Ce înseamnă pentru tine să îți iubești femeia?

Acum mulți ani, lucram pentru o firmă de IT, întindeam cabluri și alte prostii de astea care fac rețele de calculatoare. Era o firmă mică, de apartament, la propriu apartament, ocupa un apartament mare pe Brezoianu, iar cel mai interesant lucru la ea era contabila, de care îmi plăcea în cel mai mare secret, pentru că era măritată. Și cancer survivor, dar asta o făcea doar mai de admirat.

Anyway.
Unuia din cei doi owneri i-a născut nevasta o fetiță. Fericire maximă, toată lumea în delir, whiskeane și cola turnate în cap (nu râdeți, prin anii 2000 erau uber scumpe, și una, și alta), bravo bă, alea.

După care, seara, au adus o gașcă de prostituate. Nu, serios, e 100% adevărat și, din cei ce citesc aici, există o mână de oameni care pot confirma. Tipul a sărbătorit nașterea fiicei sale dând la buci, toată noaptea, unui grup de tipe. Și nu doar el, că doar a făcut cinste la toată firma. Oameni cu familii și copii acasă, care afirmă răspicat că își iubesc soțiile, familia și că nu se amestecă una cu cealaltă.

Altă dată, mă împrietenesc cu un tip din online. Băiat fin, tot ce trebuie, căsătorit cu o tipă foarte frumoasă și inteligentă. Într-o dimineață, ieșim la cafea, discutăm despre diverse, chiar ne simțeam foarte bine împreună, o chimie foarte bună. După care mă invită seara la el, la un joc de poker, unde o să vină și niște fete, să ne mai relaxăm și noi. Iar la afirmația mea că nu îmi înșel femeia, am primit o exclamație de uimire. Păi sunt târfe, nu o înșeli!

Serios, am eu o problemă și nu înțeleg cum vine chestia asta cu înșelatul? Adică, dacă să mergi la curve nu e înșelat, înseamnă că ați accepta și reciproca din partea femeilor voastre?

Chiar sunt curios.

Dacă îți place ce scriu pe aici poți să îți arăți susținerea cu 3 dolari

105 comentarii

  1. #1

    te rog frumos să precizezi că târfele din prima povestire erau angajatele domnului, care avea și ceva site-uri erotice :D

    Thumb up 0
  2. Tehnic vorbind nu mergi la curve, vin ele la tine.

    Revenind la intrebare, tot inselat se cheama.

    Thumb up 0
  3. Din aceiasi categorie : petrecerea burlacilor, finalizare un bar > 18.

    Am fost singurul prost care nu s-a dus sex sub forma de masaj (nici macar nu eram casatorit, dar eram cu aceiasi fata cu care am un copil acuma) restul s-au bagat. Inclusiv mirele. Acelasi motiv, ca e ok, sunt curve.

    Thumb up 0
  4. #13

    „Tu ești singura/ul femeie/bărbat pe care o/îl iubesc”
    În cazul în care această afirmație nu este adevărată, se consideră înșelăciune.
    Ai auzit tu pe cineva zicînd „Tu ești singura/ul femeie/bărbat cu care mă tuf”?

    Thumb up 0
  5. #14

    pe mine m-au îngrețoșat întotdeauna infecții însurați (cu copii sau fără, nu contează, toți ajunșii de prin firme practică asta) care se dau la colegele de muncă și dacă sunt refuzați se răzbună, chiar dacă ei fut prostituate săptămânal, ca hobby (nu cred că nevestele de-acasă nu știu ce fac ei, frate ar cum să stai cu infectul în casă, cum să riști cancer cervical de la vreun hpv luat de la vreo prostituată? – în cel mai bun caz- că, nah, la rromâni prezervativele sunt opționale)

    Thumb up 0
    • Normal si anal sunt totdeaunea protejate. Doar oralul este in functie de igiena.

      Thumb up 0
    • #16

      Un cunoscător al forumurilor de specialitate..

