Astăzi ar trebui să fie, teoretic conform Bergenbier, Ziua Bărbatului.
Părerile sunt împarţite. Că e bine, că nu e bine, că îi copiem pe americani (de unde naiba, nu ştiu). Oricum, o iniţiativă a unei firme, initiativă cu sanse reale de izbândă.

Ce vreau eu să scriu. Am citit recent, pe un blog, un comentariu legat de subiect. Din păcate, nu reţin pe ce blog, aşa că nu am cum să îl arăt.
Şi în respectivul comentariu, un domn bine explica doct că aceste zile sunt nişte discriminări la adresa femeilor din Rromânia. Adică dacă dăm cadouri şi flori femeii de lângă noi, o discriminăm.

Oare aşa să fie? Poate doar în mintea respectivului domn.
Dude, eu dacă o sărbătoresc pe nevastă-mea pe 8 Martie, o sărbătoresc pentru omul minunat care e lânga mine. Pentru faptul că îmi poartă pruncii. Pentru că trece prin chinurile unei naşteri, lucru pe care tu, criticule, nu ai fi în stare să îl faci niciodată. O sărbătoresc pentru că îşi dedică viaţa unui om, adică eu, om care e o japiţă, din punctul meu de vedere. Şi totuşi ea vede în mine şi altceva.
Dacă aleg să imi sărbătoresc mama, de 8 Martie, este pentru că m-a adus pe lume. Lucru pe care tu, criticule, nu ai putea să îl faci. O sărbătoresc pentru că m-a învăţat să manânc, să merg, să fac la oliţă. Pentru că m-a şters la fund. Pentru că m-a trimis la şcoală şi si-a pierdut nopţile cu mine. Pentru că a venit la mine în armată în fiecare săptămână şi m-a ajutat să trec peste ea mai uşor.

Asta înseamnă că discriminez femeile din viaţa mea? Nu cred.
Aşa că, doamnelor, având în vedere expunerea de motivări de mai sus, vă rog frumos să treceţi la sărbătorirea bărbatului de lângă voi.
O avea el şi ceva părţi bune…