Scrisă de Joyanna

O legenda povestește de niste capre care pasteau pe o pajiste in podisul Etiopiei. Pastorul observa ca animalele erau sprintare si energice pina noaptea tirziu, in loc sa doarma, in special dupa ce rontaiau niste fructe mici, rosii si verzi dintr-un arbust pe care nu il cunostea. Crezind c-o fi Necuratul la mijloc, le-a cules și dus la o manastire din apropiere sa caute leac.

Abatele , cu mai mult how know decit pastorul, a luat fructele cu gindul ca si calugarilor le-ar fi folosit nitica energie noaptea, ca prea cadeau cu nasul in cartile de rugaciuni in timpul priveghiurilor. A incercat diverse experimente, fara sa obtina rezultatul dorit . Bolborosind de nervi, a aruncat fructele necunoscute pe foc.
Parfumul imprastiat de boabele arse l-a convins sa le scoata din nou si sa le amestece cu apa, obtinind astfel o infuzie pe care apoi calugarii au numit-o „băutura care nu te lasa sa dormi”.

Era prima qahwa al-bun, „vin de boabe”, care se va raspindi in lumea islamica . Prin 1500 au aparut cafenelele publice , unde oamenii se intilneau pentru a asculta musica, reprezentari de teatru, sa vorbeasca de viata si politica. Evident ca autoritatile nu le vedeau cu ochi buni, astfel incit a inceput o campanie de defaimare a cafelei, inclusiv cu amenintari de genul ” in ziua Judecatii de Apoi, cafegiii se vor prezenta dinaintea comisiei cu fata neagra !”

Din seria ” ale noastre sint mai gogonate decit ale lor” , marketarii cafelei au pus in circulatie o alta legenda , avind ca protagonist pe insusi profetul Mahomet : S-a intimplat ca era obosit, bolnav si cu moralul la pamint. Îl invoca pe Allah cerindu-i sa puna capat slabiciunii sale iar acesta i-l trimise pe arhanghelul Gabriel cu o bautura neagra ca piatra de la Mecca, cu gust decis , amar. Profetul a baut acea licoare si îndata si-a recapatat forțele, încît a învins 40 de soldati dusmani si a satisfacut 40 de femei intr-o singura zi… Ba chiar, cei mai zelosi se jurau ca ar fi fost vorba de virgine.
(Ce va minunati asa, voi n-ati vazut reclame cu rechini in Dimbovita? Pe barba alba a profetului!!!)

Tot palavragind, qahwa a ajuns in Turcia, cu numele de kahve, unde a capatat o importanta deosebita (o lege a stabilit ca daca un sot nu putea procura sotiei cantitatea dorita de cafea, aceasta putea cere divortul, fiind considerat motiv valabil ) apoi in Europa : caffè, cafè , coffee. Gasisem undeva ca in japoneza se spune “Koji” si in chineza “kafei guan”

O data ajuns in Europa, „vinul islamic” a întîmpinat protestele unor catolici convinsi ca era bautura diavolului, fiind produsa de arabi. S-au adresat papei Clement , care a cerut sa o guste, pentru a putea judeca. Verdictul pare ca a fost „E o bautura atit de delicioasa ca ar fi pacat sa se bucure de ea numai pagînii. O sa-l învingem pe Satana binecuvintind -o. ”

Dupa 1600 incet incet se deschid cafenele in marile orase : Venetia, Marsilia, Paris, Amsterdam, Brema. Viena ar avea o poveste particulara: se spune ca otomanii, infrinti de catre austrieci, au fugit lasind in urma citiva saci cu boabe de cafea. Au fost dati ca prada de razboi regelui polonez, care i-a dat , la rindul sau, unui oficial, iar acesta a deschis prima cafenea.

In Franta, la inceput, femeile nu aveau voie sa bea cafea, crezindu-se ca ar provoca avortul. Cind s-au lamurit ca nu era adevarat, a ramas oricum un fapt scandalos ca o doamna sa bea cafea ( ceva de genul femeii care fuma cu nonsalanta pe vremea bunicilor noastre) La Londra in schimb au organizat „Petitia femeilor impotriva cafelei”, pentru ca barbatii petreceau prea mult timp in cafenele, transformindu-se din „onesti cetateni britanici” in „cadavre inutile”.

In istoria noastra, primul care a baut cafea a fost logofatul Ioan Tautu, trimis in misiune diplomatica la Constantinopol. Intre salamalecurile prevazute de protocol, cafeaua era preferata Marelui Vizir. Oaspetele moldovean nu cunostea acea bautura. Vazind ca Vizirul pregeta sa guste primul (probabil astepta sa se raceasca), hotari sa ia el initiativa. Ridica ceasca, rosti o urare de viata lunga pentru sultan, apoi dadu cafeaua pe git, toata dintr-o suflare, ca de dusca. Lichidul era fierbinte dar logofatul se prefacu ca nu simte nimic si ca sa ascunda durerea pricinuita de arsura, striga cu voce puternica „Traiasca Împăratul si Vizirul!”