      Thumb up 1
    • #17

      @Paul: un fin connaissuer.

      Thumb up 0
    • #18

      pentru schimbul de hpv (și cine știe ce alte vegetații mai deține aia, despre care încă nu se știe cum acționează, chlamydia par examplă) este suficient să te atingi de pielea infectată (dacă te joci avionașe cu țâțele ăleia, te infectezi și tu, și poate tu nu faci cancer genital cum meriți, dar familia ta va prelua și ea tulpinile care se vor manifesta în funcție de imunitatea organismului lor, enjoy și la mai mare!) – cu alte cuvinte prezervativul te apără „decât” de sida, restul e problema ta

      Thumb up 0
    • #19

      tuin pix a facut educatie sexuala la biserica. Fun fact , exista peste 100 de tulpini de HPV, din care doar 40 sunt transmisibile sexual si doar vreo 8 cunoscute pentru producerea cancerului cervical. Practic poti lua HPV dand mana cu cineva. Nu zic ca mersul la prostituate e ceva ok, but know your facts si nu mai imprastiati chestii pseudo-panicarde in lume.

      Thumb up 1
    • #20

      nu sunt 8, sunt 12 (și probabil că pe măsură ce avansează cercetările se vor mai descoperi și alte relații cu alte vegetații), iar din alea 12 cele care provoacă cancer sunt în principal negii genitali, deci know your facts înainte să presupui că dacă dai mâna cu cineva iei hpv și faci cancer – apropo, cancerele orale/gât sunt declanșate și de hpv-uri :D

      Thumb up 0
    • #21

      Nu , amice, tu ai sustinut ca daca ii atingi sanii te infectezi si faci cancer tu sau familia. Si eu ti-am spus ca sunt 100 de forme de HPV din care doar cateva cauzeaza cancer, iar asta luat de pe sanii cuiva ( genial exemplu, btw) nu cauzeaza cancer. La fel cu ala luat cand dai mana cu cineva. Dar ma bucur ca ai cautat pe google ca sunt 12 si nu 8 , pari in stadiul in care un pic de cultura generala nu iti strica ;)

      Thumb up 0
    • @tuin pix, eu stiam ca tocmai tulpinile care dau negi nu sunt cancerigene…restul, care nu dau niciun fel se simptom (vizibil, ca negii) sunt cele periculoase, de aceea se si diagnosticheaza tarziu si se moare (bine, asta si pentru ca femeile n-ar face si ele un Papanicolau macar o data pe an, ca ocupate, ca rusine, ca ce-mi trebuie mie, etc).

      Pe de alta parte, as vrea sa te anunt ca nu doar curvele au HPV. De fapt, nu prea e un virus specific curvasaraiei, ci e specific cam pentru toata lumea. Sau hai, ca sa nu bag panica in oameni, cica vreo 70% din femeile active sexual sunt sau au fost infectate la un moment dat cu HPV. Pentru mine, asta e „toata lumea”. Pentru ca sincer, daca vrei sa te feresti de HPV, n-ai decat 2 variante: ai o relatie monogama cu o persoana care a fost virgina (si nici atunci nu e sigur ca nu e infectata) sau ii faci genotiparea viitorului partener INAINTE de a face sex si pastrezi structura monogama a relatiei cat s-o putea.

      Ce incerc sa zic e ca si o femeie care a avut un singur partener poate sa fie infectata cu HPV. Pentru ca el la randul lui a avut alte partenere. Nici macar nu trebuie sa fi fost la curve. Pur si simplu o fi facut fara prezervativ, si asta se practica, n-ai ce-i face. A, ca sansele de infectare cresc cu cat ai mai multi parteneri? Desigur. De fapt, e mai nasolica pentru ca iei tot felul de tulpini. Poate ca organismul lupta cu aia luata de la Gigel, dar mai vine si aia de la Viorel, si aia de la Ionica si uite asa macar una din astea va fi cancerigena (am vazut femei disperate cu vreo 3-4 tulpini cancerigene) si mai greu scapi de ele (gen, niciodata. Vroiam sa spun de fapt: mai greu scapi de cancer).

