Cumva, pe undeva, din cauză că românii suferă de o acută lipsă de valori, în general și sportive, în special, s-a încetățenit ideea că Simona Halep e o statuie de neatins și nimeni nu are dreptul să o critice, pentru că Simona Halep este idolul copiilor, și muncește, și rezultate și tot așa.

Ceea ce e complet departe de adevăr. Halep nu e statuie, nu e Ion Iliescu sau Gabriela Vârnceanu Firea Pandele Șicâțiormaififost, ci om în carne și oase, care joacă un sport cu public. Prin urmare, poate fi criticată bine mersi.

A, că românia e plină de specialiști în tenis care nu știu ce e ăla un tweener sau nu au auzit de bucharest backfire, e altceva. Că e plin de cocalari stupizi care îi analizează averea, naționalitatea, dimensiunea țâțelor, că e plin de țărani care nu o suferă pentru că nu e româncă și pentru că e interesată de păstrarea tradiției străbunilor ei, că e plin de gâște care se bucură când pierde, pentru că merită și pentru că are bani, asta e altceva.

Dar asta nu înseamnă că, dacă pierde jenant așa cum a făcut-o ieri, gata, nimeni nu poate să spună nimic. Ba da, putem și puteți spune. A jucat ca o cizmă și are lipsuri majore la capitolul încredere în forțele proprii. Cedează absolut de fiecare dată când are o miză majoră și, dacă nu intervine rapid prin consiliere psihologică, va pierde mereu.

În rest, puteți rămâne fani de mici și, după ce va ajunge numărul 1, să numărați câte săptămâni rămâne.