vremuri cacacioase

Scris de Alioja

A fost acum ceva timp, dar imi amintesc ziua aia de parca a fost acum 2 ani.
Era un soare bland peste Brasov in ziua aia, ce se ascundea in spatele norilor pufosi timid… dar era vara, si era cald, era frumos.
Eram cu un prieten Bucalestean ca mine in vizita la un alt prieten, pentru fo’ doua zile asea. Gazda, om trainic, cu 3 puradei si o sotie frumoasa, oameni de nota 47, cu care am ramas bun prieten si acum.

In aer mirosea a verdeata, nu dadusem decat de vreo 3 prosti in trafic care conduceau precum o amiba constipata. Brasovenii conduc ok in general, dar calm, muult prea caaalm. Ultima oara am dat prin trafic si de mister Zoso, care, cu glasu-i de om intelept, m-a oblojit parinteste la semafor cu un “ Tu esti Alioja, mah? De de p#$a mea nu mai scrii ba?!?!” de mi-a mers la suflet.
Ca intotdeauna cand sunt in Brasov, la pranz am mers sa mancam bine.
Eu am vrut ceva usor, asta a vrut KFC. Am zis sa facem ca el, ca n-o fi foc.

Am terminat de mancat aripi picante si usturoaie si alte alea pana ne-a paralizat limba, am bagat si cate un cico acidulat (cum iti face gura cand bei Acid dupa iuteala aia, mama mama!), ne-am invartit prin centru vreo ora si ne-am dus spre prietenul la care stateam atunci, in Noua, care are istoria apropiata de a Ferentariului de la noi.
– Uite, aici steteau fratii Stoleru! Imi zicea in prima zi ca sa imi prezinte locurile, de parca dreacu’ stia cine erau aia.
Dar na, ca om cu educatiune ce sunt, am dat din cap si am lasat omul sa se laude, stiind ca e bine sa iti lasi loc de buna ziua, doar uite lui nea Ion ce bine i-a prins.

Pe la 3 dupa-amiaza m-a apucat.
Mai intai un fior discret, firav, ca un firicel de emotie ce mi-a trecut fugar prin stomac si a disparut ca o pulpa de porc in gura Oanei Roman.
Stiti si voi, un tremur mic, ca atunci cand stii ca o sa te vezi cu fata aia de care ti-a placut ani de zile si acuma te cheama pe la ea ca sa o ajuti la teme si tu ca prostul te duci, ca sa poti sa te lauzi apoi ca ai stat la un metru de ea, la scoala. Doar ca, in loc de fata, te caci. Acelasi sentiment, deznodaminte diferite.

Ca tot romanul, imediat m-am gandit “ho, ca nu e panica, o rezolv la prima abatere “. Romanul, se stie, nu merge la dentist decat cand i-au cazut toti dintii, nu merge la spital decat cand mai are 2 ore de trait si nu merge sa isi faca analizele decat dupa ce i-au crescut doua prajini in cur, si atunci doar ca sa stie daca le poate face scaun.

Purtat fiind de aceeasi mentalitate stramoseasca, am sters cu degetele-mi fine broboanele de sudoare de pe frunte si m-am lasat pe spate in masina.

Dupa 5 minute m-a luat cu rau.
Ghiortaituri, bombe, avalanse, alea alea.
Simteam vulcanul cum fremata adanc in burta mea, trimitand sunete teribile la suprafata.

Ma uit in stanga, prietenul meu conducea relaxat, ascultand Mafia tare. Sufwooferul din spate nu ajuta deloc.
M-am infipt mai bine in scaun si am inchis ochii.
Mancasem in centrul Brasovului, pana la dracu-n praznic in Noua mai era cale de 10 minute de mers. Deja eram transpirat tot, vanat la fata ca un strapon. Inchid ochii. Stiam eu din filmele alea cu kung fu ca daca te concentrezi destul reusesti sa tii in stapanire orice parte din corp.
Oricat m-am chinuit insa, partea mea dorsala se pare ca e independenta. Am tinut-o cat am putut, dar apoi am rabufnit.

