati cei 4 euro fara sa vreau link (oricum nu am blog). Consider ca merita costul pentru content :)
    Felicitari pentru idee (desi nu mi se adreseaza), foarte inspirata!

    • #267

      Adina. » multumesc, sa stii ca, fara gluma, unele comentarii ca ale tale ma fac sa trec peste unele tampenii de aici si sa merg mai departe

    • #268

      Eu te-am ginit din prima ca esti un sufletist. Fara gluma.

  100. #269

    am spus ca nu mai comentez pe aici… da sa mor cati dobitoci care-si baga degetu-n cur si tipa ca ceri bani pe linkuri.

  101. #270

    Si acum unde-mi mai fac reclama la blogul pe care nu-l am?

  102. #271

    Te citesc de peste un an, din cand in cand am mai si comentat asa ca te voi mai citi si voi mai comenta … indiferent de link.