Kentucky Fried Chicken cu şerveţele umede

După cum se ştie, eu sunt addicted de aripioarele picante de la Kentucky. Ştiu, îngraşa. Ştiu, capsaicina din condimente îţi accesează hemoroizii. Ştiu, puii sunt crecuţi în baterii şi ucişi cu durere, neconform normelor UE. Dar mie îmi plac aripioarele picante, cu sos de usturoi.

Am făcut sublinierea asta, ca să arăt că sunt un vechi client şi ştiu cu ce se mănâncă cheefsiul. Şi ştiu că băieţii, în teorie, ar trebui să îţi dea obligatoriu, şerveţele umede. În paranteză fie spus, acele şerveţele umede se folosesc ÎNAINTE de a te apuca de mâncat, pentru a-ţi curăţa mâinile, nu graţios şi delicat, după.

Ei, de câteva luni, la KFC nu ţi se mai dau şerveţele umede decât dacă le ceri. Absolut de fiecare dată. Am întrebat-o pe o tipă de acolo dacă cumva au primit vreo indicaţie în direcţia asta, că na, e criză. A negat conştiincios, susţinând varianta că a uitat.

Are careva informaţii din interior legat de această spinoasă problemă?

PS: Cel mai bun pui prăjit din Bucureşti, asemănător celui de la KFC, este vizavi de Marriot, la o chestie numită CHicken Staff. Şi ce e şi mai mişto, au exact aceeaşi maioneză cu usturoi de la KFC. Marfă.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

54 comentarii

  1. Nu ma dau in vant dupa ele, dar dak consumi 3 esti deja knock-out dimineata urmatoare..

    Nice photo dude ! 😀

    Thumb up 0
  2. i-ai papa un copanel, nu?:)

    Thumb up 0
  3. Si mie mi se intampla aceeasi chestie de ceva timp si mai mult ca sigur au primit vreo indicatie 🙂 pentru ca e imposibil sa uite toti de la vreo 3 magazine diferite!

    Thumb up 0
  4. THANK YOU! deci nu sunt eu nebun:)))

    Thumb up 0
  5. #5

    Chiar ieri am facut inaugurarea de la kfc-ul din cotroceni si mi-au dat una bucata servetel umed fara sa-i cer. iar de acum incolo taranul de mine nu va mai folosi servetelul doar la sfarsit. mersi.

    Thumb up 0
  6. #6

    In constanta la TOMIS MALL inca dau fara probleme servetele umede…

    P.S.
    crispy strips lover

    Thumb up 0
  7. io cer cite 2 allways.si nu uit! si da, e kestie interioara

    Thumb up 0
  8. eu mananc destul de des la KFC dar inca imi dau servetele umede..

    Thumb up 0
  9. #9

    Un pic de ajutor, va rog: ceva pentru mahmureala…. prea multa tequila. Un sfat, cineva? :-s

    Thumb up 0
  10. o bere si ceva de mancare

    Thumb up 0
  11. evident vanzatoarele manglesc servetelele pentru ele si le dosesc acasa. Multi nu cer iar cand unii o fac nu au problema in a le da, deoarece grosul ajung la ele. Ia fa tu o plangere la sediul central la Fuckin’ Kentucky Frickin Chiken si o sa vezi ca toata aripioara rromanesca KFC va zbura din functii :))

    Thumb up 0
  12. #12

    @Arhi: thanks, desi cred ca o sa las berea la o parte :p

    Thumb up 0
  13. Si aia de la PHD (pizza hut delivery) au sos de usturoi. Ce contrabanda se mai facea pe vremea cand lucrau cunoscuti acolo… 2 Lei bucata :))

    Thumb up 0
  14. nici eu nu ma prea dau in vant dupe produsele KFC, dar cand am ocazia nu le refuz niciodata …. intr-adevar, cheastia cu servetelele se pare ca e asa in taota tara.
    Am patit si eu de 2, in Iasi…. o data am cerut servetele, dar prima data am lasat-o asa….