      Thumb up 0
    • #23

      @iulia nu am nevoie să caut în gugl la câte articole științifice despre cancere citesc săptămânal, mă bucur că ai înțeles în dungă fiindcă erai mai ocupată să demonstrezi că eu cred că secsu’ e de la dracu’, așa că reia informația: tulpinile de hpv care provoacă cancere sunt cele care dau negii genitali, adică secsuțul și orăluțul nu sunt de la diavolul, dar nah, te pot infecta cu chestii (și astea sunt cele despre care știm, ce-o mai fi de nu știm, chiar nu știm), dacă tu crezi că riscul de a te infecta e neglijabil la o prostituată care are mai multe șanse de a întâlni tulpinile prin natura activității, e alegerea ta, oricum nu înțeleg de unde inflamarea, prima mea idee era despre cei care se răzbună pe alea care îi refuză, chiar dacă au acces la sex și acasă și în deplasare, futaiul cu infecții era doar sarea și piperul, nu felul principal

      Thumb up 0
    • #24

      @IQ nu ai spus nimic din ceea ce nu am spus și eu, în rromânia se moare pe capete de cancer de col uterin și nu e o întâmplare, de fapt cancerul uterin e pe primul loc la mortalitate în rândul femeilor, nici ei, nici ele nu se protejează, igiena e opțională, în schimb aroganța și superioritatea sunt maxime, să nu cumva să le spui idioților că se îmbolnăvesc și că ei sunt parte a problemei, că te iau în furci și te trimit la besearecă să cânți un acatist

      Thumb up 0
    • @tuin pix, hai sa nu fim mai catolici decat Papa. Sex neprotejat se face oriunde in lumea asta, nu suntem noi mai cu motz. Si de HPV e plin peste tot (gandeste-te daca englezoaicele sunt pline de chlamydia si gonoree, care sunt vizibile, apai cat HPV or avea?). De ce se moare la noi de cancer uterin? Simplu. Pentru ca e diagnosticat tarziu. De ce? Pentru ca femeile nu merg la doctor, nici macar pentru controlul anual. Daca ar merge, s-ar rezolva problema din timp, chiar inainte sa se instaleze cancerul. Asta e diferenta dintre noi si cei de-afara. Poate ca nici ei nu merg la doctor, dar acolo se face screening, iti vine scrisoare acasa sa mergi la clinica, unde iti face testul HPV pe gratis. La noi genotiparea e 400-500 lei. Pai cam cata lume crezi ca isi permite sa-l faca, gen, cand intra intr-o noua relatie, asa cum ar fi civilizat?

      Inca o chestie. Tulpinile care dau negi genitali NU sunt cancerigene. Nu stiu de unde e confuzia asta in capul tau si tot insisti cu ea.

      Thumb up 0
  6. #26

    Indiferent cum o iei sau cum o dai, tot inselat se cheama.

    Thumb up 0
  7. O cola rece si o curvă la băiatu vine!

    Thumb up 0
  8. #29

    :))) misto faza. Am avut aceeasi discutie cu un fost amic, avea fetis la sex oral (sa i se faca, de catre fete platite). 2 copii acasa, nevasta frumusica si desteapta. L-am intrebat de ce inseala, la care omul a raspuns senin ca cum sa faca asa ceva cu nevasta, cu gura aia pupa copii!

    Thumb up 0
    • stiu un tip care a pus-o pe nevasta-sa sa nasca prin cezariana, ca sa poata pupa copiii, ca el nu pune gura pe ceva ce a trecut prin pizda ei

    • ce ma???

