Cum să lucrăm la evoluția pieței în care muncim

Mulți dintre voi lucrează, ca și mine, în domeniu. Mulți dintre noi ne-am plâns, de-a lungul timpului, de tonele de comunicate de presă seci, scrise deșertic, fără nicio urmă de ceva care să te îndemne măcar să îl deschizi.

Dar oare câți dintre noi au făcut vreodată ceva în direcția asta? Ceva să îi facă pe oamenii din PR să gândească mai mult la acel comunicat, companiei în numele căreia se scrie să fie mai flexibile și să înțeleagă că anunțul că ei vând imprimante și sunt cei mai buni nu este, în mod exclusiv, cel mai potrivit și, în niciun caz interesant.

Așa că mi-a venit o idee.
Nimeni, în afară de ziare, de pe internet, nu publică comunicate de presă.
Eu o să public, pe cetin.ro. Am făcut în partea de jos a sitului o categorie specială, demarcată separat, căreia încă nu știu dacă o să îi las comentariile. În fiecare zi voi alege, ca premiu pentru strădanie, 5 comunicate de presă din zecile pe care le primesc, 5 cele mai bine scrise, mai interesante, mai frumos ilustrate, care nu conțin poze de 10MB bucata, care nu vorbesc ca și cum ar transmite indicații de trecut strada unor copii cu sindrom Down și tot așa.

Evaluarea este pur artistică, ține strict de mine și de plăcerea mea. Nu neg că sunt chelcheoșozuri care îmi plac și mie, piarițe care îmi sunt simpatice și vor profita la maxim de posibilitatea de a publica pe un site de 20 000+ unici pe zi. Aia e, riscurile meseriei. Dar sper că astfel îmi aduc umila contribuție la dezvoltarea în bine a industriei.

Doamnelor, purcedeți.

19 comentarii

  1. #1

    Bine chief, s-a luat la cunostință. Ar fi interesant sa citim un comunicat scris cu limba de lemn pe tema limbilor de lemn din poza. Gen “Combinatul de Prelucrare a Lemnului Agigea” ofera promotional limbi en-gros la preturi avantajoase si calitate superioara. Prin parteneriatul nostru cu institutii media de prestigiu, limbile noastre de lemn vor ajunge in gurile a generatii intregi care vor duce mai departe traditia limbii noastre de lemn.

    Thumb up 2

  2. #2

    Pulea va citi.

    Thumb up 14

  3. #3

    Vai ce te-a mancat in ...

    Thumb up 9

  4. #4

    Eu vreau sa vad si top cele mai nasoale.

    Thumb up 9

    • #5

      De acord. Trebuie sa vedem si variantele "cum sa nu".

      Thumb up 5

  5. Adica tu faci reclama gratuita unor tipe a caror meserie e sa faca bani din reclama? Bravo eschimosule, tocmai ti-au vindut un frigider cu aparat de facut gheata!

    Thumb up 19

  6. #8

    Eventual si poza cu piarita? :)

    Thumb up 5

  7. offtopic (desi poate ca merge ca un comunicat de presa :) ), in caz ca nu ti-ai gasit ereader, vezi ca a aparut un kindle de 7'' water proof.

    https://www.amazon.com/All-New-Kindle-Oasis-reader-Built/dp/B06XD5YCKX

    sunt curios cu cat ajunge la noi.

    Thumb up 0

    • #10

      eu cand fac scufundari il pun intr-o punga si citesc relaxat sub apa cat ma tine butelia

      Thumb up 16

    • #11

      eu am busit 2 ca citesc in cada, si fac baie fierbinte de curge apa pe pereti. au rezistat 2-3 ani la abuzul asta. paperwhite nu m-a convins, dar asta waterproof si de 7'' da.

      Thumb up 2

    • #12

      Vax albina! Sa dai comment cand o iesi unu' "ciorba proof", ala e baza.

      Thumb up 7

    • #13

      Si pretul e pe masura. Nu stau toata ziua in cada sau prin ploaie ca sa justifice aia 250$.

      Thumb up 3

  8. Sunt extrem de puține care chiar spun ceva, chiar și alea trebuie rescrise. Nu cred că o să meargă copy+paste, că intri la concurență cu "ziarele online" :-)

    Thumb up 5

  9. #16

    Comunicatedepresa.ro ?

    Thumb up 2

  10. #17

    hudăfac derulează până acolo?
    intreb pentru un prieten...

    (a nu se intelege ca ma plang, chiar ma bucur ca nu le voi (mai) vedea niciodata...)

    Thumb up 1

    • #18

      nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
      (am ajuns la postarea cu epson...)

      Thumb up 1

  11. #19

    Laudabilă inițiativa. Dar l-ai ales tocmai pe ăla de la F64 care face Black Friday pe 19 Octombrie?

    Thumb up 1