După cum se știe, little ol’ me a decis să riposteze în felul său propriu și personal la mizeriile cu care l-au tratat băncile din rromânia. Adică am ales politica mi-ai dublat rata că e criză, eu nu o mai plătesc deloc, că și la mine e criză. Cea mai dragă amintire e cea de la banca rromânească, unde aveam rata de 320 lei, iar luna următoare aveam 610, că s-a modificat dobânda, roborul, euriborul și restul. Ce conta ca eu aveam credit cu rata fixă? Contractul cadru, de care nici nu auzisem vreodată, specifica clar că ei pot face asta. Eh, și contractul cadru al meu specifica același lucru. Acum privesc galeș, cam o dată pe an, cum îmi vin niște amenințări de la nuștiu ce firmă de executori, care mă amenință, tot anual, că vor lua și pielea de pe mine. Eu le indic ce piele pot să îmi ia și tot așa.

Dar divaghez, de fapt eu voiam să vorbesc de altă bancă, credit europe, fostă finansbank. La credit europe am avut un card de credit, pe care l-am anulat. La modul am mers la ei, în constanța, am făcut cerere de anulare, am tăiat cardul cu mâna mea, în fața vânzătoarei de credite de la ghișeu (știu, ele sunt ofițeri de credit, right), am salutat și am plecat.

Acum câteva zile, sună un telefon, pe care eu îl țin doar pentru covorbiri în familie, e cosmote, cu câteva zeci de miliarde de minute.
– Bună ziua, zice băiatul de la capătul celălalt al wirelessului.
– Bună ziua.
– Domnul Cetin Ametcea?
– Nu vă supărați, cine sunteți, că dumneavoastră ați sunat?
– Cine sunt e irelevant, sunt o persoană care îl poate ajuta foarte mult.
– Dragă prietene, dacă nu te prezinți, această convorbire se va închide în 5, 4, 3…
– Mă numesc X, și sun din partea băncii credit europe.
– Bravo dom’le, uite că a mers să fii politicos și nu ai pățit nimic.
– Aș vrea să știu dacă sunteți domnul Cetin Ametcea.
– Eu.
– Domnule Ametcea, sunt din partea CE și aș vrea doar să vă anunț că noi de luni începem procedura de urmărire în justiție pentru a recupera suma pe care ne-o datorați.
– Ce sumă vă datorez eu?
– Vă rog să mă lăsați să termin. Deci da, suma aferentă contractului de credit numărul xxxx, reprezintând contravaloarea cardului de credit yyyy plus dobânzile acumulate de zzzz.
– Domnu’ X, dar dumneavostră știți că eu am plătit cardul ăla și am închis contul.
– Mie asta îmi arată calculatorul, iar calculatorul nu minte.
– Deci calculatoarele nu minte?
– Nu minte.
– Dar dacă eu am acte care dovedesc că am plătit?
– Va trebui să treceți pe la sediul nostru de pe bulevardul Tomis numărul cutare, să discutăm.
– Dar știți, eu nu mai locuiesc în Constanța.
– Va trebui să faceți un drum la sediul nostru, altfel, după cum vă spuneam mai înainte, începem procedurile de recuperare silită.
– Am înțeles. Puteți să începeți procedurile alea, eu nu o să vă plătesc nimic, niciodată.

A urmat o pauză de câteva secunde, după care:

– Dom’le, eu nu cred că sunteți Cetin Ametcea, aș vrea să îmi dovediți că el sunteți. Spuneți-mi CNP-ul.

I-am închis fără nici o jenă și am băgat numărul în blacklist. Sunt curios, câți alți oameni pune oare pe drumuri un imbecil de genul ăsta? Câți oameni care nu mai păstrează actele respective sunt siliți să mai plătească o dată o datorie ce deja a fost plătită?