După ce am văzut super reviewul acesta la TLOU2, nu am mai stat și mi-am luat jocul. Bine, au mai contribuit niște chestii.

Una ar fi asta, care are legatura cu chinul meu patetic de a invata chitara (BTW, cumpara cineva un Takamine ieftin?)

Iar cealaltă este prestația tipelor ăstora, și anume Surorile Osoianu. Habar nu aveam cine sunt, nu mă pretind a fi cultivat pe zona aia, iar genul ăsta de muzică nu mă atinge prin zone sensibile, dar ce au făcut doamnele astea din I walk through the valley of the shadow of death îți dă fiori pe șira spinării.

Despre joc, nu comentez, că nu sunt vreun specialist. Arată foarte realist și povestea e mișto. Nu mă prea pricep la de astea cu kill, așa că acum sunt blocat la o luptă cu zombies, nu știu să scot pistolul și mă omoară ăia cum omoară PSD democrația.