Acum vreo 10 ani începuse să mă mănânce în hemoroizi să joc poker. Începusem cu Zynga și alte chestii de pe net, unde eram, nu-i așa, imbatabil, ajunsesem să mă plictisesc să mă joc pe jetoane gratis. Am jucat și niște multe partide în real life, la masă, unde iarăși, am câștigat de foarte multe ori, mă simțeam bine, bun, bazat etc

Normal, pasul următor a fost să îmi instalez un joc de poker real, nu mai știu de la cine, să îl încarc cu 10 dolari și să trec la cucerirea lumii.

Long story short, am pierdut toți banii în cel mai scurt timp. Oamenii aceia, și nu mă refer la niște ninja în domeniu, că jucam pe 25 de cenți deschiderea, jucau cu totul altfel decât eram eu în stare să joc. Pur și simplu îmi citeau toate mișcările și cărțile fără nici cel mai mic efort.

Și am realizat că nu e de mine, am închis, am șters jocul din PC și mi-am văzut de treabă, nu am mai jucat, cred, niciodată, pur și simplu mi-au șters cu așa zisa mea pasiune pe jos de nu mi-a mai trebuit niciodată.

Mi-am adus aminte de asta urmărind clipul acesta cu Daniel Negreanu, campionul mondial la poker. Cel puțin așa știam eu că e, nu am mai verificat și mi-e lene să o fac. Mi se pare absolut incredibil cum poate citi, după miză și limbajul trupului, ce cărți pot avea adversarii. Cred că jumătate din timpul de pregătire în acest sport și l-a dedicat studiului corpului omenesc și limbajului său mut.