Stiţi ce se întâmpla cu bunurile materiale, în 1929, când a fost o criză oarecum asemănătoare cu cea din zilele noastre?

Se distrugeau. Pe câmpuri se aruncau mii de tone de lapte, cei ce aruncau fiind păziţi de armată, pentru că dincolo de bariera de baionete erau feţele livide de foame ale oamenilor care, fără locuri de muncă, fără mâncare, aşteptau să plece soldaţii pentru a putea sorbi laptele din pământ. Mâncarea era arsă, bunurile materiale erau distruse. Iar oamenii mureau de foame. Totul pentru a nu se devaloriza mărfurile.

Desigur, în ziua de azi nu se mai pot întampla asemenea lucruri, cel puţin nu în statele aşa zis civilizate.  Dar ceva pe aproape, fără discuţie.

De ce spun asta? Pentru că mă gândesc la Automobile Dacia. Automobile Dacia care are pe stoc un număr foarte mare de maşini, iar cu ocazia crizei, din cauză că nu mai are de ce să producă, dă afară din angajaţi.

Ce fac firmele de automobile ca sa işi vândă marfa? NIMIC.

Pentru că eu mă refer aici la acţiuni dure de scădere a stocurilor, nu clasicele reclame cu “vă oferim taxa auto cadou şi reducerea REMAT”. Ci soluţii extreme, adecvate timpurilor noastre.

Cum ar părea o ofertă de leasing la Logan, fără dobândă? Înfiinţarea unei firme de leasing în cadrul Automobile Dacia şi leasing direct la ei. Fără avans şi fără dobândă. Pariem că ar creşte vânzările?

Îmi explica cineva că există riscul ca firma să nu îşi mai primească banii la un moment dat. Sunt perfect de acord cu asta, dar orice afacere se bazează pe risc. Probabil că ar avea o rată de neplată de 10%, să spunem. Dar ar vinde celelalte 90% din maşini şi ar scăpa de stocuri, ba chiar ar putea face şi producţie.

De ce nu se va face niciodată asta? Pentru că nimeni nu e interesat de fapt ca nivelul de viaţă să crească, ci este interesat de maximizarea profitului. Scoatem ACUM  câţi bani se poate.

Mâine vom vedea, zise el şi trase apa.