Eu sunt, aș putea spune, fan Mega Image, ca magazin de proximitate. Îmi place conceputl, îmi plac produsele, îmi place că găsesc în majoritatea magazinelor cam aceleași sortimente, indiferent unde m-aș afla.

Dar nu îmi plac angajații, când există promoții.
În absolut toate magazinele în care am fost, dacă au promoții, cum e asta de acum, cu Mega Popz cu Star Wars, pur și simplu nu ți se dau maimuțele alea, dacă nu le ceri.

Toată lumea uită de ele complet, cu justificarea că Vai, dar nu m-am uitat la ecranul casei, ecran pe care scrie MARE, de fiecare dată, câți maimuțoi de ăia trebuie să dea.

Astăzi, într-un Mega, a fost, practic, vârful chestiei. Un domn a cerut, așa cum se face, Popzurile vieții, vânzătorul, foarte uimit Ah, aveți? Să văd bonul, vă rog, după care tipul a plecat și a scăpat un Popz pe jos, în fața paznicului din magazin. Care paznic a luat pachețelul și deși omul era la 2 metri de el, s-a dus să îl dea casierei. Foarte ofuscat că l-am strigat noi pe om să își ia jucărelele.

Tot timpul, absolut tot timpul se întâmpplă asta, la orice Mega. Dacă sunt promoții de acelea cu tichete pentru cuțite sau tigăi, niciun vânzător nu uită să ți le dea. La alea trebuie să și plătești bani, nu prezintă interes. Dar la Popz, ce să faci, toată lumea are copii acasă.

Nu râdeți, că toți copiii sunt leșinați după chestiile alea, de altfel diforme și fără nicio logică. Și când copkilul îți zice că degeaba i-ai adus Chewbacca, că are triplură la el, cauți să iei tot ce prinzi.