      Thumb up 0
    • nojoke, un vecin din vitan, de la scara 3. are 2 fetite

    • #33

      Eu credeam ca numai femeile gandesc asa:)))

      Thumb up 0
    • #34

      Gizas, asta de care zici e campion!! Nu inteleg cum de nu l-a spintecat nevasta-sa cu tarnacopul. Am ajuns in 2018 cu specimene d-astea…

      Thumb up 0
    • #35

      @Chachal
      Ai urmărit Sopranos, este ? Sau amicul tău. Ăsta a fost la un moment dat răspunsul lui Tony, la o întrebare identică

      Thumb up 0
    • #36

      Sa-mi bag cucu…

      Thumb up 0
    • #37

      @Ovidiu
      sau comedia aia cu robert de niro mafiot, exact expresia asta. Cred ca Chachal confunda viata cu filmul.

      Thumb up 0
    • #38

      Saracu, inseamna ca nici n-a primit vreodata un blowjob.

      Thumb up 0
    • Eu nu pricep cum de nevasta-sa a stat in casnicia aia fara sex oral si a mai facut si un copil, semn ca-i merge bine si va mai sta ceva timp.

      Thumb up 1
  9. #40

    Eu nu inteleg daca, legat de prima întâmplare, ai participat la mizeria aia de orgie, scarboasa de altfel? :))

    Thumb up 0
  10. Probabil e o mentalitate de genul: am medic de familie, dar ma duc si la alti doctori de specialitate, nu e ca si cum l-as insela… si aplica asta si la femeia cu care e insurat. Mai sunt si unii care nu primesc acasa tot ce ar dori si atunci cauta in alta parte, sau nu stiu sa se comporte intr-o relatie in intimitate, pentru ca toata educatia lor sexuala se rezuma la site-uri de „specialitate”. La curve e mai simplu, dai o buca si apoi lasi banii, sau invers si nu mai stai de discutii sau mangaieri.

    Thumb up 0
  11. #46

    dacă fuți altceva se cheamă că ești deștept, dacă îți fuți doar femeia ta ești prost

    astăzi în anul de grație 2018 PRACTIC 90% DIN CUPLURI AU RELAȚII EXTRACONJUGALE: el fute și altceva că’i deștept, ea e futută de alții să’i fie bine la muncă, pentru avantaje materiale etc ȘI AMÂNDOI ȘTIU CE FACE CELĂLALT
    SE CHEAMĂ CĂ’S MODERNI

    eu unul prefer să fiu singur și să mă lăbăgesc

    Thumb up 0
  12. #49

    daca as face pe avocatul diavolului, as zice ca e o chestie pur fizioligica si fara sentimente. adica daca te masturbezi, se cheama ca iti inseli nevasta cu mana? nu. la fel si cu o profesionista.

    Thumb up 0
    • #50

      ca sa fii avocatul diavolului pana la capat, ar trebui sa raspunzi si la intrebarea lui Cetin: ați accepta și reciproca din partea femeilor voastre?

      Thumb up 0
    • #51

      Daca ea isi ia vibrator, inseamna ca e infidela? :-D

      Thumb up 0
    • #52

      Ok. Să zicem că e cum zici tu. Ba chiar e cum zici tu. Accepți această explicație de la partenera ta de viață (iubită, logodnică, soție)?

      Thumb up 0
    • #53

      Un barbat adevarat si sot devotat ii ia el sotiei vibrator si alte „scule”…

      Thumb up 0
    • de acord.

  13. #55

    Se cheamă că îi zice înșelat oricare ar fi poziția în societate a doamnelor cu care se realizează actul. Mergând mai spre finețea problemei, flirtul e tot înșelat? :)

    Thumb up 0
    • nu il consider inselat. poti flirta si in gluma sau doar ca o reconfirmare a valorii tale sexuale pe piata. cat timp ramane la stadiul de vorbe, sunt doar vorbe.

    • wait, what?

      Thumb up 0
    • ziceam in general, iubito, nu de mine, stii ca eu sunt barbatul unei singure femei.

    • #59

      Iar în germană nici nu sună bine că sa flirtezi.
      PS. Sper că ajută comentariul ăsta.

