Vorbește Vali aici despre cum oamenii au impresia că trebuie să fim simpatici și drăguți, atunci când ne întâlnesc în real life, în timp ce ei se pot purta oricum, cred ei, pentru că ai fi de datoria noastră să fim așa.

De fapt, explicația e mai simplă. Oamenii aceștia se identifică cu noi. Ei ne citesc de foarte mulți ani, publicul de bloguri este un public educat în această direcție, un public solid, cu obiceiuri de consum foarte bine stabilite.

De aceea, ei au impresia că ne cunosc, că ne știu cum suntem, că ne știu familiile, viața de zi cu zi. Le lipsește prezența noastră și detaliile vieților noastre. Numai aici câte întrebări au fost după mutare. Ce am făcut, unde sunt copiii, ce fac cu ei, de ce îi dau spre adopție, de ce am eutanasiat câinele și tot felul de curiozități.

Și atunci când ne întâlnesc pe stradă sau la mall, ei cred că se întâlnesc cu un vechi prieten, cu care vorbesc de fapt zi de zi, în comentarii. Familiaritatea e normală, cumva. Cel puțin pentru ei.

Bine, eu sunt genul norocos, care nu a avut parte să se întâlească cu idioți, ci doar cu oameni mișto, cu care m-am salutat, ne-am prezentat soții, chestii, am mers mai departe. E posibil ca vali să fie mai nenorocos. Sau poate mai irascibil când vine vorba de intimitatea sa.

Ideea e că și noi suntem doar oameni simpli, nu suntem și nu avem nici cea mai mică trăsătură de vedetă. Și nici nu vrem asta, nu trăim din asta, nu ne construim case pe barter pentru că lucrăm la TV. Suntem doar niște tipi care știu să scrie și o fac bine, de foarte mult timp. Nu e vina noastră că ne urâți sau că ne placeți, noi pur și simplu existăm cumva paralel existențelor voastre.

Și dacă vreți să știți, de fapt, ce e aia vedetă, el e vedetă. El face cu jet pe orice vedetă de facebook, instagram sau vlog. 11K de oameni online, SIMULTAN, se uită la el când face live pe facebook.

Orice altceva e risipă de timp.

www.facebook.com/dinu.viorel272/videos/1376406862465166/

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.