Înlocuitorul iMacului

setup-arhi

Aseară am măritat iMacul. Recunosc spășit că am simțit și încă simt o strângere de inimă. Îl folosesc foloseam de 4 ani și ceva, devenise o extensie a mea aproape. În fine, fuse și se duse, sper că noul proprietar se va bucura de el așa cum am făcut-o și eu.

Cu ce l-am înlocuit?
Cu laptopul, că și-așa făcea praf degeaba prin casă. Oricum e o configurație foarte bună, prin urmare nu am nevoie de nici un fel de alt PC. Mai ales că nu sunt gamer, nu folosesc decât programe de prelucrare grafică și text. Închis capacul, băgat sub tv, nici nu știu că e acolo, nu scoate un sunet.

Maus am găsit ieri la Media Galaxy o super mișto reducere, un Logitech Marathon M705, la doar 120 de lei. Adevărat, nu se compară cu Magic Mausul de la Apple, dar aia e, suișuri și coborâșuri. Tastatura este Rapoo, de care m-am absolut îndrăgostit, slim și silent, la fel ca cea de la iMac.

Am mai luat un HUB usb, pentru că laptopul nu are decât 3, din care 2 le ocup cu emițătoarele de la tastatură și maus, alt mare downgrade față de iMac.

Ca monitor folosesc un TV LG de 106 cm, cu care, în sfârșit, pot vedea și eu o rezoluție de 1900.

În dreapta, pe trepied, se ede webcamul cu care fac Live-ul. E o pocnitoare de la Microsoft, să-mi fie cu iertare, dar cred că și un Nokia3110 are rezoluție mai bună. În fine, nu mi s-a părut foarte important și, de altfel, fără să primesc recomandare, nu mai cumpăr așa ceva, pentru că, după cum se vede, nu nimeresc ce trebuie.

Cam atât, cu asta mă laud.*

105 comentarii

  1. Si sticluta cu propolis :)

    0

  2. #7

    cu monitorul asta mic nu mai ai nevoie de ochelari si/sau lentile

    0

    • #8

      Cand o sa folosesasca laptopul o sa i se para ca se uita la cuptorul cu microunde

      0

  3. #9

    Stii ca magic mouse merge si pe windows. La fel ai keyboardul de apple.

    0

    • #10

      mausul m-ar fi interesat pana sa il vand, nu am reusit sa il conectez. acum nu mai conteaza. tastatura nu voiam, ca are keyurile diferite si OCD-ul nu ma lasa.

  4. #11

    Da’ nu e nașpa să treci la Windows?

    0

    • Da, windows e naspa incearca ubuntu, e altceva, mult mai bun si mai geeky :)) .

      0

    • #13

      oarecum, da

    • #14

      Ubuntu? Serios???

      0

    • Ubuntu rules! E gratis si foarte potent daca nu esti obisnuit cu el pare mai spartan la prima vedere insa e destul de docil daca esti familiarizat cu terminalul. Plus ca ca vine si cu suport gratis cat si platit.
      O minunatie de linux.

      0

    • #16

      @tim, te-o platit astia de la mocosoft sa faci reclama proasta la linux?

      0

    • Iti dai cu seama…
      Eh, linuxul nu e pentru userul obisnuit e un pic mai pentru avansati. Nu stiu pe cati dintre voi ii tine sa aiba ubuntu utilizat zi de zi fara mura in gura gen: windows or mac os .

      0

    • Fraților, așa e cum spune Tim. El știe.
      Nu cu multă vreme ne demonstra că e expert în avioane, acum ne demonstrează că e frate cu dl. Torvalds, și ” familia Linux ” o are la degetul mic.
      Dacă cumulăm și faptul că pretinde că are origini misterioase parcă seamănă cu o personalitate a nației române : http://niels.schnecker.ro/#!/splash-page
      ps.
      Sau o fi chiar el incognito ?