      Thumb up 0
    • #60

      Subscriu. Dirty talk-ul si flirt-ul in germana sunt oribile…

      Thumb up 0
    • #61

      inteleg ca sexul absolut intamplator si fara voia ta cu o persoana alta decat sotia e inselat. dar daca incepem si cu flirtul parca nu dam nicio sansa sexului intamplator si fara voia ta cu o persoana alta decat sotia. nu stiu daca e bine sau rau, doar zic.

      Thumb up 0
    • #62

      Cum adică „fără voia ta”?! Ultima oară când am verificat „fără voia ta” însemna viol și erai partea pasivă, nu cea activă.

      Thumb up 0
    • #63

      A propos de flirt in germana.
      Varianta nemțească de flirt: te plictisește pana zici da.

      Thumb up 0
    • #64

      Nein, nein…
      Hai lasă, că eram la o petrecere la niște amici și o aud pe nevastă-mea povestind cu niște cucoane de-ale ei
      – A, eu știu că ăsta al meu mă mai înșeală, da-l las…

      Thumb up 0
  14. #65

    Am inselat in fiecare relatie pe care am avut-o. Cu si fara bani. Nu mi-a parut niciodata rau si nu m-am simtit niciodata vinovat sau ceva. Una e o relatie stabila, doi oameni care se iubeasc si trec prin viata impreuna si alta e dorinta si nevoia de a f*** si altceva. Nu cred ca se exclud. Singurul motiv pentru care nu mai insel acum e ca a devenit destul de complicat cu tehnologia asta; e riscul din ce in ce mai mare sa fii prins cu ceva. Chiar ma consider o victima. Nu pot sa fac ce-as vrea fiindca societatea a decis ca e bine sa fim monogami. Urat..

    Thumb up 0
    • #66

      Coane, daca iti iubesti sotia/prietena, nu prea ai cum sa inseli. Pentru ca daca o iubesti, vrei sa fii cu ea, nu cu alta.

      Si nu datorita societatii a aparut monogamia, ci din cauza ca fiecare vrea sa construiasca o familie cu partenera si cum n-ai vrea sa cresti copiii altuia, rezultatul e monogamia. La fel si pentru femei, vor ca barbatul sa se ocupe de familia ce o face cu ea, nu sa-si imparta timpul si resursele cu alta femeie/familie.

      Thumb up 1
  15. #67

    Ma, treaba lor cu cine-s inseala nevestele, da’ sunt curios daca le pasa ca pot duce acasa niste boli de toata frumusetea…

    Thumb up 0
    • Cunosc o duduie careia i-a propus unul insurat, cu 2 copii, fluturandu-i analizele la zi. Adica omul e responsabil, o face fara protectie dar isi face analizele dupa. Sa stie macar ce-a dus acasa la femeie, nu?

      PS. A nu se confunda cu discutia despre curve de mai sus. Se gasesc destule dispuse si fara bani. De fapt, e destul de patetic sa ajungi sa platesti. Gasesti unele chiar curate, pentru ca au grija de sanatatea lor si dispuse pentru ca…sex. Omul de mai sus face numai cu d-astea, din motive de exces de testosteron pentru care n-are sens sa-si chinuiasca nevasta. N-are amanta in sine. Se intelege cu cate una pentru noptile de delegatie si asta a fost. Toata lumea-i fericita. Desigur, eu as zice ca ramane riscul de boli, poate nu la fel de mare ca la curve, dar cel putin HPV-ul de care s-a vorbit mai sus se ia si se da mai departe intr-o veselie.

      Thumb up 0
    • #69

      fluturandu-i analizele la zi. Adica omul e responsabil, o face fara protectie dar isi face analizele dupa

      Mai toate bolile cu transmitere sexuala nu apar in analize a 2-a zi. Ci dupa chiar si 3 luni. Asa ca analizele „la zi” s-ar putea sa nu ajute prea mult.

      Thumb up 0
  16. #70

    nu trebuie sa ii arati ca o iubesti. e semn de slabiciune. barbatii adevarati nu tin cont de prostii de genul asta.

