Până luna trecută, cine voia abonament la Worldclass și nu voia să plătească pe 1 an, cum sunt eu, de exemplu, își făcea abonament prin redbonuscard. Oamenii aveau contract cu Worldclass, făceai abonament prin ei, plăteai până în 5 sau 20 ale lunii și aia era.

De luna asta, s-a scos, pentru că au încheiat colaborarea.

Well, inițial am simțit o tristețe, deși nu mai fusesem la sală de multișor. După care am avut curiozitatea să dau click pe link și, surpriză.

Deci, după nuștiucâți ani, ÎN SFÂRȘIT, worldclass introduce abonamente cu plata lunară și pentru săracii care nu vor să plătească pe un an înainte.

Doar că acum, sincer, nu știu ce să cred. Pentru că am primit mail și de la distinsa incompetentă Monica Petre de la worldclass titan, cea care în 2014, după ce mi-a expirat abonamentul, nu îmi mai răspundea la mail sau telefon, dar avea nesimțirea de a-mi trimite spamuri cu oferte, care zice

Acum eu ce să cred? Că pot să îmi fac abonament lunar? Că nu?
Dileme maxime.

Da, e o idee proastă să plătești pe un an. Știind că abonamentul e acolo oricum, îți va fi MULT mai ușor să nu te duci. Eu, din 12 luni, dacă am fost 6, e mult. Și cam așa merg toți cei pe care îi știu. Sau na, au mers.


Foto: banana.by