Jurnalistii au deranjat nationala

Da, fotbalistii nationalei, ca niste adevarați devoratori de frumos, s-au dus să se plimbe prin parc, iar javrele de de jurnaliști nu i-au lăsat în pace să se relaxeze și să se concentreze asupra meciului. Așa cum era și normal, au avut un răspuns pe măsură, aruncând în ziariști cu niște bolovani care se întâmplau să se găsească prin zona.

Intenția lor nu a fost să îi rănească, ci doar să le atragă atenția că este necesar un comportament civilizat în relația ziarist-fotbalist. Și oricum, nu orice scamă de zgârie-hârtie de la un ziar se ridică la nivelul unui Tamaș, Lobonț sau Săpunaru. Untermenschii trebuie puși la locul lor din când în când.

Drept urmare, jucătorii noștri de cel mai înalt nivel, nu s-au mai putut concentra și au pierdut, după o luptă teribilă, meciul cu puternica reprezentativă a Lituaniei (sau era Letonia?), numai cu 3-0. Desigur, dăruirea lor pe teren a fost exemplară. Din păcate, evenimentul cu jurnaliștii i-a distrus psihic.

Frați rromâni, vă propun ca acum, în al 13 lea ceas, să fim alături de echipa noastră națională. Să deschidem o petiție pentru a-l ajuta pe Săpunaru, care a rămas șocat de când a trebuit să dea cu pietre în ziariști. Să deschidem un cont pentru Mutu, să îi plătim datoria, să nu mai stea cu stres. Să îl ajutăm pe Lobonț în lupta paternală cu parașuta aia de nevastă-sa, care vrea mai mulți bani pentru copilul lui, bani care altfel ar fi mult mai bine folosiți în Bambu.

Poate la meciul cu Insulele Feroe reușim măcar un egal, cine știe. Deși, după cum știți, Feroe e o echipă aproape de neînvins.
Deh, virilitatea scandinavă.

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

26 comentarii

  1. #1

    n-am avut curiozitatea sa vad meciul, da’ mutu si chifu cica nu jucara

    Thumb up 0
  2. oh, pai daca jucau, cred ca castigam detasat…

    Thumb up 0
  3. Hai Romania! Multumim pentru pierderea efectiva a 100 minute din viata, ramanem adanc indatorati. „Juranlistii au fost de vina! Ei nu noi!”

    Thumb up 0
  4. la fiecare comentariu pe care il pun pe situl tau imi arata asta
    http://fisierulmeu.ro/20UIDC8LK3F3/arhi-blog-2-bmp.html

    Thumb up 0
  5. esti rau ma. isi lasasera cartile acasa, ca daca le aveau dadeau dupa jurnalisti cu nietsche, kant si asul de trefla.

    lasind gluma la o parte, e vina presei intr-adevar. daca ziarele de sport s-ar ocupa sa spunem o luna legata de orice alt fel de sport in afara de fotbal si nu i-ar mai baga nimeni in seama poate le-ar mai intra mintile in cap. pana mea, au ajuns toti golanii sa fie staruri

    Thumb up 0
  6. cand ti-o da un kant in gura:)))))))))))

    Thumb up 0
  7. Eu am zis de ieri ca-i f.t in gura. „Sobolanilor inapoi in cotet” le urez si lor.

    Thumb up 0
  8. #9

    @Arhi, sincer, nu stiu, dar inafara de ei, nu mai stiu vreun fotbalist :D

    Thumb up 0
  9. Pai cum au putut sa piarda din moment ce daca ii ascultai pe comentatori, Radoi era zeul fotbalistilor… probabil ca nu l-au lasat sa joace la capacitate maxima, ca sa fie meciul echilibrat si sa nu-i umileasca pe Lituanieni

    Thumb up 0
  10. Si jurnalisti astea prea se baga in viata vedetelor, daca eram eu in locul fotbalistilor le dadeam in cap :)

    Thumb up 0
  11. Cu Feroe „baietii or sa se mobilizeze mai mult” si ” isi vor dori mai mult victoria” Daca nu, nu. „Mergem inainte”.
    PS
    Un egal va fi „de moral in perspectiva meciului decisiv cu Franta”

    Thumb up 0
  12. normal, credem in sansa noastra si dumnezeu va fi alaturi de noi

    Thumb up 0
  13. Nişte incapabili, nişte măscărici care au fost furaţi de faimă şi sutele de mii de euro care le primesc… m-am obosit degeaba şi am dat şi 20 RON de’an pixu’…

    Piţurcă la cât de nesimţit îi nici acum nu şi-o dat demisia..

    Thumb up 0
  14. Ce vorbiţi toţi ca nu a jucat Mutu Chivu si Banel ? echipa nationala se bazează în 3 jucatori ? SUNTEM SLABI !!!