      0

    • #19

      Tim, dupa ce mai cresti, o sa-ti dai seama ca Ubuntu e doar pentru baietei.

      http://freebsd-image-gallery.netcode.pl/_daemonette/freebsd-based-hosting.jpg

      0

    • #20

      Priceput Tim al nostru, tot știe. Zici că e Monica Tatoiu. Cum spune cineva ceva, cum are o părere. Complet irelevantă, dar are

      0

  5. #21

    Misto laptopul (comentariu a la Tim) :D

    0

    • #22

      „foarte tare!”

    • #23

      „Am avut şi eu odată laptop.”

      0

    • eu nu am laptopu’ asta dar daca l-as, avea as putea spune ca il am

      0

    • #25

      Nu uita sa precizezi ca nu esti roman si ca ai IQ de geniu. Multumesc.

      0

    • #26

      Ba, da’ rai sunteti bai… Ma dezic de asemenea acte de rautacisme…

      0

    • #27

      asa ceva…

    • Frumoase printesele!

      0

    • De aia nu ploua

      0

    • Am fost provocat sa imi dezvalui anumite insusiri d’ale mele. Nu se va mai repeta :)) … vad ca unii au sechele din cauza asta. :D .
      Totusi asta cu nu sunt roman cred ca e o calitate in sine, zic… numai daca ma gandesc la cum arata tarisoara si cum sunt romanii in genere … :D .

      0

    • #31

      va arde tim ca la Plevna:))

    • Tim, eu mereu te-am sustinut!

      0

    • Am experienta in ”sustinatori”, am o exprimare mai unica si d’aia imi atrag oprobiu, sunt total diferit de punctele de vedere ale majoritatii si d’aia se mai supara unul si altul. Chiar daca as fi mai slab in riposte verbale nu insemana ca ei sunt mai mobilati la mansarda, pur si simplu mai m-am intalnit cu hateri de acest gen… si mi-e greu sa le raspund… ca sunt cam multi.
      @ w , am vazut… you are the best :D

      0

    • #34

      @W: Vai de hernia ta!

      0

    • eu am doua ! :)

      0

    • @ Tim
      Aniela, tu ești ?

      0

    • tim e poetul de pe TNR

      0

    • #38

      Tim, esti aproape de performanta de a avea un comentariu neutru! Adica cu numarul de plusuri si minusuri egale, zic. Sa fie asta momentul in care se rastoarna situatia? Vei deveni coerent si la subiect, eventual amuzant, de acum incolo?! Nimeni va sti, pentru ca iti voi da un minus imediat :(

      0

    • #39

      Je suis Tim :D

      0

  6. #40

    Boss, ce monitor e cel din poza, ca nu prea seamana cu cel din link. Zi-mi, te rog, modelul, poate te scap de el. Ii caut pereche la al meu de vreo trei ani.

    0

    • #41

      pai de ce sa ma scapi de el, sunt multumit de televizor, nu am de ce sa il vand:)))))

    • #42

      E TV sau monitor? De fapt se numeste Flatron E2370?

      0

    • E TV cu HDMI. Am luat si eu zilele astea unu asemanator lui al batran, ca celui vechi i se arsesera lampile. A vrut ceva de 10 milioane. 80 cm diagonala, cam asa…

      0

  7. #44

    Hartia igienica e pentru cacare spontana?

    0

    • #45

      stii cum e, daca iti vine, iti vine

    • :)) hartie igienica langa calculator….one might suspect it’s other use:

      0

    • #47

      pentru cine a vazut episodul South Park World of Warcraft nu e nimic suspect

      0

    • #48

      Oricum e foarte tare sa-ti instalezi birou cu calculator in fata wc-ului.

      0

    • „de-l chemi sau de nu-l chemi, el sau vine sau nu vine”. e bine sa ai hartie igienica la indemana.

      0

    • #50

      *birou cu cacator in fata PC-ului

      0

  8. Rapoo astea parca erau si prin Auchan. ma tenta sa iau una pt tv mai ales ca avea si trackpad in dreapta. referitor la offtopic-urile din camera… imi plac „servetelele” de sters nasul.

    0

  9. #53

    Vad ca incerci sa te obisnuiesti si cu ecranul albastru…

    0

  10. #54

    Sa inteleg ca ai un birou pe care tii tastatura si mouse si o alta masuta in spatele biroului pe care sta TV-ul? Si OCD-ul nu zice nimic?