    Thumb up 0
  17. referitor la titlu,
    inseamna sa n-o dai la interpol cand pleaca de acasa cu masina ta

    Thumb up 0
  18. #72

    Eu cred ca toti barbatii ar zice nu, nu e inselat pana se gandesc cum ar fi ca similar sa faca si sotia asa. Si atunci rational zic da dar nu pt ca nu ar vrea sa o faca ci pt ca nu ar vrea sa o faca sotia.

    Thumb up 0
  19. Daca femeia pe care o ai acasa nu stie decat pozitia misionarului si aia doar in ziua de sambata, la ora 12 ziua, o data pe an, atunci parca ii mai intelegi pe aia care vor sa dea o clanta o data la 2 luni la o coarda de pe strada. Sau studenta cu foamea in gat

    Thumb up 0
    • Si daca femeia vrea sa te primeasca pe usa din spate dar tu esti scarbit de idee? (nojoke) Ii da asta dreptul sa primeasca pe altcineva acolo ?

      Thumb up 0
    • #75

      Da anal plug-urile si restul de tashpe jucarii ce au? Exista solutii de compromis…

      Thumb up 0
    • #76

      Poate femeia pe care o ai acasa considera ca puti, sau ca ai pus 30 de kile pe tine de cand te-ai insurat si nu ti se mai vede decat varful de burta , sau poate e satula sa iti spele chilotii cu maro in spate si galben in fata si nu te mai vede ca pe Adonisul cu care s-a maritat. Nu intotdeauna lipsa de chef e vina femeii. Evident e valabila si invers, cu femeile care nu se mai ingrijesc si se ingrasa x kile si nu fac nimic in sensul asta, sau o iau razna de nu te mai intelegi cu ele. Dar asta nu e o scuza sa inseli , e o scuza fie sa spui lucrurilor pe nume, si sa incercati sa va rezolvati problemele, fie sa iti asumi riscul si sa pleci. Restul e cautat de scuze ca sa iti potolesti constiinta, pentru ca se stie ca e mai usor sa dai vina pe altul in loc sa iti asumi propria nimicnicie.

      Thumb up 0
    • @iulia: Asta ziceam si eu, exista solutii alternative.
      Asa cum, pentru exemplul meu, ai spus de plug si alte jucarii, la fel exista si pentru barbati jucarii care sa simuleze „o clanta”

      Thumb up 0
    • #78

      Perfect de acord. De asta spun ca solutii exista de ambele parti.

      Thumb up 0
    • #79

      de aia e bine ori (1) sa iti speli singur chilotii sau (2) sa iti iei doar chiloti negri sau de culori inchise

      Thumb up 0
    • #80

      când umbli cu urâte tre să fie nasol să se și fută prost. ca spanacul.

      Thumb up 0
  20. #81

    Bun. La mine filozofia e simpla.
    Atat timp cat te duci, fie la amanta, fie la curve, si imi ASCUNZI, adica tu, cu mintea aia ta inflorita, imi scornesti o cu totul alta minciuna, ca eu sa nu stiu ca ai fost cu alta, inseamna ca ma inseli. Ca aia e si semnificatia verbului „a insela”. Inseamna minciuna, pacaleala etc.

    Daca eu stiu ca ai pe altcineva si sunt de acord cu asta, nu se mai cheama inselat. Pentru ca nu ma minti. Imi spui in fata: muiere am pe alta si o vizitez si pe ea.

    Aici e chestie de cum isi administreaza unii gospodaria. Dar, categoric, la mine se aplica principiul de egalitate in cuplu, cand vine vorba de asa ceva. Ti s-a sculat dupa alta? Bun, ma duc si eu sa ma babardesc cu un stripper din ala, ca de 8 martie au batezii treaba pana peste cap (stiti voi care cap, pun intended).
    Pana acum, n-am ajuns la asa ceva, inca suntem foarte tineri, sper sa nu fie nevoie mai tarziu sa apelam la asemenea chestii. Oricum, eu stiu una si buna, daca m-a inselat, las tot si plec, nu conteaza cati ani avem in spate. Eu am avut discutia asta cu el si stie, ca mai bine e sincer si imi zice, ce probleme avem, ca sa gasim o rezolvare, oricare ar fi ea, decat sa ne mintim. Nu suport minciuna, de niciun fel.