    Thumb up 0
  15. Am sesizat si eu faza de la KFC, dar nu am mai stat sa ii intreb pentru stiam deja raspunsul. Si oricum umblu cu servetele umede la mine.
    Cat despre Chicken Staff (intotdeauna m-am intrebat de ce Staff si nu Stuff… Engrish?) e locul in care mananca vreo trei-patru firme corporatiste la ora 1, printre care ma numar si eu. E o inghesuiala fenomenala. Dar intr-adevar, au niste chestii delicioase (au tzatziki si salata de ciuperci, nom nom)

    Thumb up 0
  16. #17

    Poate ca majoritatea care trec pe la chiefsi nu se spala pe maini sau nu au nevoie, asa ca s-au zgarcit cei de la fastfood si nu au mai dat servetele umede, ca oricum, cererea nu era prea mare. Eu unul, nu suport nici macar sa ating un ban inainte de a manca, fara sa nu ma spal pe maini..

    Thumb up 0
  17. #18

    @DFT Pentru ca staff e personal, echipa, in timp ce stuff inseamna chestii, lucruri. 😛

    Thumb up 0
  18. cred ca am mancat un snitel de la kfc anul trecut, in rest n`am mancat. pai daca nu`ti dau servetele umede te duci la baie si te speli pe maini, oricum asta se face inainte de fiecare masa.
    poate cu criza au calculat ca servetelele umede date fiecarui client costa si incearca sa reduca cheltuielile.
    Mary Jane si eu m`am trezit acuma dupa o noapte de absolut si redbull si am mancat un sandwich cu snitel de piept de pui de la bunica`mea. ajuta sa mananci ceva mai gras, ou ochi, omleta, snitel, etc ce ai prin casa, ca te roade stomacul si starea de greata e data si de foame. i feel you girl 🙂

    Thumb up 0
  19. Am patit-o si eu dar din prea mult bun simt nu am zis nimic. Pe viitor o sa fiu ArhiRau :))

    Thumb up 0
  20. #21

    La Brasov se dau in continuare aceste servetele umede.
    Si da eu il folosesc la urma caci de fiecare data cand intru la KFC intai ma spal pe maini.

    Si da sunt convins ca nu au primit nici o indicatie insa prefera sa le subtilizeze.

    PS Crispy strips LOVER

    Thumb up 0
  21. Crispy strips fan cu ketchup…nu sufar sosul ala de usturoi, bleah…anyway eu am primit servetel acu ceva zile….probabil fac si ei economie. 😀

    Thumb up 0
  22. Ai mai scris un post.. ce tare esti tu…problema ta chiar e serioasa.

    Thumb up 0
  23. mary jane: si eu sunt dupa o noapte de absolut si redbull. mananca ceva gras, de ex acuma ma bucur de niste sorici si jumari cu paine si sare. sau omleta, snitel, ou ochi, etc, ceva pansament pentru stomacul agresat.

    Thumb up 0
  24. e ceva bai cu comentariile.

    Thumb up 0
  25. poza face toti banii :))

    Thumb up 0
  26. În Constanța se întâmplă altceva… Ne dau șervețele dar nu ne dau farfurioară pentru chifle. Și nu e întâmplare, că de vreo patru luni chiflele sunt aranjate grațios peste cartofi/crispy/whateva 😐

    Deci da, f. probabil să fie măsură anticriză 😀

    Thumb up 0
  27. mie mie se face rau de la KFC. Mai ales din Romania…

    Thumb up 0
  28. … inainte dadeau servertele umede fara numar, mai ales daca luai o galeata de mancare, sigur s-au pus pe economii.

    btw, mancarea sanatoasa nu iti mai place sau chiar vrei sa te faca varza mizeriile astea? 🙂

    Thumb up 0
  29. Eu nu mananc rahaturi de genu KFC MC si alte rahaturi …

    Thumb up 0
  30. #31

    Sunt ok la gust, dar mă stric prea rău la stomac. A doua zi sunt terminat, balonat si alte alea. Deci de regula ma abtin si ii evit.