    0

  11. #56

    Degetul l-ai schimbat pe cablul ăla USB?

    0

  12. #57

    Ce windows e ala? 95?

    0

  13. #61

    am avut si eu o tastatura rapoo nu stiu cum iti place, eu i-am dat retur instant, e minuscula

    0

    • #62

      da, pentru ca ai modelul mini. asta a mea e o tastatura normala, MARE

  14. #63

    era ok sa folosesti o tastatura tot de la Logitech si sa o imperechezi cu acelasi usb pe care il ai la mouse si in felul asta nu mai te interesa hub-ul. dar pana la urma e bun si ala pentru alte cele ! PS : si eu am un M705 ;)

    0

    • #64

      foarte foarte misto maus. si butonul de back e bestial

    • #65

      BF Emag http://scr.hu/0rr4/e2qpv 1 bulion` :))

      0

    • #66

      weeeell…:)

    • #67

      Butonul de back e de zece ani (cel putin) in lumea celor care folosesc PC-uri, nu Mac-uri ;)

      0

    • #68

      ma refer la butonul de back de pe mausul meu. la mac nu exista buton de back pe maus

    • #69

      >>la mac nu exista buton de back pe maus
      Exact asta am zis si eu, mausi cu mai mult de 3 butoane exista de aniiiiiii de zile. Daca nu ma inseala memoria primul maus care arata cam ca ala de care zici tu l-am avut prin 2005 :)

      0

    • #70

      eu nu am laudat windows. am spus doar ca am luat foarte ieftin un maus care nu ma asteptam sa aiba functii de genul asta.

    • #71

      E ok, nici un utilizator de mac nu se asteapta sa existe chestii in afara microuniversului apple :)

      0

    • #72

      incerci incontinuu sa transformi discutia intr-o mizerie apple vs windows, desi eu ti-am explicat ca nu despre asta era vorba, ci doar despre un maus ieftin. te excita ideea sau care e faza?

    • #73

      Mai trollam si noi, buhuhu, sufletul petrecerii ce esti!

      0

    • #74

      iarta-ma, tocmai m-am desprins de la o discutie de asta si am parul cret…

    • #75

      Radu, daca tot te roade, poti pune acest mouse la Mac si ai si buton de back. Nu e obligatoriu sa ai mouse Apple. De fapt merge orice mouse USB/Bluetooth.

      0

  15. #76

    O cameră web ieftină și foarte bună este Logitech C905, o folosesc de 4 ani fără nicio problemă.

    0

  16. #77

    bossule, am 2 fete bune de videochat. nu bate, nu troncane, acum sunt aduse din germania. face tot ce le zici. le iei la tine la videochat?

    acum serios, te-au inspirat moldovencele din biblioteca? :)))

    0

    • Fete care nu troncane??dude, marry them:))

      0

    • #79

      toate trăncăne, doar ca astea-s piese bune, marfă nemteasca, nu troncăne

      0

    • Diferenta fata de masini ar fi ca fetele care nu-s rulate troncane mai mult de obicei

      0

    • #81

      Important e sa fie rulate doar in Germania, pe autostrada. Restul e curvasarie.

      0

  17. #82

    cine a facut poza? e suspecta lipsa degetului.
    se considera poza fotosopata

    0

  18. cam asa ceva folosesc si eu; tare curios sunt daca nu te enerveaza cand trebuie sa pornesti laptopul, sa tot deschizi clapa aia sa-i dai drumul ?…

    0

    • #85

      nu, ca laptopul meu stie sleep si pornire la miscare de maus

    • hm, si-al meu stie sleep, dar nu stie wake up la miscarea mous-ului sau o tasta atinsa; e vreo setare care se poate face, sau e ceva din nascarea lui? ma poti ajuta cu vreo idee?

