ruger-superhawk-(1)

După căutări și întrebări ici și colo, mi-am luat Ruger SuperHawk 8, de la airsoft.ro. Logica a fost să fie puternic, dar să nu trebuiască să dau cu subsemnatul la poliție pentru că îl dețin și nici să nu mă tenteze să trag cu semănătoarea în aer. Deci revolver, ca răposatul Dan Wesson. Având în vedere intențiile belicoase cu câinii din zonă, mi-am luat și niște bile mai măricele.

Deci, vă spun, nu vă vine să credeți cum se simte revolverul acesta în mână. 1 kilogram de metal cu tentă de carbon, metal care arată IDENTIC cu revolverul original. Este genial, vă spun, cum tragi, cum țintești, faptul că tragi cu adevărat la țintă, nu tragi undeva într-o zonă și, dacă nimerești, aia e, dacă nu, nu.

Nu e un revolver pentru femei, e greu și la un moment dat, mânuțele mai puțin antrenate cedează. Dar oricum sunt puține femei care au ca plăcere trasul de bile la țintă, așa că nu văd o problemă.

Capsulele de gaz nu țin foarte mult, în vreo 20 de minute s-au dus, cu tot cu încărcat, hlizit la conservele găurite și restul. Este o diferență destul de mare între puterea de la început, cu butelia plină și cea de la final.

Sunt foarte, foarte satisfăcut de alegerea mea. Senzația de putere pe care ți-o dă când îl mânuiești este priceless. Și nu că aș vrea ca să mă laud sau să afirm ceva, dar câinii nu mai latră sub geamul meu.

distruction-ruger-superhawk-8