    Imediat dupa masa la KFC ma apuca un somn… asa ca daca am ceva de facut mai bine nu mananc de la ei. 😀

    Thumb up 0
  31. #32

    servit ambele feluri … kfc castiga prin KO!

    Thumb up 0
  32. Nu am primit niciodata servetele umede 🙁

    Thumb up 0
  33. i-ai papa un copanel, nu?:)

    bineinteles !:D

    Thumb up 0
  34. cand eram mic la tata la restaurant,un cunoscut a primit la masa noastra un bol cu apa sa se spele si nu a stiut ce sa faca cu el (ca in scarface,mai avea putin sa il bea cum se uita la el) si atunci i-a zis tata la misto inmoaie frate servetelele in el si spala-te cu ele.eram putin smecher daca patentam eu idea si faceam eu servetelele atunci???pe vremea aia,erau doar in avioane servetele umede.
    acum nici un grumaz la o femeie nu poti sa dai daca nu are servetele umede la ea :))

    Thumb up 0
  35. Chicken Staff este cel mai tare fastfood „de pui” ever ! Il cunosc de cand era un mic chiosculet cu trei mese (am stat in zona) si inca de-atunci facea puiul bun – si pieptul si aripioarele. De asemenea recomand si shaorma, dar dupa reteta „sanatoasa” – lipie, sos, pui, castraveti murati. Restul e useless. Salatele alea de muraturi sunt iarasi foarte bune.
    …dar totusi nu cred ca-ti dau servetele umede :).

    Thumb up 0
  36. Din cate vad, conform cu planul tau de slabire, e al doilea post despre mancare pe saptamana asta… 🙂

    Thumb up 0
  37. #39

    Mdea….
    mi-ai făcut pohtă…..
    aşa deci, am tuns-o la mall la tom la o şedinţă de aripioare, doar că……
    am folosit şerveţelul umed la sfârşit, după ce am consumat, pentru a nu fi lipicios pe degeţele.
    Sper să nu te superi.
    😀

    Thumb up 0
  38. Nu mananac aripioare dar la Chicken Staff se pot gasi multe inlocuitoare. Sosul ala merge de minune cu cartofii lor taranesti impreuna cu un pui la gratar sau orice, numai carne sa fie :D. Dar ajung prea rar pe acolo din pacate. Asta e. Ma dreg cu o shaworma de la Dristor ca e la cateva blocuri de mine mwhahahaha

    Thumb up 0
  39. ieri dimineata am mancat la KFC (in AFI) si am primit servetele umede fara sa cer

    e drept ca nu mananc KFC decat de max 5-6 ori pe an (iar Mc poate o data pe an), dar intotdeauna am primit servetele umede la kfc

    iar eu folosesc servetelele umede dupa, nu inainte

    pofta buna 🙂

    Thumb up 0
  40. Acum cateva zile am mancat la KFC, dar la cel din brasov si am primit acele servetele umede.

    Thumb up 0
  41. #43

    La statia de metrou N. Grogorescu exista un fast – food condus in totalitate de turci, Mc Chicken se numeste, are aripioare si crispy strips chiar mai bune ca la kfc si ce e si mai taer , are si sosurile lor, cu logo KFC cu tot :)) Oricum, multy mnai ieftine si mai bune.

    Thumb up 0
  42. Am fost de vreo 2 ori la KFC (in Iasi) si de fiecare data ni s-au dat servetele umede (eram 4 persoane, ni s-au dat 8 bucati).

