Am avut zilele trecute o discuție, iarăși, despre tatuaje. Gen vai, cât de nașpa sunt tatuajele și cum degenerează ele și cum, ARGUMENTUL SUPREM, la bătrânețe vei arăta ca dracu cu tatuaje. Pentru că da, când o să am 80 de ani (relax, nu eu, că nu îi prind, dar un eu generalist) o să mi se fâlfâie că arată ca naiba cheia franceză de pe cotul meu. Sigur, îmi va afecta inclusiv viața sexuală, să știți. Asta după ce mă șterge la fund asistenta, pentru că copiii vor fi uitat să îmi dea paharul ăla de apă nenorocit.

Ideea e alta.
Mă simțeam eu bine înainte, eu și cu mintea mea, depre cât de deschis sunt eu la minte, *ute-m-aș, după care mi-a picat fisa. Dar când o să vină fi-mea la mine și o să îmi zică că vrea un tatuaj, eu ce o să fac?

Pentru că, CU SIGURANȚĂ, va veni, eu am tatuaje, mama ei are tatuaje, cam toți din jurul ei suntem tatuați, mai mult sau mai puțin. Ok, dacă vine la 18 ani, nu o să am o problemă. Dar dacă vine la 14 ani și zice că vrea să își tatueze o inimioară sexy, pe care să scrie Yannis, David, Mihnea sau alte nume care sunt la modă zilele astea? Eu ce fac, cum reacționez?

Răspunsurile în comentarii. Fiți decenți, pentru că vorbim de copii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.