Întrebare despre apostilare

Există vreo firmă care să se ocupe de apostilarea actelor de studii? Adică să meargă pentru tine să facă asta? Nu de alta, dar din ce citesc pe net, dacă vrei sa apostilezi diplomele de învățământ superior, trebuie întâi să mergi la facultate, să îți dea adeverință că actul e real și emis de ei, după care să mergi cu adeverința la CNRED, unde să îți dea altă adeverință, pe baza precedentei adeverințe, care să ateste, iarăși, că actul e real, după care cu asta să mergi la prefectură.

Și simt așa o alergare pe drumurile astea, încât parcă aș prefera să plătesc pe cineva care să se ocupe, serios.

Deci, știți? Aveți experiențe cu apostilarea? Tips and tricks?

Dacă îți place ce scriu pe aici poți să îți arăți susținerea cu 3 dolari

33 comentarii

  1. #1

    Pun si eu o intrebare relativ pe subiect. Stie cineva cum se poate scoate un duplicat de diploma de licenta. Am gasit pe site pe la diverse universitati procededura. Dar as vrea sa stiu daca se poate scoate la urgenta pentru ca altfel poate dura pana la 30 de zile, lucratoare/nelucratoare, nu prea se specifica.

    Thumb up 5
    • Din ce știu eu durează cam un an, indiferent că-s zile lucrătoare ori nu :)
      Din același motiv pentru care diplomele pentru studenți se eliberează la un an după ce au terminat studiile; incompetență.

      Thumb up 1
    • #3

      Nu te juca Miță, din asta poti sa faci puscarie.

      Daca pleci prin alte tari, eu te sfatuiesc urmatorul lucru (valabil si pentru altii care asteapta un an sa ridice diploma): sa nu-l pui pe tac-tu sau pe maica-ta sa se duca la facultate sa-ti ridice diploma. Trebuie sa fii tu acolo, pe persoana fizica, sa ti-o iei.

      Thumb up 1
    • #4

      Diplomele nu se elibereaza dupa un an. A mea e ridicata in luna 3a. Si asta din cauza ca am avut dosar de master la care nu m am dus.

      Thumb up 1
    • #5

      Daca ar fi sa ma iau dupa universitatea mea – ti-as recomanda sa mergi acolo si sa vorbesti direct cu secretarele)

      Thumb up 1
  2. #6

    Sefu’, pe unde vrei sa emigrezi?

    Thumb up 9
  3. #11

    Acum, pentru compatrioti, pe o nota cat mai serioasa, pentru emigrare catre o viata mai buna, pentru un tip cu ETTI terminata, Canada sau Norvegia?

    Thumb up 6
    • #12

      nu te sfatuiesc. canada e frig, norbegia are legislatia aia dementa cu copiii. nimeni nu ar risca asa ceva.

    • #13

      Inca nu am copii boss… Sunt tânăr, am 24 de ani, cu facultate terminata si doar 3 ani de experienta in IT (servere, linux, networking etc. etc)

      Thumb up 6
    • #14

      si crezi ca o sa ramai asa?

    • #15

      Ar fi frumos sa raman asa :D dar din pacate pe langa toti trece timpul.
      Cu siguranta as vrea sa plec cat mai repede posibil intr-o tara din nord (canada si norvegia fiind pe primele locuri). Chiar daca Norvegia are legislatia foarte stricta dpdv. al copiilor, nu as vedea sa imi faca vreo probleme. Sunt sigur ca nu o sa ajung in situatia in care sa imi fie frica de vreo lege referitoare la acest aspect (am fost eu destul de …chinuit… cat am fost copil).

      Singura frica mie de niggars care „fug” de razboaiele din orientul mijlociu. Din cate am inteles, in ultima perioada e plin de ei in tarile astea in care majoritatea feminina e blonda cu ochi albastri.

      Thumb up 9
    • #16

      Eu as zice ca nu, mai invata omul si cate ceva despre storage …
      // end trolling

      Thumb up 3
    • #17

      @Arhi: și Suedia îți ia copiii dacă ți-i bați. Suedezii nu își mai bat nici câinii de la 1900 încoace…

      Thumb up 10
    • #18

      De obicei, cine pleaca in tarile Scandinave, e considerat comunist.

      Thumb up 1
  4. #19

    https://academiadetraduceri.ro/apostila-si-supralegalizare/
    Irina Rahmanov.
    E nevoie sa te duci sa faci procura…
    Sau vorbesti la un notar direct, care lucrează cu traducători.
    Sau poti sa fii haiduc si sa faci singur, dar înnebunești

    Thumb up 2
  5. #20

    Mi-e greu să înțeleg cum funcționează lucrurile în România. Când mi-am echivalat studiile în Suedia am dat diploma tradusă în engleză și apostilată de un notar român. Nu mi s-a cerut traducere în limba suedeză (era și mai scumpă o astfel de traducere).