    Aici e o chestie a mea, de self respect. In clipa in care minti, cu buna stiinta, e clar ca nu dai doi bani pe respectul pe care ti-l port si efectiv ma consideri proasta, consideri ca nivelul meu de inteligenta, e undeva la ghenunciul broastei. La mine nu exista conceptul de „am gresit”. Cand ai decis sa te duci si sa te culci cu alta, stiai ce faci si STIAI ca imi vei ascunde asta. Si aia cu: „nu m-am putut abtine” e epica. Pai in plm, cand te apuca o diaree din aia nebuna, te poti abtine pana ajungi acasa, nu?? Sau poate ar trebui sa fii inchis intr-o cusca, ca cine stie, data viitoare poti sa omori pe cineva, ca nu te poti abtine. Na, inseamna ca ai probleme la bibiloi, clar nu poti functiona in societate :)))).

    Legat de asta, am niste amice (aproape ex- amice), care, de 8 martie au traditie de mers la club fara barbati, sa vada stripperi. Nu o data, le- am auzit, dupa aia zicand: „maaam fata ce ai pierdut, stai ca maica precista acasa, tu stii ce avea bunaciunea in chiloti??? Te lasa sa bagi mana!!”

    Asadar, inainte sa insele, si sa vina cu texte de genul, unii barbati ar trebui sa fie consitenti ca, oricand, femeia lor poate sa dea de o bunaciune din asta si sa zica:” whooops! nu m-am putut abtine, era morcovul prea tare, n-aveai cum sa nu faci o supica din el, offf mai barbate, daca tu imi aduci numa legume ofilite!!”.
    :)))))))))))

    Thumb up 1
    • #82

      Eu cand aud fraza asta cu eu nu suport minciuna si mie sa imi spui doar adevarul imi dau seama ca vb cu niste oameni redusi. Nu o sa faca nici naiba chestiile astea la nivelul pe care il promovati prin afirmatiile astea.
      Pnm, fiti mai cu picioarele pe pamant si mai rezonabili. Din experienta mea de pana acum, fix astea care propovaduiesc adevarul si hulesc minciuna deschid cel mai repede picioarele, fara vreo intentie catre tine, dar asa in general. Isi tin fraerul sub papuc si ala nu misca un deget si lor li se aprind ochii.

      Thumb up 0
    • Geez, și ai găsit pe unu să te suporte..

      Thumb up 1
  21. #84

    1.Eu tot inselat consider ca e. 2. Nuci reciproca nu ma incanta. E unul din motivele pentru care mai in gluma mai in serios refuz propunerea de partida in trei cu sotia (doua +1)… ma gandesc ca poate imi place dar nu suficient cat sa ma bag si la varianta 2 cu una.

    Thumb up 0
    • #85

      Cred ca esti capitanul nostru :)))

      Thumb up 0
    • #86

      Ross, tu ești mă?

      Thumb up 0
    • #87

      Ca sa fie mai clar: sotia iti propune sex in 3 (doua +1) si tu refuzi?

      Thumb up 0
    • #88

      Ca sa fie clar. Da.

      Thumb up 0
    • fii liderul nostru:)))) NIMENI de aici nu ar putea refuza

    • #90

      Impuscati-l pe Septimiu. Asta fute meciul. Arhi, delete comment, ce pana mea facem aici?

      Thumb up 0
    • dar poate ele chiar asta doresc, ca sa te aprecieze mai mult. sa iti propuna sex in 3 cu o tipa superba, iar tu sa refuzi, demn si elegant, pentru ca doar pe ea o iubesti…

  22. #92

    Hai ma n-o stiti pe-aia din intelepciunea poporului roman cu cheia care deschide mai multe lacate si lacatul deschis de mai multe chei?