    Putem sa-l schimbam pe Piţi dar putem schimba si intreg lotul nationalei, nu ? :))

    Thumb up 0
  15. n-ai auzit ma? Timisoara e de vina, ca a deturnat interesul natiunii si n-a facut ciocul mic in perioada asta importanta.

    haida de.

    presiunea creste, si sper ca latul se strange pe coaiele bajetilor veseli de la Federatie.

    Thumb up 0
  16. Eu nu ma mai uit la meciurile romaniei de 1 an asa cat timp sunt toate petardele expirate de pe la dinamo titularizate e clar ca pierdem …si altii gen fl petre Contra Niculae (ambii) Marica (daca nu esti in forma stai in plm acasa)

    Aseara am vazut doar golurile si le-am aplaudat desi se uita toata terasa la noi :))

    pt mine ma intereseaza doar ce face Steaua nationala nu mai e a romanilor a le intereselor FRF Becali (Giovani/Victor) Piti chestii deastea ..

    Thumb up 0
  17. valoarea mea, valoarea mea, sunt smecher cu lantic

    Thumb up 0
  18. :))) ce ironie diabolica ai in tine :)) super tare

    Thumb up 0
  19. #22

    Notionala Romaniei catre Arhi

    Mah tu esti sigur cu insulele alea Fa Reaua, E nordice?
    Ca noi stiam ca insulele E calduroase si cu plaje cu umbrelutze…
    Daca astea E nordice, adica s-ar putea sa fie rece p’acolo, no?

    DECI noi nu jucam bine la rece !

    Auzi FRATE, insule in nord; aia e ca un fel de Suceava sau Botosani in mijlocul marii, no?

    Deci noi nu jucam la Botosani, sa fie clar.

    Thumb up 0
  20. erau in gradina botanica atunci cand s-au luat de sarmanii jurnalisti.

    iar despre meci… am fost pe stadion si parca erau niste handicapati in frunte cu tamas (care la sfarsit s-a plans ca publicul a fost mai ostil decat la bucuresti – cum dracu sa fie cand pierzi cu 3-0 in fata lituaniei? doar nu-s retardati nici clujenii)!

    Thumb up 0
  21. #24

    problema se transeaza lejer,fotbalistele se insoara cu ziarjdii si invers
    raman pe lista taximetristii,barmanii,cameramanii

    Thumb up 0
  22. Nationala nu mai este a noastra inca din iarna lui 89. Ce-a fost in 90 si 94 s-a datorat celor de la Steaua (Iordanescu, Hagi, Dan Petrescu, Popescu, Ilie Dumitrescu, Belodedici, etc ). S-a trait din valorile erei comuniste. Alea ne-au adus performantele. Atunci nationala se facea cu valori fotbalistice, nu ca azi, cand impresarii sunt cei care decid.
    Acuma se face la cerere : verii fecali fac echipa in functie de comisioane, pitzi executa, iar sandu s-a specializat in cumparare de arbitraje. Voia sa-l pupam in fund pentru arbitrajul din meciul cu Italia. Nu mai incapea in pene si astepta sa fie adulat. Eu personal l-as fi impuscat, in fund.

    Atata vreme cat nationala va fi doar o stransura de expirati si terminati precum tamas, contra, niculaie, etc ce performante sa faci ? Si mai trebuie si un antrenor ! Cu pitzi n-avem cum sa facem performante. Sau o sa ne aduca prunea si lupescu curve la toti ca sa fim satisfacuti de jocul nationalei ?

    Si cand aud de mutu si chivu mi se face rau. Presa asta de cacat i-au albit pe astia doi in fund de n-a vazut planeta asa ceva vreodata. Aia de la antena sunt atat de mandri ca o fufa de la ei s-a maritat cu chivu, de parca s-ar fi maritat ei toti cu ala. Incredibil. Nu exista emisiune de stiri la antene fara stiri despre chivu si fufa aia (ce-au mai facut, mancat, etc) . Era replica la stirile cu mutu de pe orice alt post, precum elodia de la otv. Mutu / chivu a tras o basina , sau doua, etc Si macar de ar fi cine stie ce valori. 90% e numai presa si atat. Avem un popor care traieste numai din falsuri, din vise. Apreciem manelistii, drogatii, non valorile si denigram orice valoare nationala. Daca intrebi ce-a mancat mutu ieri, toti stiu, dar daca intrebi care-i treaba cu Stefan cel Mare o sa ti se zica ca e stadion sau bulevard.

    N-avem neam, n-avem presa, n-avem fotbal. Totul e doar o mare afacere si unicul scop e banul.

    Thumb up 0
  23. #26

    Mda; fotbalistii… niste ingerasi; ziaristii… niste nemernici :D
    Lasa ca poate avem noroc si ii invingem pe vikingii aia periculosi, buni de Champions League. Asa se vor reabilita ca fotbalisti in fata ziaristilor. :D
    Sau nu.

    Thumb up 0