Scrisă de mediocrates și o anonimă

Curcubeul

in lumina sparta
de lacrimi strapunsa
apari tu
in milioane cioburi de culoare,
inecandu-mi glasul
si pianul
in marea involburata
a asteptarilor mele.

ce consolare
sa vad pe cerul tau
cum rasare curcubeul…

Ca din copac

Un ghimpe roșu suspină la mine în piept.
E dor și pace,
E tăcere pe nedrept.
Un ghimpe iară mă-nfierbântă
Cu întrebarea fiului
Ce nu cuvântă.
Monede zornăie în stomac
Limba ține cusut cu un ac
Cuvântul spic și frunza-n lac.
Ce mai fac? Ce mai fac? Ce mai fac?
Fac apă să curgă și mâini să miroasă
A rupte amintiri din rai
Ca din copac.
Fâșii din creștetul de gând
Fâșii din viitorul din mormânt
Din vis, din fazani și cozi și
Coarde
Și minți neroade.
Și noi, doi proști
Ce lumea o palpează,
Ce lumea o filmează,
Ce visul îl învie.
Ce limba îl îmbie.
Crește iedera pe ale noastre minți
Dar nu, stai pe loc,
Copiii ăștia-s cuminți.
Nu se joacă, nu vorbesc.
Clipind orbește-n cununi de maci
Ei doar
Îmbătrânesc.