Nu mă uit la seriale. Deloc.

Doar dacă sunt terminate, finalizate, toate sezoanele, atunci, POATE o să mă uit. Aşa cum am făcut cu Stargate SG1. La care m-am uitat zi şi noapte până l-am terminat. Sau cu A treia planetă de la Soare. Sau cu Friends. Sau, mai recent, Seinfeld.

Dar în rest, nu mă uit.

M-am uitat la Heroes. Câteva episoade. Până când au început să mă enerveze cu schimbările de situaţie. Schimbau ăştia situaţiile mai des decât schimba Hideyoshi ăla, sau cum îi zice, locaţiile. Plus că la începutul serialului începea un tip să povestească, 10 minute, ce s-a întâmplat în serialul trecut. Iar la sfârşi, acelaşi tip, ne povestea ce se va întâmpla în serialul următor. Alte 10 minute. Mai rămâneau 10 minute, în care situaţia se schimba de 5 ori minim. La ghenă cu el.

M-am uitat la Battlestar Galactica. I-au învârtit pe ăia în toate ipostazele posibile. Din preşedinte, infractor, zeu, pilot, sperminator. And so on. Iarăşi la ghenă.

Lost. Aici nici măcar nu mai spun. Insula aia a ajuns să semene cu un imens depozit de de toate. Din insulă pustie, s-a transformat în Titanic, monştri, vedete, criminali. Plus de asta, are o populaţie de câteva milioane de locuitori, care nu se intersectează niciodată. La ghenă.

Prison Break. Trebuia să aibă 24 de episoade. E deja la sezonul 4 parcă. Ăluia i se schimbă tatuajul în fiecare sezon, de parcă ar fi Picasso în mizerie. Nu mai au idei, nu mai are haz. La revedere.

Aşa că, dragilor, iubiţilor, nu mai faceţi faze de genul

Ai văzut Gray’s Anatomy? NUUUUU?? Nu se poate. Trebuie  să îl descarci. Faze de faze.

Ai văzut 24? Vaaaai, păi ai trăit degeaba.

Cum, nu te uiti la Sarah Conner’s Chronicles??? PE CE LUME TRĂIEŞTI??

 

 

Nu le descarc. Nu mă interesează serialele.

MULTUMESC!

A, şi mă mai enervează AXN SciFi, unde stau de EXACT 2 ore să văd un film şi nu văd decât reclame la alte filme.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.