Profitând de bambiliciul de diseară, numit finala cupei româniei, o să încerc să mă gândesc că sunt pe stadionul finalei UCL şi să admir cum şi-o fură Barcelona de la Manchester, condusă de pe bancă de inegalabilul Ferguson. Deşi, la felul în care au fost făcute jocurile până acum, ca Barcelona să ajungă în orice fel în finală, nu m-aş mira ca arbitrul să facă în aşa fel încât Barcelona să joace aşa cum a fost învăţată până acum. Adică cu adversarii în 10 oameni, ca să poată piticul Messi să arate ce bun jucător este el, când e terenul gol.

Dar am speranţe. Mari. Pentru că în teren vor fi Van der Saar. Şi Rooney. Şi Giggs. Şi Berbatov. Şi Scholes. Adică jucători reali, care ştiu ce e munca de echipă, cu suficient de multă experienţă, astfel încât prefăcătoriile lui Alves să nu mai transforme jocul în spectacol de comedie. Şi poate, măcar pentru o dată, Messi va fi nevoit să alerge spre poartă înfruntând bărbaţi, nu doar madrileni eliminaţi. În fine, fie ce-o fi, aştept cu prea multă nerăbdare meciul ăsta…