      0

    • #87

      nu am facut nimic in plus, nici nu ma asteptam sa o faca. i-am dat pur si simplu sleep si a doua zi a pornit, cand am dat click pe maus

  19. #88

    Ca să scapi de nevoia de usb-uri în plus puteai opta pentru un mouse/tastatura cu conectare bluetooth

    0

  20. #90

    Nu stiu de ce zici tu ca poti „in sfarsit” sa folosesti „rezolutia de 1900” cand iMac-ul are aceeasi rezolutie nativa ca si LG-ul despre care povestesti: 1920×1080. Din punctul de vedere al calitatii imaginii ai facut cu siguranta un pas inapoi de la IPS…
    Bine, televizorul pe care il folosesti tu este diferit de cel din link, dar ma gandesc ca au caracteristici similare din moment ce provin de la acelasi producator si au aceeasi diagonala.

    0

    • #91

      m-am exprimat gresit. „pe laptop”

    • #92

      Janel, LG sunt printre cei care au dezvoltat tehnologia IPS si sunt cei care furnizeaza panouri IPS pentru iMac-uri. Sunt 99% sigur ca televizorul din imagine este unul cu panou IPS.

      0

    • #93

      poti fi 100%

  21. #94

    Am înțeles. Părea ca ai dat iMac-ul din cauza rezolutiei.

    0

    • #95

      a, o pla, e cel mai frumos ecran pe care l-am avut vreodata, nici nu se compara imaginea de pe imac cu ce am acum sau cu ce am avut vreodata

  22. #96

    am dat si eu click pe „reducere” ca sa vad ce maus ti-ai luat si cand colo ma duce la anvelope de la emag.
    Sa-mi fie invatatura de minte sa nu mai dau click pe link-urile din text…

    0

  23. Exista sanse sa se incalzeasca mai tare avand capacul inchis. Sa verifici asta. :)

    0

  24. #100

    Nu-ti obosesc ochii mai repede daca citesti pe televizor? Nu ma pricep, dar eu pot citi o zi intreaga pe monitor fara sa ma doara ochii, dar daca ma joc cateva ore pe o consola deja imi obosesc. Si asta incercat pe mai multe TV-uri. Posibil sa fi nimerit televizoarele care nu trebuie sau sa fie o treaba psihologica.. :) Poate e din cauza FPS-ului? Ai observat vreo diferenta TV vs monitor in acest sens?

    0

    • #101

      ieri m-au durut putin ochii. am dat televizorul mai in spate. nu stiu la mac cum era, din pacate televizorul are refreshul de 60. ceea ce e putin si probabil de aia. oricum, e o solutie temporara, pana ma gandesc eu la ceva supercalifragilistiexpialidoushan

  25. Ca mandru posesor de iMac uzat de Arhi, ma declar uimit ca mi l-a dat cu tot cu monitor!!! ce om, dom’le!!

    0

  26. Esti printre putinele specimene care renunta la OS X in favoarea Windows :)))

    0

  27. #105

    Eu nu inteleg un lucru: folosesc monitor Samsung de 24″ care suporta fara probleme rezolutie de 1080P. Si nu trebuie sa-l tin la 2 m de mine sa pot vedea. Personal as fi preferat 2 ecrane in loc de 40″.

    0

Citește și...

Pentru că știm cât de greu este să sincronizezi timpul tău cu cel al copilului și pentru a te elibera de grija transportului celui mic, am creat KidsCab, un serviciu special la care poți apela pentru transportul copilului de acasă la școală, de la școală către casă sau către after school. Șoferii […]

Circulă chestia asta pe facebook, de la URS-PLUS, legat de votul din diaspora. Și nu e rău, dacă statul român nu face nimic pentru informarea cetățenilor săi, facem noi. Și, din ce mailuri am mai primit și mi-au făcut inima cât china, facem bine. Doar că, din ce am citit noi, din feedbackul […]

Ca în fiecare an, am plecat, exultând de fericire, să cumpăr, din nou, de toate pentru toți copiii, pentru că știi tati, ghiozdanul cu care am terminat anul trecut, vechi deja de vreo 5 luni, nu mai e ceea ce trebuie, da? Și nici penarul și nici nimic. Așa că avem, desigur, ghiozdan […]