Sorin Tudor, care face internshipul acela despre care vă povesteam, m-a întrebat, pentru acel internship, ce reprezintă pentru mine centenarul.

Nimic. Suntem o adunatura de oameni care, intamplator, vorbesc aceeasi limba, dar care sunt nai segregati ca niciodata pe criteriul geografic. Ardealului ii pute de tot, moldovenii sunt alcoolici, oltenii sunt hoți si toti se urasc si, ce e mai rau, se evalueaza pe criteriul geografiei. Fara sa mai vorbim de faptul ca toti urasc ungurii si pe toti ceilalti care impart aceste teritoriu. Desigur, in secret, dar e suficient sa ai o opinie care contravine curentului popular si brusc devii un turc/tatar/neamț împuțit care ar trebui sa plece in tara lui.
Asa ca nu, centenarul nu reprezinta nimic pentru mine.

Acesta e răspunsul scurt dat de mine. Desigur, poate fi dezvoltat. Toți îi detestăm pe toți, suntem ca niște zei fracționari în fracțiunea noastră de bulă, nu avem niciun fel de capacitate de discuție, totul este alb și negru.

În general, se vehiculează non stop acea MÂNDRIE DE A FI ROMÂN. Pentru ce aș fi mândru că sunt român? Pentru că a inventat Petrache Poenaru stiloul? Sau pentru că Mihai ne-a vândut rușilor și am avut zeci de ani de comunistoizare care a distrus și ultima fărâmă de bun simț din noi? Pentru că a inventat coandă efectul său sau pentru perioada fanariotă? Pot înțelege mândria americanilor, de exemplu.

Dar eu, ca român, de ce să fiu mândru? Că am avut ghinionul fantastic de a mă naște în această zonă geografică și nu, măcar, în bulgaria, dacă nu în UK?
Să fim serioși.