Mă bătea de multă vreme ideea de a-mi lua un Mac. Mă enervau non stop tot felul de chițibușuri în windows, încât nu mai simțeam nicio plăcere să lucrez pe laptopul vechi, trânteam, înjuram, făceam ca toate alea.

Așa că mi-am luat inima în dinți și am comandat de pe Amazon.de acestă bijuterie tehnică, bijuterie care, în opinia mea, pânâ acum, nu e egalată de nimic.

Nu luați în serios videoul, e doar hlizeală de a mea și a Lunei, ca doi oameni tineri care se iubesc și găsesc umorul în orice prostie. Nu e un unboxing de niciun fel, nu sunt eu genul. Problema mea e de unde iau eu tastatura în engleză US, că umlauturile alea mă scot din minți.

Știți ce nu înțeleg eu? Problema curierilor din românia cu livrările. La Amazon, dacă plătești expedited delivery, primești produsele în cel mai scurt timp. Eu l-am comandat vineri, l-am primit marți. Marți, da? A doua zi după paște (UPS rulz).

Am comandat ieri noapte cablurile astea, pentru că macul vine cu o pocnitoare de cablu de 1.80. Și le primesc azi, pe după masă, 3-4, cam așa vine UPS pe strada mea.

Frații mei blonzi, de ce primesc 2 cabluri din germania în 36 de ore, dar am comenzi din românia, nelivrate de pe 12 aprilie? Și oricum, mai devreme de 2 zile nu există livrări, punct. Care e secretul nemților și ce nu putem noi înțelege? De ce nu există un sistem de livrare rapidă, contra cost, pentru cei ce sunt interesați? De exemplu, eu, am dat 21 de euro pe cabluri și 19 euro pe transport. Overall, mi-a convenit, în românia,singurul cablu de 3 metri găsit, de acest tip, adică de 100W, costa 130 de lei plus 21 transportul. Și, probabil, ajungea mâine.

Serios, de ce curieratul român e în beznă? Și stați, știu că aveți repede explicații savante, precum uh, e o perioadă aglomerată. Băi bărzăunilor, în țara aia cu 80 de milioane de fritzi, credeți că nu se fac comenzi online, se dedică doar românilor?

A, și uitam ceva.
La amazon, dacă cumperi pe firmă, plătești direct fără TVA. Eu am plătit, în mod direct, ceva gen 2071 de euro. Mult prea decent.