    Studiile mi-au fost echivalate în câteva luni. Nu e treaba mea să dovedesc suedezilor/autorităților că diploma mea nu e falsă, pe modelul românesc. Statul român vede românul de rând drept infractor… aici de diferența dintre România și țările civilizate. :))

    Apostilarea se face în mod normal la notar. Pentru recunoaștere internațională de pune apostila convenției de la Haga.

    Thumb up 8
  6. #23

    Stiu ca traducatorii autorizati fac genul asta de chestii in locul tau.

    Thumb up 10
    • #24

      Eu nu am avut noroc să găsesc aceste servicii la traducători.
      Pe scurt: drum Constanța – Iași, drum Constanța – București de 2 ori pentru tot ce a menționat Cetin în OP. Am avut „noroc” de un singur drum la Iași și rezolvat totul într-o singură zi pentru că prieteni, cunoștințe, Eminescu. Să nu mai zic că te pot întoarce cretinii de la minister cu fel și fel de rahaturi dacă nu ții capul plecat. Câți kilometri făcuți cu silă. Câți bani aruncați… Fmm

      Thumb up 0
  7. #25

    Prin intermediar costa mai mult. Caz concret in Iasi pentru certificat nastere: prin notariat/firma 100-150 Ron, direct la prefectura 20-30 ron. Un drum pentru depunere act, un drum pentru ridicat.
    Pentru Bucuresti de pe un site al prefecturii Bucuresti pare sa fie analog ca la Iasi: actul in priginal si CI/procura dupa persoana care cere apostila de la Haga
    http://www.prefecturabucuresti.ro/?d=apostila&p=documente_necesare_apostila

    Cool. Acum vad ca nu mai costa deloc apostilarea

    Thumb up 3
  8. #26

    Cetin, vorbeste cu traducatorul actelor. TOTI stiu!

    Thumb up 6
  9. Orice birou de traduceri face asta si taxele sunt de bun simt.

    Thumb up 7
  10. #28

    Maicamea m-a trimis pe mine. Asteapta sa iti creasca copiii si poti trimite. :))

    Thumb up 13
  11. #29

    In Islanda a emigrat careva? Pare noul ‘land of the free’ chit ca e o clima crancena. Plus ca e asa mai in afara drumului pentru oricine, pare genul de loc unde rachetele/teroristii/migrantii n-ar avea de ce ajunge.

    Thumb up 5
    • Și eu m am speriat de clima din Islanda. De fapt, e ca în România pentru că bate un curent cald pe coasta. Când am fost eu, in Romania pe timp de iarna tremuram de zici că dădeam la picamăr, in Islanda a fost acceptabil. Singura chestie nasoala pentru mine a fost că ăștia mănâncă pește în prostie. Două săptămâni am mâncat doar salate și cartofi fierți.

      Thumb up 2
  12. #31

    Mergi tu după hârtii. Ca sa nu mai ai remușcări că ai plecat din țară . În altă ordine de idei, e grețos circul ieftin cu „pedofilul din drumul taberei ” Ăia sunt vaimama lor trăiesc la fel ca înainte de Opzeșinouă în maghernitele alea, dar au cctv super claritate, în lift, pe scări, pe stradă. Pedofilul mai mai ca nu se uită în obiectiv. După care hopa se dă zvonul cu proba video…

    Thumb up 5
  13. #32

    Despre apostilari nu stiu mare lucru, in schimb despre CNRED – la telefon ti se raspunde incredibil de amabil, indiferent daca suni sa concretizezi programul de lucru sau sa intrebi ceva legat de documente.
    Doamnele / Domnii de acolo – Amabilitatea si calmitatea in persoana.
    Depus diploma mamei – peste 3 zile vine mail ca pot sa vin sa ridic adeverinta. Vreau sa schimb ceva la adeverinta – o simpla cerere in care explic ce trebuie schimbat, peste 3 zile este gata noua adeverinta. Ajung la 15:05 ( ei inchid la 3), doamna de acolo nu tipa la mine, nu ma scuipa, nu imi aminteste de rude decedate – imi zambeste, imi spune ca ma intelege si ca imi va elibera adeverinta. Eliberarea dureaza 5 minute. Atat)
    Dupa zeci de drumuri pe care le-am avut cu minunata lege a cetateniei, efectiv aveam impresia ca m-am teleportat si ca NU sunt intr-o institutie de stat din Romania.

    Thumb up 2
  14. #33

    http://www.inter-lexis.ro/
    Eu cu ei am lucrat. Sunt foarte profesionali si rapizi. I-am mai recomandat si altor cunoscuti si toti au foat multumiti. Am facut procedeul si singur, dureaza cam 3 zile, si asta din cauza MAE ca trebuie sa astepti dupa supralegalizare, dar da, este de alergat.

    Thumb up 2