alcoolici anonimi

Mă uitam aseară la Bones și, ca în fiecare serial american, există și o fază în care eroul principal are o adicție grea. În acest caz, jocurile de noroc, deși e cumva irelevant, pentru că scenariul e la fel atunci când e vorba de orice înseamnă o oarecare dependență. Droguri, tutun, alcool, la americani pentru oricare din ele există o asociație numită Alcoolici Anonimi, Gambleri Anonimi etc, care are ca scop principal scăparea subiectului de dependență.

Problema mea, ca tip care a băut ceva la viața lui și nu, nu mă laud, deși există martori inclusiv printre cititorii din online, este că mi se pare mult brea brutală această abordare care presupune renunțarea completă la, și aici mă refer doar acolo unde am eu experiență, alcool. De fapt, nu doar alcool, că m-am lăsat și de fumat. Dar să zicem alcool.

La Alcoolicii Anonimi, alcoolul e dușmanul, alcoolul e moartea. Cipuri care te răsplătesc periodic, la lună sau an, de când nu ai mai pus gura pe alcool. Reuniuni unde se vorbește non stop despre cât de grav este să bei și cum alcoolul e moarte. Tipi care când aud de alcool devin brusc gravi și refuză până și contactul vizual cu așa ceva.

ARE YOU FUCKING KIDDING ME?
Am consumat, în viață, fără să exagerez, tone de produse ce conțin alcool. De orice fel. Și da, tone e un cuvânt okei, am 41 de ani, am consumat, mai rar sau mai des, de pe la 16 ani. Da, desigur, aș greși să afirm că nu am fost dependent, la un moment al vieții mele, de alcool. Am reușit să trec prin armată datorită minunatei cutii de vodkă polar sau a și mai minunatei sticle de săniuța. Am trecut printr-o căsnicie datorită berii și vinului :mrgreen: Mi-am ars neuronii când mi-a fost greu, ca să pot uita, tot cu ajutorul diferitelor branduri de alcoale, funcție de potența mea financiară.

Dar când am decis că e cazul SĂ NU MAI BEAU, nu am mai băut. Punct. Și nu că nu am mai băut la modul alcoolicii anonimi, piei satană, alcoolule ce îmi distrugi tu viața în cel mai groaznic mod. Pur și simplu am renunțat să beau în cantități industriale. Și am renunțat să beau în casă sau să îmi cumpăr mie alcool, sub orice formă. Asta nu înseamnă însă că, peste noapte, m-am prostit.

Adică am putut să beau un pahar de bere cu prietenii, fără să îmi fie frică de faptul că de la un pahar o să ajung la 20 de sticle. Am fost la petreceri, am băut o șampanie sau un vin, am mâncat ceva și am plecat acasă, pe picioarele mele, eventual la volan, pentru că ai voie să conduci așa, conform noului cod rutier.

Ideea mea de fapt e alta.
Că renunțarea la o adicție ține strict de tine și de voința ta. Dacă tu VREI să nu mai lași o substanță să îți afecteze viața, nu ai nevoie de cipuri care să îți aducă aminte de asta, nu ai nevoie de discursuri despre efectele alcoolului, care să te înfricoșeze, nu ai nevoie să nu mai vezi alcool în fața ochilor, ca nu cumva, doamne ferește să o iei de la capăt.

Sau poate e greșit spus voința ta, pentru că noi, oamenii avem tendința de a ne autodistruge, indiferent de ce ne spun ceilalți. Câți dintre voi ați renunțat la fumat pentru că ați văzut poza cu cancerul la gât al mortului acela de pe pachetul de țigări? Probabil niciunul. Iar dacă ai renunțat tu și vrei să ne anunți, lasă, mai bine nu, vom crede că ești un papagal care se ghidează după reclame televizate.

Cred că cel mai mult ține de nevoia ta de a le face bine și de a fi alături de cei ce îți sunt dragi. Te lași de fumat pentru copii și familie, te lași de alcool ca să nu le fie rușine copiilor că tatăl lor e pișat pe el în vreun șanț, te lași de droguri ca să nu îți mai facă familia foamea. Probabil copiii, familia, iubirea sunt cel mai tare potențator de voință pe care îl poți obține din sursă externă.

PS: Dacă ai decis că de la 1 ianuarie te lași de fumat/băut sau te vei duce la sală, am o veste proastă pentru tine. Nu o vei face.