Există în genele părinţilor de copii din rromânia 2 tare de educaţie senzaţionale, care în timp minează caracterul unui copil.
Prima ar fi acest senzaţional Măcar ai încercat. Sau şi mai intensul Intenţia contează. Deci da, ai făcut o chestie, nu ţi-a ieşit, dar eu îţi dau nota 10 pentru că na, măcar ai încercat iar intenţia, nu-i aşa, contează.

Nu, nu e bine. Aşa îţi înveţi copilul să fie un nătărău, care nu e obligat să ducă nimic la bun sfârşit, nu trebuie să fie un câştigător, nu are nici o obligaţie faţă de nimeni cu un rezultat. Pentru că el a încercat şi aia e. Nu contează că a ratat. A ratat 1 dată, de 2 ori, de 3 ori, până când ratarea îi devine un procedeu normal. Dar deja el nu o mai simte ca o ratare, pentru că a încercat.

A 2 a porcărie este Se putea şi mai bine. Poate unii din voi ştiu sau mai ţin minte. Ai luat 9 în teză la matematică, vii acasă fericit, iar maică-ta te priveşte cu un ochi gol şi îţi zice Da, se putea şi mai bine, nu e 10. Sau dacă luai 10 ţi se spunea Vezi, puteai să iei dintotdeauna mai mult, dar aşa eşti tu, delăsător.

Şi uite-aşa, copilul sătul să facă tot timpul ceva şi să primească şuturi, se satură de mizeriile astea şi nu mai face nimic. Pentru că oricum rezultatul e acelaşi.
Oare ar fi bine să se bage cursuri de educaţie parentală în şcoală?