    Thumb up 0
  43. #45

    KFC …..
    deci voi va plangeti ca nu ati primit servetele umede ….
    pai sa va spun eu cum dintr-un fan KFC am ajuns sa-mi vina sa vomit numai cand aud numele ….
    N-ai primit servetele umede …da’ eu ce sa mai zic c-am intrat intr-un KFC unde erau numa’ flegme de jos, automatele de racoritoare erau pline de jeg si tot fast food-ul avea un aspect de cocina .
    O sa ma intrebati de ce dracu’ n-am iesit imediat de acolo …ei, as fi vrut eu sa fie atat de simplu numa’ ca acel mirobolant KFC era plin de niste „preteni ” de culoare ( n-am nimic impotriva negrilor , acelor care sunt OAMENI ) care-mi aruncau asa niste priviri prietenoase …..si pline de subinteles ….
    Unde era acest kfc ? da, stiu c-o sa va uimesc pt ca NU numai la noi la romani sunt mizerii , nu numai romanii fac chestii de cacat .
    Acest KFC minune era in Paris !! si cine stie cum e Parisul din ziua de azi cunoaste ca , daca s-a lasat intunericul si mai ai si proasta inspiratie sa iesi din masina , nu conteaza pt ce motiv …ai belit-o .
    De aceea am avut ocazia nemaipomenita sa ingurgitez cu noduri si cu o senzatie de voma greu de descris in cuvinte ….deci vreo 5 ani cel putin de acum inainte nu-mi mai trebuie kfc , cu sau fara servetele….

    Thumb up 0
  44. #46

    Postu’ meu iar a ramas in coada de peste ???

    Thumb up 0
  45. Hmmm, si ma rog, cu aripioare de la KFC crezi ca o sa-ti vezi indeplinit visul de aur, sa ai un corp atletic precum zoso?

    😀

    Thumb up 0
  46. Chicken Staff RULZZ
    Muschiulet picant cu cartofi copti, sos de usturoi si salata, un deliciu 🙂

    Thumb up 0
  47. Asa ceva as tortura si eu 🙂

    Thumb up 0
  48. #50

    la mac, am fost in vara 6 pers si am luat 6 inghetate, la care am primit 2 servetele. m-am intors sa le cer o foarfeca….

    Thumb up 0
  49. #51

    In America de Nord, KFC, Mc don si altele de acest gen sint restaurantul omului sarac. Dintr-un motiv care-mi scapa negrii prefera carnea de pui.
    P.S. :cei care lucreaza acolo sint vai de capul lor. Asa ca e normal sa vezi mizerie si dezordine in asemenea localuri.

    Thumb up 0
  50. #52

    dar la BFC in piata Unirii ati incercat ? BFC = Bucharest Fried Chicken. Eu ii prefer ca au carne adevarata, se stie lucreaza cu un furnizor de carne care aduce carne din productie proprie nu toate resturile congelate. Spre deosebire de alte locuri din zona poti sa mananci fara sa ti se faca rau dupa. Incercati si o sa vedeti diferenta. Cel putin stripsii nu au concurenta , iar shaorma mare e imensa . yumm

    Thumb up 0
  51. #53

    dar la BFC in piata Unirii ati incercat ? BFC = Bucharest Fried Chicken. Eu ii prefer ca au carne adevarata, se stie lucreaza cu un furnizor de carne care aduce carne din productie proprie nu toate resturile congelate. Spre deosebire de alte locuri din zona poti sa mananci fara sa ti se faca rau dupa. Incercati si o sa vedeti diferenta. Cel putin stripsii nu au concurenta , iar shaorma mare e imensa . yumm

    Thumb up 0
  52. BFC Unirii e nice, eu lucrez in zona si imi iau de mancare de la ei aproape zilnic. Eu am fost mare fan KFC acum cativa ani, insa sincer, e ceva in prajeala lor care acum imi face foarte rau. Nu stiam ca e diferenta la carne, dar eu ma bucur ca gasesc la ei (la BFC) si un gratar daca vreau, cartofi rondele (un deliciu), rotisor etc. Adica nu numai prajeala, desi recunosc ca am incercat si strips si mi-au placut. Dulciurile lor de casa sunt super!

    Thumb up 0