Când ai mei au decis să îmi permită să accept să îmi aleagă liceul de căi ferate din bucurești, motivația a fost simplă. La cfr ai serviciul asigurat pe viață, plus că îți dă casă. Am urât liceul ăla din adâncul sufletului, cu tot ce însemna el, nu am avut niciodată vreo apetență spre real, lucru demonstrat în timp. Și am fost și prima generație care nu a mai avut de unde să primească apartamente, pentru că na, șeful de sindicat Molea avea afaceri de făcut, nu glume de astea cu pionieri.

Ce m-a învățat viața este că, din punctul de vedere al părinților mei, aveau dreptate. Din CFR nu ai cum să fii dat afară. Niciodată. Sindicatele bugetare sunt atât de puternice, sistemul lor de încrengături mafiote atât de adânc înfipt în aparatul de stat încât, dacă ai suportul sindicatului (suport pe care, dacă îți plătești cuminte cotizația și votezi cu cine trebuie, îl vei avea întotdeauna) absolut nimeni nu te poate atinge. Și așa e oriunde. Uitați-vă la cazul cu educatoarea filmată în timp ce înjura și brusca copiii. NIMENI, absolut nimeni nu are ce să îi facă.

Din anul 2007 încoace, salariaţii din sectorul public au câştigat, în medie, mai mult decât cei din mediul privat, reiese din datele remise de către Institutul Naţional de Statistică. Din 2012 încoace, ecartul dintre salariile medii nete de la stat şi cele din mediul privat a început din nou să se adâncească, după ce în intervalul 2009 – 2011 s-a redus semnificativ. În 2016 salariile nete încasate în sectorul public le-au depăşit, în medie, cu aproape 24% pe cele din privat.

Poate nu înțelegeți exact magnitudinea fenomenului. În românia există 3 milioane de salariați, iar restul sunt asistați social, bugetari, copii sau pensionari. Din impozitele celor 3 milioane sunt plătite pensiile, ajutoarele sociale și SALARIILE BUGETARILOR. Dintr-un salariu mai mic, dar impozitat corespunzător, plătești o beșniță de la stat, care ia mai mult decât tine.

Și nu cred că cineva ar avea ceva împotrivă ca acele salarii mari să fie la medici. Sau la profesori. Sau la pompieri. Dar ele sunt la leprele care căpușează aparatul de stat, la cei ce te plimbă cu o hârtie prin 5 birouri, ca să își justifice existența, la cei înfipți în consilii de administrație, la toți cei ce ne scuipă cu opulența lor de angajați bugetari de o viață.

Da, e bine la stat. Sau credeți că Moise Guran a plecat de la Antena 3, unde atunci nu mai erau banii securistului voiculescu, ci bani corecți și cinstiți, la TVR2 din cauza faptului că era patriot?