– Bai David, am o problema.
– A.
– Ma cac pe mine!
Asta se uita la mine cu sictir. Roman si el.
– Mai ai rabdare 5 minute.
Imi venea sa ii ard un pian peste ochi.
– Bai, eu cred ca tu nu intelegi. Nu mai pot sa tin.
– Hai ma ca poti…
– Bai, eu deschid usa si ma cac din mers!

A vazut asta ca n-are cu cine, i-a dat talpa sa ajungem mai repede, timp in care imi faceam scenarii despre cum o sa pot sa ii bag in coma veceul prietenului meu fara ca nici el, nici nevasta-sa, si nici cei 3 copii sa nu afle.

Am zis ca cel mai bine e sa ii scot pe toti afara si sa ii trimit la hipermanseu sa isi cumpere ce vor ei. Sau sa ii rog sa imi aduca un pahar cu apa din Craiova. Orice, numai sa iasa afara din casa, pentru ca urma nenorocirea si nu vroiam sa imi iau 15 ani pentru genocid.

Ajungem in fata blocului, moment in care aflu ca datul jos din masina e un chin. Scaunul ala, asa pufos cum era el, tinea de dig in fata avalansei pe care chiar nu o mai puteam controla.
– Bai, ce cacat sa fac? Il intreb pe prietenul meu. Ma cac pe mine daca ma ridic de pe scaun!
– Hai mai incolo daca e asa grav, zice.

Trage masina 10 metri mai incolo, langa gradina blocului. Ies ca un sarpe constrictor si ma unduiesc lin pe langa masina, direct pe vine, gata sa le las locatarilor de acolo o surpriza. Cand sa ma dau in fapt trece mare grup de 10 babete si se indreapta spre noi.
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!

De la andrenalina aia am tasnit in picioare, mi-am tras pantalonii si am fost drept, ca la armata. Din toata tesiunea aia de moment nu mai simteam nici cacare, nici furtuna, nici tancuri, nimic.
Prietenul meu se caca si el langa mine, dar de ras.
Am incercat sa ii ard un adidas in ochi, dar m-a apucat iar.
– Baiii, ce sa fac, ca nu mai pott!
– Haide sus, imi zice, ca aici risti sa ai spectatori.
– Sus? Suusss?!?!?! Si cum vrei sa merg in starea asta? Ca daca fac 2 pasi te duci sa imi cumperi pampers!
– Las’ ca stiu eu o solutie prin care sa iti treaca senzatia de cacare. Si imi arata cum se apleaca si se pune pe vine, doar ca in loc sa stea in aer isi rezeama fundul de calcaiul drept.
– Asa, vezi? Practic, apesi tare pe calcai cu fundu’, si iti trece.
Eram turbat de nervi. Cuvintele mi-au suierat in tot cartierul.
– Asta e solutia ta ma? Sa imi bag un picior in cur????
– Sssst, taci ma ca te aud totti babacii, zice asta razand cu toata gura. Ori faci asa, ori fa cum stii tu, din pucntul meu de vedere caca-te si aici, in mijlocul strazii. Eu ma duc sus!
Zicand asta o ia inainte spre bloc.
– Baaaa, stai ma!

Si fac un pas. Hait! Vine nenorocirea, asa ca ma aplec pe vine si imi indes un calcai in cur. Senzatia parca se diminua, ce-i drept. M-am ridicat iar, dupa alti 2 pasi iar m-a trecut, hait! Iar m-am aplecat in calcai. Eram ca un Michael Jackson bulangiu, facand un moonwalk combinat cu mersul piticului gaozar, indesandu-mi un calcai in fund la fiecare alunecare. Am facut 10 metri in 5 minute.

Ajungem in fata scarii. Suna asta la interfon, nimic. Eu deja stateam in binecunoscuta pozitie, anuso-calcaiasca. Achile ar fi fost invidios, daca ar fi stiut schema asta prostu’ ar mai fi trait si acuma.

Trrr! Trrrr!

Nu raspunde nimeni.

– Baaaaaaa, ce are ma de nu raspunde?
Asta cu fata ca stalpu’.
– Nu stiu, stai sa il sun.

Am zis ca ma catar pana la etajul 4 si rup geamul din zid. Ma simteam puternic ca Captain Planet.