    Thumb up 0
  23. #93

    Asta e ca aia din inchisoare care nu sunt homosexuali pentru ca dau la buci. Sunt doar aia care primesc.

    Thumb up 1
  24. Din toate studiile facute de cercetatorii britanici si sovietici rezulta ca barbatii se considera inselati daca partenera ridica codita pentru altul iar femeile cand partenerul vrea sa o paraseasca pentru alta. Deci datul la buci ocazional poate fi acceptat de unele consoarte daca nu da intr-o relatie serioasa. Au fost cazuri de oameni puternici (Lenin si F.D.Roosevelt printre altii) care au trait cu amanta in casa si nevasta nu le-a comentat pentru ca barbatul nu voia sa o paraseasca ci doar sa aiba parte de diversitate.
    Ce mi se pare totusi greu de acceptat e minciuna in cuplu. Peste aia sa trece mai greu.

    Thumb up 0
  25. Sa te duci la curve fara acordul partenerei tale este, evident, o forma de inselaciune, pentru ca exact asta faci, ii inseli increderea.

    Totusi, nu pot sa ma abtin sa nu remarc abundenta de sclavi care cred cu habotnicie in scripturile, legendele si letopizdetele feminizde si sar cu gura punga pe orice penis erect de tap ispasitor care le-ar putea oferi ocazia sa isi demonstreze religiozitatea, punandu-l la punct, facand un exemplu din el, si, deci, asigurandu-si inaltarea sociala de la ratat penal la ratat iluminat, „aliat”.

    Thumb up 0
  26. #97

    Ce probleme isi fac oamenii de unii singuri, fara ajutor, si pe urma se mira ca au probleme si ca au nevoie de ajutor.

    Sa fiu singurul care rade?

    :))

    Thumb up 0
  27. Am iesit la o bere cu niște colegi din generala, un tip ne anunța ca se însoară, felicitări, bla bla. Mai bem si-mi povestește ca unde lucrează toti si-o trag intre ei, chiar el a fost cu vreo 2 tipe care lucrau la HR. Mai bem, mai facem o gluma si il întreb unde si-a cunoscut viitoarea soție, exact, la locul de muncă.

    Thumb up 0
  28. #99

    Adica doar cotzaiala pe gratis inseamna inselat? ))) Plus ca termenul de tarfa poate insemna multe, deci daca vecina e mai tarfulitza asa, nu se pune.

    Thumb up 0
  29. #100

    Eu zic Cetin sa ajuti comunitatea cu un sondaj privind ceea ce este considerat inselat si ce nu.

    Printre variante sa avem:

    – flirtat (cu subcategorii: social media, fata-n fata, email sau SMS)
    – sarutat
    – sex platit de tine (cu subcategorii oral, normal, anal)
    – sex platit de altcineva (sef(a), prieten(a))
    – atins / mangaiat san / piept
    – atins / mangaiat organ sexual
    – atins / mangaiat fund
    – masturbare personala
    – masaj erotic etc

    Thumb up 0
  30. #101

    In Occident regula pentru femei este ca daca amantul are penisul mai mare, nu se considera „inselaciune”.

    Thumb up 0
  31. Daca stiu ce face dinainte, nu ma supar. Daca el imi zice si eu zic OK, dar fac si eu la frl, de ce nu?

    Nu vad ce m-ar deranja.

    Thumb up 0
    • #103

      inselatul presupune minciuna. orice altceva…nu se cheama asa si tine de cum aveti voi relatia

    • Eu una imi doresc o relatie deschisa. Decat sa stea langa mine de sila cu scuze gen am stat mult la munca mai bine imi zice si mai aflu si eu una alta.

      Pacat ca imensa majoritate a comentariilor sustin familia aia veche cu tatal sef si calcator pe alaturi.

      Thumb up 0
    • #105

      din punctul meu de vedere, daca nu ii esti suficienta, nu te iubeste, the end.