– Cica nu sunt acasa, au iesit pana la Kaufland cu totii, sa ii asteptam inca 20 de minute ca vin.
– 20 de minute? Si eu ce fac?

Vreo doi locatari au trecut pe langa noi, privindu-ma cum stam de vorba, unul pe vine si altul in picioare.
Prietenul meu a vazut ca nu e cale de intors, asa ca I s-a facut mila.

– Haide ma, hai la masina, mergem undeva sa gasim un loc unde sa iti potolesti foamea.

Intors. Mersul picitului de buangiu din nou. Saltat, pas, aplecat, Calcai in cur. Din 2 in 2 metri. Distractiv.

Ne-am urcat in masina, acum am realizat ca nici scaunul ala nu mai e de folos. In burta mea era centrala de la Cernavoda, ma gandeam sa cer taxa de pod.
Ma prind cu mainile de agatatoarea aia si urlu a disperare.
– Da-i talpa ba! Da-i talpaaaaa!

A codus asta vreun kilometru, pe cateva strazi, stanga – dreapta, apoi pe o strada principala, nu am retinut multe ca tineam ochii inchisi. Stiti voi, kung fu and shit.

Opreste asta pe un drum chiar bine asfaltat, lat, ce se curba asa frumoooos in plin camp. Ciudat?
Pe moment nu puteam insa sa vad nimic.
Ma dau jos din masina, ma mai aplec o data cu anusul in calcai ca sa iti tai senzatia si sa mai castig cateva secunde, apoi ma ridic, prind hartia igienica de la David si o iau la fuga cat ma tin puterile.
Nu vedeam decat iarba verde scurta, prin care alergam tinand in mana o rola de hartie igienica, gandindu-ma unde voi reusi sa aterizez.
– Vineeeeee!
Ma uitam in spate, totul pustiu, numai soseaua si masina noastra undeva intr-o parte. Prietenul meu se uita la mine razand, eu fug inca cativa metri.
3…
2…
Simteam ca explodez si ma fac de rusine.
1…
Calculez ca sunt cam la 10 metri, ce cacat sa merg mai mult cand e pustiu? Ma intorc cu fata la sosea, dau jos pantalonii si trag cea mai mare cacare pe care am tras-o in viata vietilor mele. Mi-am lasat in iarba aia sufletul, supararile, jumatate din sangele din vene si toata apa din organism, ca ma simteam la un moment dat ca piersica aia uscata din reclama la Zewa. In timp ce lasam vulcanul sa erupa scoteam sunete de victorie si de usurare in acelasi timp, fermecat de linistea locului si de furnicile pe care le ingropasem.
Aud ras. Deschid ochii. Vad faruri.
???
David era pe jos de ras din nou. In stanga, venind spre el, era nimic altceva decat AUTOBUZUL 17, plin cu oameni.
Oameni care, in timp ce autobuzul facea curba aia frumooos, inceeeet, caaalm, se uitau cum la cativa pasi departare de ei unul se caca exact in iarba. Spectacol!
Puteam sa le vad socul pe fete, ii vedeam cum se tavalescu cu mainile pe burti.
– Aaaaaaaaaaaaaa!
Intr-un acces de disperare cauzata de rusine, am rupt in graba 2 patratele de hartie igienica si mi le-am pus pe fata. Am mai tras la intamplare altele ca sa ma sterg, liniute de hartie igienica peste tot… cateva mi s-au agatat de pantaloni, un “fular” de vreo juma’ de metru mia ramas printre craci…
Ce e mai amuzant decat sa vezi un tanar pe vine ziua in amiaza mare? Acelasi tanar cum fuge prin iarba cu pantalonii in vine si cu 2 metri de hartie igienica fluturand din cur in urma-i ca un steag roz.

Am ajuns mai tarziu acasa la prietenul meu sfarsit de rusine, de durere, de toate. Am urcat sus doar sa ii vad fericit, cum ne asteapta sa ne intrebe ce s-a intamplat de l-am sunat asa disperati.

– E secret, i-am zis. Asta ramane intre mine, David, si cei 50 de oameni din autobuzul 17 de mai devreme.

P.S. Am realizat si de ce conduc brasovenii atat de calm. Ca sa admire privelistea.